Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1118/2006 AI generated

Land restitution valuation exceeding original request: violation of ne ultra petita and improper procedural standing under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 1118/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals filed by the State (via the Ministry of Public Finance) and a privatized commercial entity, quashing the appellate court's decisions and restoring the first-instance judgment, which had dismissed the claimant's request for damages while obligating the entity to issue a decision in response to a notification. The dispute arose from a land restitution case under Law No. 10/2001, where the plaintiffs initially sought a specific administrative act and coercive damages, but the Court of Appeal incorrectly expanded the scope of the trial to include the valuation of the property and establishment of equivalent compensation, despite the impossibility of natural restitution due to privatization. The Supreme Court held that the appeal court violated the principle of ne ultra petita (Article 294 of the Code of Civil Procedure) by adjudicating matters not requested in the original complaint and misidentified the proper parties, ruling that the State lacked procedural standing as it was not the holder of the land, while the commercial entity was the correct defendant as the holder under Article 26 of Law No. 10/2001.

Legislator headnote

AI generated

art. 294 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ; Land restitution valuation exceeding original request: violation of ne ultra petita and improper procedural standing under Law No. 10/2001: The dispute arose from a land restitution case under Law No. 10/2001, where the plaintiffs initially sought a specific administrative act and coercive damages, but the Court of Appeal incorrectly expanded the scope of the trial to include the valuation of the property and establishment of equivalent compensation, despite the impossibility of natural restitution due to privatization. The Supreme Court held that the appeal court violated the principle of ne ultra petita (Article 294 of the Code of Civil Procedure) by adjudicating matters not requested in the original complaint and misidentified the proper parties, ruling that the State lacked procedural standing as it was not the holder of the land, while the commercial entity was the correct defendant as the holder under Article 26 of Law No. 10/2001.

Keywords

AI generated
restitution of property Civil Procedure Code matter in dispute standing to appeal administrative complaint public property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeals due to incorrect application of law regarding procedural standing and adjudication beyond the original request.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Urmare a deciziei sale 190 din 8 noiembrie 2002, Curtea de apel Craiova, secția civilă, admițând apelul reclamanților B.G. și P.R., a schimbat sentința civilă 107 din 9 mai 2002 a Tribunalului Gorj, reținând cauza spre judecare în vederea efectuării unei expertize tehnice, în ramură agricolă, pentru ca apoi să pronunțe decizia 45 din 23 ianuarie 2004, prin care s-a admis acțiunea reclamanților și s-a constatat valoarea imobilului la suma de 600.782.400 lei, în raport de care vor fi stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a avut în vedere că, față de obiectul cauzei și față de art. 1 și art. 2 din Legea 10/2001, s-a impus o expertiză cu obiective având drept scop stabilirea valorii de circulație, a identificării și analiza posibilității de restituire în natură, iar în caz contrar, calculul echivalentului corespunzător.

S-a mai statuat că terenul e ocupat de garaje și magazii, societatea deținătoare fiind privatizată, împrejurări față de care s-a apreciat că este exclusă posibilitatea restituirii în natură.

S-a mai avut în vedere prețul de vânzare în zonă.

Împotriva soluțiilor de mai sus, pronunțate de Curtea de apel Craiova, au declarat recurs Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj, dar și SC E.T. SA Târgu Jiu, ambele recurente susținând ca o critică principală comună că nu se legitimează procesual.

Sub acest aspect, se arată că Ministerul Finanțelor Publice poate sta în cauză numai în anumite situații prevăzute de lege, și anume: ca deținător, conform art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 sau când se optează pentru titluri de valoare nominală, conform art. 31 alin. (4) din aceeași lege, în timp ce societatea comercială menționează că ar trebui să stea în cauză A.V.A.S.-ul, conform art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001, implicată în privatizare.

Totodată se evidențiază de către recurenta SC E.T. SA că pe parcursul judecății, ulterior fondului, s-a schimbat obiectul cererii, încălcându-se dispozițiile art. 294 C. proc. civ., cererea în despăgubire fiind o cerere nouă.

Deliberând asupra recursurilor, acestea urmează a fi admise numai în limita argumentărilor expuse astfel:

Calitatea pârâților în cauză, invocată drept critică de ambii recurenți, poate fi verificată prin prisma raportului juridic, dedus judecății. Unul dintre elementele acestuia îl constituie obiectul pricinii, obiect ce a fost schimbat în apel, în pofida dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

Astfel, deși s-a pretins în acțiune obligația de a răspunde la notificare printr-o virtuală decizie sau dispoziție, precum și daune cominatorii până la emiterea acestui act, soluția în apel a excedat pretențiilor deduse judecății la instanța de fond.

În fapt, după formularea acțiunii, s-a emis, sub nr. 1243 din 31 mai 2002 decizia, ca răspuns la notificare, și anume la data anterioară soluționării apelului, iar Curtea de apel s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, pentru a nu mai discuta și faptul că sancțiunea daunelor cominatorii este inutilă din moment ce emitentul deciziei și-a îndeplinit obligația de a răspunde la notificare.

Cu toate acestea, instanțele de apel au statuat asupra despăgubirilor.

Or, soluția instanței de fond de obligare, la acel moment, de a emite decizia și respingerea în final a cererii de daune cominatorii este corectă.

În contextul prezentat, Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului, nu are a se legitima procedural în cauză, iar SC E.T. SA Tg Jiu are calitate procesuală pasivă, căci aceasta este persoana deținătoare în sensul art. 26 din Legea 10/2001 și care a și emis decizia ca răspuns la notificare.

Critica, însă, a acestei ultime recurente cu privire la pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut, sens în care, prin soluția dată în apel, s-a schimbat obiect pricinii, față de interdicția prevăzută de art. 294 C. proc. civ., urmează că este întemeiată, în sensul pct. 6 din art. 304 C. proc. civ.

De aceea, în considerația criticilor privind greșita aplicare a legii în privința legitimării procesuale a recurentului Ministerul Finanțelor Publice, dar și a soluționării cauzei în afara cererii pentru care a fost sesizată instanța de fond astfel cum susține recurenta SC E.T. SA, urmează a se admite cele două recursuri, în baza art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ. cu consecința casării soluțiilor date în apel și păstrarea celei de la fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC E.T. SA Tg Jiu, precum și recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziilor nr. 190 din 8 noiembrie 2002 și nr.45 din 23 ianuarie 2004 ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Casează deciziile atacate și păstrează sentința nr. 107 din 9 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.