Taxability of military reserve compensatory payments under O.G. 73/1999 and Law 138/1999

Asupra recursului în anulare de față constată:

Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2002 astfel cum a fost precizată reclamantul H.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul Județean al poliției de Frontieră Iași cerând să fie obligați la plata sumei de 69.710.560 lei, reactualizată în raport cu indicele de inflație, reprezentând impozit reținut dar nedatorat.

În motivarea cererii reclamantul arată că a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie la data de 31 mai 2000, dată la care era îndreptățit să primească „un ajutor neimpozabil” stabilit în raport cu solda brută lunară, în sumă de 214.673.679 lei, pentru care în mod nelegal” s-a calculat și reținut un impozit în sumă de 23.753.520 lei.

Prin sentința civilă nr. 23707 din 2 decembrie 2002 Judecătoria Iași a respins reclamantului precum și, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul de Interne.

În motivarea sentinței s-a reținut că ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de Legea nr. 138/1999, în categoria cărora se încadrează și sumele de bani încasate de reclamant nu sunt scutite de impozit pe venit, neîncadrându-se în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999.

Prin decizia civilă nr. 754 din 19 mai 2003 Tribunalul Iași a admis recursul declarat de reclamant, și a modificat în parte sentința judecătoriei în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 69.710.560 lei, reactualizată în funcție de inflație la data executării, sumă ce reprezintă impozit reținut nelegal, menținând celelalte dispoziții.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că drepturile acordate cadrelor militare conform art. 31 din Legea nr. 1/1999 sunt ajutoare de sprijin cu destinație specială și ca atare, sunt scutite de impozit conform art. 5 pct. 1 din O.G. nr. 73/1999.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului se arată că plățile compensatorii la care era îndreptățit reclamantul conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor cădeau sub incidența art. 86 din O.U.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ care abroga orice altă dispoziție contrară și potrivit căruia astfel de plăți nu erau exceptate de la impozitare.

Analizând recursul în anulare Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

În drept, una din regulile de interpretare logică a normelor de drept civil este aceea conform căreia textele de excepție trebuie să-și găsească aplicație numai în ipotezele la care se referă, neputând fi extinse și la alte cazuri.

Astfel, în materia impozitului pe venit, reglementată prin O.U.G. nr. 73/1999, regula este aceea că orice sume de bani dobândite cu titlu de venituri sunt supuse impozitării iar excepția este dată de anumite categorii de venituri care nu sunt supuse impozitării.

Or, sumele de bani acordate militarilor cu titlu de plăți compensatorii conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu sunt exceptate nici prin acest act normativ și nici prin dispozițiile O.U.G. nr. 73/1999 de la calcularea impozitului pe venit.

Așa fiind, în mod greșit instanța de recurs, folosind argumentul de analogie, a asimilat această categorie de venituri cu altele, care sunt scutite de la plata impozitului, deși acestea din urmă sunt reglementate prin excepție de la regula generală care este impozitarea și, pe cale de consecință, sunt limitativ prevăzute de actele normative.

Ca atare, cum hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a dispozițiilor O.U.G. nr. 138/1999, fapt ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond, Înalta Curte urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârea dată în recurs și rejudecând, pentru considerentele arătate va respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 754 din 19 mai 2003 a Tribunalului Iași pe care o casează și respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2707 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.