Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1809/2006 AI generated

Eligibility for anti-Communist resistance status: denial of reinstatement in term for late application where commission was obligated to obtain missing evidence

Case Number Decizia nr. 1809/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Justice, reversed the lower court's decision, and dismissed the appellant's claim as unfounded, thereby upholding the validity of the administrative decision that rejected the request for recognition as a fighter in the anti-Communist resistance. The dispute concerned the timeliness of an application for this status, where the applicant argued that delayed responses from state institutions regarding required documentary evidence justified a reinstatement of the missed legal deadline. The Supreme Court ruled that the applicant's failure to file by the statutory deadline of December 31, 2003, was not excused by objective impossibility, as specific regulations obligated the commission's president to request missing documents directly from relevant institutions if the applicant was unable to provide them, meaning the delay was attributable to the applicant's error. The decisive legal basis included Article 5(1) of Emergency Ordinance No. 214/1999 (as amended by Law No. 670/2002) establishing the filing deadline, Article 103(1) of the Code of Civil Procedure regarding reinstatement in term, and Article 4(3) of the Regulation approved by Government Decision No. 148/2000, which defined the commission's duty to obtain missing evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, art. 103 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility for anti-Communist resistance status: denial of reinstatement in term for late application where commission was obligated to obtain missing evidence: Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 670/2002.

Keywords

AI generated
failure to provide evidence late filing civil status recognition of a state administrative error documents in the file

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 iulie 2005, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, să se anuleze decizia nr. 83 din 4 iulie 2005, emisă de pârât și să-i acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Reclamantul a arătat că pârâtul i-a respins greșit cererea de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, ca fiind tardiv introdusă.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 395 din 30 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să examineze pe fond cererea reclamantului.

Instanța a reținut, în esență, că reclamantul a depus stăruințele necesare pentru ca să obțină actele cu care să demonstreze calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă, iar faptul că instituțiile care ar fi trebuit să-i furnizeze datele cerute, i-au răspuns cu întârziere, nu-i poate fi imputabil acestuia.

În consecință, a mai reținut instanța, că se impune repunerea în termen a reclamantului și examinarea pe fond a cererii sale.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 670/2002.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că intimatul-reclamant s-a adresat Comisiei competente, la data de 20 ianuarie 2005, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 6158/2005, așa cum a reținut și instanța de fond.

De asemenea, este necontestat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, cu modificările și completările ulterioare, termenul limită pentru depunerea cererilor a fost 31 decembrie 2003.

Instanța de fond, constatând că termenul prevăzut la art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările și completările ulterioare, a procedat la repunerea în termen a intimatului-reclamant, motivând că acesta s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a se adresa Comisiei competente, din cauza lipsei documentelor doveditoare necesare și lipsei de reacție a instituțiilor competente ale statului de a răspunde în termen la cererile adresate.

Într-adevăr, din prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța poate dispune repunerea în termen a părții care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să respecte termenul legal.

Or, instanța de fond a ignorat prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999, aprobat prin H.G. nr. 148/2000, din conținutul cărora rezultă că persoana îndreptățită se poate adresa cu cerere, și în lipsa documentelor necesare, situație în care președintele comisiei este obligat să solicite, de îndată, ca instituțiile sau persoanele care dețin actele doveditoare, să le transmită.

Deci, în raport cu aceste prevederi, instanța de fond a apreciat în mod greșit că intimatul-reclamant nu s-a adresat în termen Comisiei competente, din motive obiective, pe când acest lucru s-a petrecut ca urmare a unei erori imputabile acestuia.

În concluzie, soluția instanței de fond este nelegală, fiind urmarea interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 și art. 103 alin. (1) C. proc. civ., din cauza ignorării prevederilor art. 4 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 148/2000, astfel că recursul va fi admis.

În consecință, casând sentința atacată și rejudecând cauza, va fi respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 395 din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea reclamantului D.M., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2006.