Attempted murder classification and proportionality of self-defense for knife attack on vital area

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 381 din 25 august 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8064/2004, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 alin. penultim C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 182 C. pen., și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că inculpatul a achitat părții vătămate M.I. suma de 50.000.000 lei vechi și a fost obligat la plata sumei de 2079,7149 lei RON către C.A.S. Bacău.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În noaptea de 21 aprilie 2003 la Căminul Cultural din satul Frumoasa s-a organizat o discotecă.

Pe la miezul nopții, în timpul dansului, din greșeală partea vătămată M.I. s-a ciocnit cu inculpatul R.C. M.I., aflat în stare de ebrietate avansată, i-a cerut inculpatului să părăsească localul cu motivarea că era sărbătoarea Paștelui Catolic și nu o sărbătoare ortodoxă.

Inculpatul a refuzat să plece, fapt ce a determinat o ceartă între cei doi, după care au ieșit afară unde au continuat incidentul.

Partea vătămată l-a lovit pe inculpat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut iar în timp ce era ținut la pământ, văzându-se înconjurat de tinerii din anturajul acesteia, a ripostat, lovind-o cu un corp ascuțit și cauzându-i o puternică hemoragie.

Atât partea vătămată cât și inculpatul au fost transportați la spital, inculpatul a necesitat îngrijiri medicale de 35-40 zile, iar partea vătămată de 25-30 zile, lovitura aplicată acesteia punându-i viața în primejdie.

Situația de fapt expusă a fost probată cu declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor C.A., C.E., D.P., A.G., R.G. și C.C., cu actele medico-legale, probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 13 din 17 ianuarie 2006, a admis apelul formulat de inculpat, a desființat în parte sentința atacată și rejudecând a redus pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare și suma la care inculpatul a fost obligat către C.A.S. Bacău de la 2079, 7149 lei RON la 1039,8574 lei RON, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 3859 pct. 10, 17, 171 C. proc. pen., învederându-se că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe, că încadrarea juridică în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., este greșită și că hotărârea este contrară legii. În notele scrise depuse la dosar se invocă și legitima apărare.

Recursul nu este fondat.

Primul motiv de recurs invocat de inculpat, art. 3959 pct. 10, nu este fondat. Sub acest aspect este de subliniat că pentru a fi întemeiat un asemenea motiv este necesar ca probele asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, să fie de natură a influența asupra soluției procesului, iar instanța să le ignore sau, menținându-le, să nu se pronunțe asupra semnificației lor.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, instanța de fond a administrat toate probele necesare, a încuviințat inculpatului cererile formulate, de audiere a unor martori propuși în apărare și în circumstanțiere, iar instanța de control judiciar, în temeiul caracterului devolutiv al apelului, a admis audierea martorului D.C., acordând inculpatului mai multe termene pentru audierea acestui martor în apărare.

Este adevărat că inculpatul a susținut constant că s-a folosit de o șurubelniță pentru a se apăra, în timp ce partea vătămată a menționat că a fost lovită cu un cuțit, însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că instanța nu a administrat probele necesare pentru stabilirea unei situații de fapt reale. Martorii oculari audiați (C.E., D.P., A.G.) confirmă că inculpatul a lovit cu un cuțit, așa cum a susținut constant și partea vătămată și cum este confirmat și de expertiza medico-legală traumatologică.

În consecință, instanțele de fond și de apel au administrat toate probele necesare, inclusiv cele solicitate de inculpat, împrejurare în raport de care primul motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că, în speță, fapta inculpatului de a lovi cu un cuțit pe partea vătămată într-o zonă vitală (torace) întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, așa cum bine a stabilit instanța de fond.

Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (1) C. pen. (text invocat de inculpat și în apel), este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție, iar în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale calificate și de urgență punea în primejdie viața victimei.

În speță, fapta inculpatului de a aplica o lovitură activă, de sus în jos, cu un cuțit, într-o regiune a corpului unde se află organe vitale, cauzându-i victimei o plagă penetrantă în cavitatea pleurală stângă, cu hemopneumotorax și insuficiență respiratorie acută, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, atâta vreme cât viața victimei a fost salvată numai printr-o intervenție chirurgicală de urgență.

În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs invocat de inculpat, cel al legitimei apărări, în varianta alin. (3) al art. 44 C. pen., nu este fondat.

Pentru ca apărarea efectuată împotriva unui atac să fie considerată legitimă, se cere nu numai ca atacul să fi fost direct, imediat și injust, ci și ca între fapta săvârșită în apărare și atacul care a impus apărarea să existe un raport de proporționalitate aproximativă, sub aspectul gravității.

În speță, conflictul dintre părți s-a derulat în două faze, una în interiorul căminului cultural și alta în afară, în ambele împrejurări inculpatul și partea vătămată lovindu-se reciproc, însă nici un moment victima nu a folosit un obiect contondent, de altfel nici nu era înarmată, spre deosebire de inculpat care a scos un cuțit și i-a aplicat o lovitură puternică în torace, cu consecințele expuse mai sus.

Excesul de apărare nu poate fi asimilat, conform art. 44 alin. (3) C. pen., cu apărarea legitimă și nu duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, această depășire constituie o circumstanță legală, prevăzută de art. 73 lit. b), așa cum bine a reținut și instanța de fond.

În raport de considerentele expuse, recursul declarat nu este fondat și, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 13 din 17 ianuarie 2006 a Curții de Apel Bacău.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2006.