Mandatory status of 60-day response deadline under Law 10/2001 justifying specific performance for property restitution notification

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 3 februarie 2004 reclamanții D.G. și D.E. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului București și Primăria Municipiului București cerând să fie obligați ca în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii să emită un răspuns printr-o dispoziție motivată cu privire la notificarea pe care au formulat-o în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, sub sancțiunea plății de daune cominatorii și daune morale în sumă de 600 milioane lei vechi cu drept de judecată.

În motivarea cererii reclamantele susțin că în calitatea lor de foste proprietare ale imobilului situat în București, expropriat prin Decretul nr. 55/1986, au notificat pârâților cererea lor pentru acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 11 și art. 33 din Legea nr. 10/2001 la data de 23 martie 2001, cerere pe care, astfel cum rezultă din adresa nr. 3571 din 27 aprilie 2001, pârâții au transmis-o Prefecturii Municipiului București, aceasta din armă instituție, la rândul său, informându-i la 10 septembrie 2002 că a returnat cererea Primăriei Municipiului București, competentă să o soluționeze.

Cum, până la această dată, pârâții nu au răspuns cererii lor deși, potrivit legii, aveau obligația de a emite o dispoziție motivată cu privire la aceasta în termen de 60 de zile, reclamanții solicită admiterea cererii deduse judecății și obligarea pârâților să răspundă cereri pe care le-a notificat-o.

Totodată, reclamantele solicită obligarea pârâților la plata unei despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a nesoluționării de către pârâți în termenul legal a cererii.

Prin decizia civilă nr. 190 din 26 februarie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea reclamantelor, astfel cum a fost restrânsă, și a obligat pârâții să emită dispoziție motivată la notificarea formulată de acestea în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea pății de daune cominatorii de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Prin aceiași deciziei s-a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind plata de daune morale.

În motivarea hotărârii s-a reținut că obligația pârâților de a răspunde cererilor notificate conform prevederilor Legii nr. 10/2001 este una legală, prevăzută prin dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din lege, caz în care se impune admiterea cererii și, în raport de art. 1073 și art. 1075 C. civ. obligarea pârâților să se conformeze obligației într-un termen de 10 zile sub sancțiunea plății daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Municipiului București susținând că obligația de a răspunde cererilor notificate în procedura Legii nr. 10/2001 revine doar primarului, în calitate de administrator al domeniului public ori privat al entității administrativ teritoriale și nu și persoanei juridice de drept public pe care acesta o reprezintă și care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Totodată apelanta a invocat și excepția necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa, în primă instanță cauza, precum și greșita soluționare a cauzei în fond, în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 28 din aceeași lege.

Prin decizia civilă nr. 315/A din 20 mai 2004 Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că notificarea se adresează persoanelor juridice deținătoare, în categoria cărora se încadrează și Primăria Municipiului București, că primarii emit dispoziții motivate în calitatea lor de reprezentanți ai acestor persoane juridice, că termenul de 60 de zile în care trebuia să li se răspundă reclamanților a început să curgă la 6 noiembrie 2002 și că, astfel cum s-a stabilit în practica judiciară în aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului iar acest refuz se impune a fi cenzurat tot de către tribunale în condițiile impuse prin procedura specială a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin reprezentantul său legal, primarul general T.B., invocând incidențe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului pârâtul susține că termenul de 60 de zile impus prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru a se răspunde cererilor notificate în procedura acestei legi de persoanele îndreptățite este un termen de recomandare, și ca atare, în cazul nerespectării, entitatea deținătoare poate fi obligată, în măsura în care prin întârziere s-a pricinuit un prejudiciu, numai la despăgubiri.

Ca atare, cum în speță nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cererea reclamanților se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă.

Analizând recursul, prin prisma motivului de ordine publică invocat, anume calificarea greșită de instanțele de fond a naturii termenului prevăzut de dispozițiile art .23 din Legea nr. 10/200, care poate fi invocat și omisso medio, instanța găsește recursul dedus judecății a fi nefondat pentru următoarele considerente.

În drept, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii notificate.

Termenul de 60 de zile este un termen legal și precis, instituit în favoarea unității deținătoare, termen în interiorul căreia aceasta trebuie să își îndeplinească obligația stabilită în sarcina sa, anume aceea de a emite dispoziție motivată cu privire la cererea care i-a fost notificată.

Legiuitorul nu a reglementat, în mod expres, vreo sancțiune în cazul în care unitatea deținătoare nu respectă termenul.

Calificarea termenului, din punct de vedere al sancțiunii aplicabile în caz de nerespectare, este însă irelevantă sub aspectul supus analizei și atâta timp cât termenul s-a împlinit iar unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa.

Împlinirea termenului dă dreptul creditorului obligației să ceară în justiție îndeplinirea acesteia, în condițiile dreptului comun deci persoana îndreptățită poate să ceară în justiție executarea obligației la care entitatea deținătoare era îndatorată prin lege.

Așa fiind, în mod just instanțele constatând împlinit termenul de 60 de zile, a admis cererea reclamanților și a dispus ca unitatea deținătoare, Municipiul București, prin reprezentantul său legal, primarul general, să execute în condițiile art. 1077 C. civ., obligația de a face stabilită în sarcina sa, în cadrul procedurii administrative, anume de a emite dispoziție/decizie motivată cu privire la cererea care i-a fost notificată sub nr. 1309 din 2 aprilie 2001 de către reclamante.

Pentru considerentele arătate și având în vedere limitele investirii, criticile formulate omisso medio neputând face obiectul analizei instanței de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 315/A din 20 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.