Legality of property expropriation under Decree 223/1974 and in-kind restitution rights

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin, secția civilă, la 17 noiembrie 2004, contestatorul B.L.A.F. a solicitat, în contradictoriu cu orașul Bocșa prin primar, anularea dispoziției nr. 3547 din 6 octombrie 2004 emisă de primar, prin care a fost respinsă notificarea nr. 13395 din 6 noiembrie 2001, să se constate că reclamantul este titularul dreptului de restituire în natură a imobilului situat în Bocșa, județ Caraș Severin și să se dispună restituirea în natură a imobilului către reclamant.

În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea părinților reclamantului și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974. Pentru acest imobil nu s-au primit despăgubiri și nici nu s-a comunicat reclamantului vreo decizie.

Prin sentința civilă nr. 293 din 28 ianuarie 2005, Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3547/2004 și a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în Bocșa înscris în C.F., nr. top 144 Casa cu nr. c. 107 cu teren intravilan de 1594 mp, transcris în C.F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea părinților reclamantului și a fost trecut în proprietatea statului în temeiul deciziei nr. 572 din 22 decembrie 1975 a Consiliului Popular al județului Caraș Severin, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

În prezent imobilul nu este demolat, nu are utilitate publică și poate fi restituit în natură.

Apelul declarat de intimat a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1120 din 6 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a arătat că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 de la persoane care erau decedate la data emiterii deciziei, stabilindu-se în favoarea acestora și o despăgubire pe care reclamantul nu a încasat-o niciodată.

Imobilul este liber, nu a fost demolat, iar prima instanță a dispus corect restituirea în natură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs orașul Bocșa, prin primar, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că trebuie făcută distincție între preluarea construcției cu plată și a terenului fără plată.

Construcția a fost preluată cu plată, iar suma stabilită drept despăgubiri putea fi încasată de reclamant. În ceea ce privește terenul, acesta poate fi restituit în natură, dacă este liber, în caz contrar, reclamantul având dreptul la despăgubiri.

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la adresa nr. 1900 din 23 februarie 2005, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs și în raport de probele administrate înaintea instanțelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 572 din 22 decembrie 1975 a Consiliului Popular al Județului Caraș Severin.

La acea dată era în vigoare Constituția din 1965 care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală. Potrivit acestui text, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal.

Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în Republica Socialistă România construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în țară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case de odihnă proprietate personală. Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcțiilor prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condițiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.

În aceste condiții, nu se poate susține că decretul respecta prevederile constituționale enunțate.

Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) și (2) prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociație cu alții și nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-și părăsi propria țară.

Față de cele ce preced, nelegalitatea preluării de către stat a imobilului este evidentă.

În plus, imobilul a fost preluat de la B.L. și B.M., deși la 22 decembrie 1975 aceștia erau decedați.

Recurentul a susținut că instanța de apel nu a luat în considerare adresa nr. 1900 din 23 februarie 2005 existentă la dosarul constituit în etapa apelului.

La fila 14 din dosarul de apel se află prima pagină a acestei adrese în care Primăria orașului Bocșa, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 comunică primarului faptul că, în cazul imobilelor preluate în temeiul Decretului nr. 223/1974, trebuie distins potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Această adresă nu are natura unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra căreia instanța să nu se fi pronunțat.

Hotărârea de Guvern nr. 498 din 18 aprilie 2003 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării recursului, nu făcea nici o distincție asupra legalității preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Așadar, actul Guvernului adaugă la lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalității titlului statului.

Față de cele ce preced, Curtea a apreciat că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză și s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare și dovezilor administrate, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. urmează să îl oblige pe recurent la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul orașul Bocșa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 120 din 6 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurent la 700 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.