Criminal indictment invalidated for confirmation by unauthorized Deputy Prosecutor General instead of Prosecutor General
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the Prosecutor's Office's appeal, upholding the Court of Appeal of Alba Iulia's decision to return the criminal case to the prosecutor for the redrafting of the indictment due to an irreparable irregularity in the summons act. The dispute centered on the validity of a prosecution for bribery, favoring a criminal, intellectual forgery, and concealment of records, which was challenged on the grounds that the indictment was confirmed by the Deputy Prosecutor General rather than the Prosecutor General, the latter being the only official authorized to perform this function under the law in force at the time. The Court held that the specific confirmation requirement was a matter of admissibility subject to absolute nullity under Article 197(2) of the Code of Criminal Procedure, and that internal administrative orders delegating authority to the Deputy Prosecutor General could not override the statutory provisions of Article 209(1), thereby validating the lower court's order to return the file under Article 300(2).
Legislator headnote
AI generatedart. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 254 C. pen, art. 264 C. pen, art. 289 C. pen, art. 272 C. pen, art. 33 lit. a) C. pen; Criminal indictment invalidated for confirmation by unauthorized Deputy Prosecutor General instead of Prosecutor General: De altfel, Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție era coordonată și controlată, conform Ordinului nr. 55 din 9 iulie 2001 emis de procurorul general în baza prevederilor art. 28 și 40 din Legea nr. 92/1992 și având în vedere Ordinul nr. 1322/C/2001 din 25 iunie 2001 al ministrului justiției, de către procurorul general adjunct, fapt ce îi conferea dreptul să confirme rechizitoriul întocmit de un procuror din subordinea sa.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 27 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 300 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 209 alin. (5) și art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul L.A.F., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere neregularitatea actului de sesizare.
S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nr. 138/P/2002 din 7 august 2002, inculpatul L.A.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., reținere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia a fost investită cu soluționarea cauzei prin încheierea nr. 6595 din 22 noiembrie 2005, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea inculpatului și a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Suceava la această instanță, cu menținerea tuturor actelor efectuate.
Instanța de fond a procedat la verificarea din oficiu, conform art. 300 C. proc. pen., a regularității actului de sesizare, având în vedere și reiterarea de către inculpat a excepțiilor invocate în fața Curții de Apel Suceava, privitoare la neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea rechizitoriului și nulitatea absolută a materialului probator administrat în cauză, urmare a încălcării dispozițiilor relative la competența după materie și calitatea persoanei, în sprijinul cărora a depus acte noi și practică judiciară.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că sesizarea instanței nu s-a făcut potrivit legii, iar neregularitatea nu este aptă de a fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, împrejurare în care se impune, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen., restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Rechizitoriul poartă semnătura de confirmare a procurorului general adjunct, în numele său, iar nu pentru procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, or, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. ultim C. proc. pen. (în vigoare la data emiterii rechizitoriului), procurorul general adjunct nu avea o astfel de prerogativă.
Cum răspunderea confirmării rechizitoriului revenea exclusiv procurorului general, Curtea a constatat că actul de sesizare este lovit de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se refacerea acestuia.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia în vederea continuării cercetării judecătorești față de inculpatul L.A.F.
S-a susținut că, prin confirmarea rechizitoriului de către procurorul general adjunct și nu de către procurorul general, nu s-au cauzat prejudicii grave inculpatului ori o încălcare a prevederilor legale în materie, de natură să conducă la nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței.
De altfel, Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție era coordonată și controlată, conform Ordinului nr. 55 din 9 iulie 2001 emis de procurorul general în baza prevederilor art. 28 și 40 din Legea nr. 92/1992 și având în vedere Ordinul nr. 1322/C/2001 din 25 iunie 2001 al ministrului justiției, de către procurorul general adjunct, fapt ce îi conferea dreptul să confirme rechizitoriul întocmit de un procuror din subordinea sa.
Examinând recursul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 300 C. proc. pen., „instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. În cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.”
Prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, s-a stabilit că „dispozițiile relative la sesizarea instanței, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În cazul sesizării instanței prin rechizitoriu, aceasta trebuie să verifice dacă actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atât sub aspectul conținutului său prevăzut în art. 263 C. proc. pen., cât și sub aspectul confirmării, potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (2) din același cod.
În cauză, verificând regularitatea sesizării, instanța de fond a constatat că rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Art. 209 alin. (1) C. proc. pen., nu acordă această prerogativă prim-adjunctului procurorului general, iar ordinul intern invocat de parchet în motivarea recursului nu poate contraveni legii, pe de o parte, iar pe de altă parte el nu are relevanța acordată, întrucât reprezintă doar o formă de organizare a activității de conducere în cadrul parchetului general.
Prin urmare, constatând neregularitatea actului de sesizare și restituind cauza la procuror, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, în raport de caracterul imperativ al normelor legale menționate și sancțiunea nerespectării dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 27 din 9 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul L.A.F.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2006.