Recognition of anti-communist resistance fighter status: evidentiary burden and statutory conditions under Emergency Ordinance No. 214/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1555 din 28 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2570/2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției.

Reclamantul a atacat decizia emisă de pârâtă, la 25 mai 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, susținând în motivarea acțiunii că a fost persecutat politic, începând cu anul 1968, când, la terminarea facultății, Comisia Guvernamentală a refuzat să îi emită actul de repartizare pe locul ales, fiind repartizat din oficiu ca profesor, la disciplina agricultură în localitatea Adâncata, județul Ilfov, în acest mod fiind strămutat obligatoriu în acea localitate.

A mai precizat reclamantul că în anul 1976 a fost concediat ilegal, fiindu-i desfăcut contractul de muncă din motive politice, iar în luna august 1984 a fost arestat și închis într-un lagăr pe care, însă, nu-l poate localiza și unde i s-au aplicat persecuții fizice și psihice, aflându-se și în imposibilitatea de a contacta familia și organele abilitate cărora intenționa să le facă cunoscută situația sa.

Pentru a adopta soluția de respingere a acțiunii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada faptului că în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau a fost supus, din aceleași motive, unor măsuri administrative abuzive, iar pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, pe baza verificărilor efectuate în baza și în limitele conferite prin Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 214/1999, precum și a comunicărilor scrise primite de la S.R.I., Tribunalul Militar Teritorial București, SC P. SA (fosta Tăbăcărie Jilava) și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Textile - Pielărie, a concluzionat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2 și 3 din respectivul act normativ, pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.D., apreciind că respingerea acțiunii sale este nejustificată.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că cei 14 ani (1976 - 1990) au fost o succesiune de măsuri represive contra reclamantului, acesta precizând că, în absența recunoașterii aspectelor legale de încetarea contractului de muncă, înțelege să-și bazeze recursul pe pretinderea încadrării sale în prevederile art. 3 lit. a), b) și g) din O.U.G. nr. 214/1999, întrucât a fost privat de libertate nelegal, pe motive politice în vara anului 1978, ianuarie 1979 și august - septembrie 1984, pe parcursul a 8 - 10 ore, 6 - 8 ore și respectiv, 21 zile, fiind interogat în stare de inconștiență aproape totală, prin injectarea de chimicale corespunzătoare acestui scop, cu urmări dramatice asupra vieții sale.

În opinia reclamantului, fiind reținut politic, dar în condiții ce au încălcat legea, era normal să nu se elibereze acte de condamnare sau reținere, însă a fost analizat de comisii speciale ale P.C.R., s-au făcut dosare de mii de pagini, dar a fost declarat în continuare indezirabil politic, scos din societate permanent, fără drept de muncă, asistență socială, pregătire profesională, emigrație.

Reclamantul a reiterat și unele aspecte vizând desfacerea contractului de muncă din motive politice, caracterul abuziv al Legii nr. 5/1978, art. 64 lit. t) și al strămutării în localitatea Adâncata, susținând, totodată, că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției tardivității acțiunii, iar depunerea acesteia peste termenul acordat de O.U.G. nr. 214/1999, atrage nulitatea hotărârilor Comisiei și instanței, fără a se mai analiza fondul cauzei.

Au fost anexate recursului, nota de lichidare a datoriilor (1985), adresa C.N.S.A.P. nr. 1853 din 26 iunie 2001, din care rezultă că nu i s-a întocmit nici un dosar de către fosta securitate, decizia nr. 1/1969, copie xerox de pe memoriile adresate Procurorului General, 1978 - 2005 și de pe răspunsurile privind alte memorii, adresa Poliției sectorului 3, secția 12 Poliție, adresa nr. 98/2002 din 6 ianuarie 2004 a Comisiei pârâte, prin care i se solicită reclamantului, să precizeze expres dacă solicită acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, cu indicarea motivului cererii, urmând a face referire, în răspunsul său, la numărul de înregistrare al dosarului.

Recursul nu este fondat.

Susținerile recurentului, privind incidența tardivității cererii, sunt infirmate de actele dosarului, prima instanță apreciind în mod corect în raport cu data înregistrării memoriului inițial sub nr. 98/2002 și termenul limită stabilit prin art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările succesive ce i-au fost aduse - 31 decembrie 2003, că aceasta a fost depusă în termen, impunându-se examinare cauzei de fond.

Neîntemeiate sunt și criticile ce vizează soluția adoptată pe fondul cauzei, actele anexate recursului nefiind de natură a infirma concluziile instanței cu privire la legalitatea soluției de respingere a cererii de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă, dată fiind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

Reținând, așadar, în urma examinării actelor dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. proc. civ., că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței civile nr. 1555 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2006.