Police officers' refund of health insurance contributions contingent on statutory mandatory contribution obligation under social health insurance framework law

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul General al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. precum și al art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 modificată și aprobată prin Legea nr. 195 din 26 mai 2004, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1959 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, prin care s-a menținut sentința nr. 613 din 22 iulie 2003, a Judecătoriei Hunedoara considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr. 613 din 22 iulie 2003 a admis în parte acțiunea reclamanților S.I. și J.G., astfel cum a fost precizată și a obligat Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara, Ministerul Administrației și Internelor, C.N.A.S. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție la fondul asigurări lor sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut lunar, din perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii și a respins acțiunea față de C.N.A.S. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. De asemeni a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București împotriva C.N.A.S. București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2000, reclamanților, în calitate de salariați ai Inspectoratului județean de Poliție Hunedoara și ai Ministerului de Interne li s-a reținut contribuția de 7% la fondul asigurărilor sociale de sănătate deși din interpretarea art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ale art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 3 din H.G. nr. 270/1999, acordarea asistenței medicale gratuite nu este condiționată de plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Aceste acte normative cu caracter special sunt derogatorii față de normele generale impuse în Legea nr. 145/1997, care constituie dreptul comun în domeniu.

Pe de altă parte, instanța a considerat că pretențiile reclamanților sunt justificate numai până la data de 20 noiembrie 2002, când au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, care prin dispozițiile art. 108 alin. (1) a abrogat prevederile Legii nr. 146/1997 precum și orice alte dispoziții contrare.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1959 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, care a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara.

Considerând că hotărârile judecătorești mai sus arătate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii Procurorul General a declarat recurs în anulare, arătând în esență, că reclamanții, în perioada de referință, beneficiau de oportunitățile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 270/1990 precum și de cele prevăzute de art. 3 din același act normativ dar numai în condițiile Legii nr. 145/1997 condiționat de achitarea cotelor de contribuție lunare din fondul asigurărilor sociale de sănătate sau dacă făceau dovada că se încadrează în categoriile de persoane care, potrivit legii erau scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative în ordinea lor cronologică, rezultă că reclamanții au dreptul la asistența medicală gratuită numai dacă dovedesc că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

De altfel, în Legea nr. 80/1995 nici nu se putea prevedea expres obligația de plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru polițiști, de vreme ce Legea cadru a asigurărilor de sănătate nr. 145 a fost adaptată ulterior, în anul 1997 și a intrat în vigoare în anul 1998.

În legea cadru se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, străini și apatrizi cu reședința în România, fiind exceptate numai categoriile de persoane nominalizate în art. 6 și art. 55 din lege, de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Aceasta evidențiază cu prisosință intenția legiuitorului ca polițiștii să aibă calitatea de asigurați, condiționat de plata contribuției de asigurări de sănătate.

În consecință s-a solicitat admiterea recursului în anulare și casarea hotărârilor criticate, cu respingerea pe fond a acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este inadmisibil.

Prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare la 28 august 2003 s-au abrogat dispozițiile art. 330-3304 referitoare la recursul în anulare.

Prin art. II alin. ultim din O.U.G. nr. 58/2003 se statuează că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac putea fi introdus în temeiul art. 3301 C. proc. civ., în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Din coroborarea textelor de referință se poate reține că recursul în anulare poate fi introdus numai în privința hotărârilor rămase irevocabile până la data intrării în vigoare a ordonanței (28 august 2003) deoarece termenul de 1 an înlăuntrul căruia se putea introduce această cale extraordinară de atac opera de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În speță, sentința civilă nr. 613 din 22 iulie 2003 a rămas irevocabilă așa cum se precizează în chiar motivarea recursului în anulare, la data de 6 octombrie 2003 când s-a pronunțat decizia nr. 1959.

Ori, în raport de această dată la care hotărârea a rămas irevocabilă, recursul în anulare nu mai putea fi formulat, deoarece era abrogat prin O.U.G. nr. 58/2003, astfel că principiul instituit de alin. ultim al art. II din ordonanță nu mai putea opera.

În acest context, recursul în anulare urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1959 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, și a sentinței nr. 613 din 22 iulie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.