Wrongful nationalization of residential property under Decree No. 92/1950: Invalidity of title due to registration in non-owner’s name and failure to meet statutory exemption thresholds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the State (represented by the Ministry of Public Finance) and the Public Housing Utility Company, thereby upholding the lower courts' rulings in favor of the private claimants and confirming that the nationalization decree was invalid. The dispute concerned a 1999 action to have three apartments returned to the heirs of the original owner, who had donated the properties to his children while retaining usufruct, but which were subsequently nationalized under Decree No. 92/1950 under the incorrect name of a non-proprietor brother. The court determined that the nationalization was unlawful and the state's title void because the property was registered in the name of a non-owner and the original owner did not hold a quantity of housing that would have justified expropriation under the specific exception for intellectuals or individuals with multiple units; furthermore, the court rejected the State’s procedural argument regarding passive standing, noting that under the law applicable at the time of filing, the Ministry of Public Finance was a proper defendant, and the fact that the retrocession had already been executed further validated the lower courts' decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Wrongful nationalization of residential property under Decree No. 92/1950: Invalidity of title due to registration in non-owner’s name and failure to meet statutory exemption thresholds: The dispute concerned a 1999 action to have three apartments returned to the heirs of the original owner, who had donated the properties to his children while retaining usufruct, but which were subsequently nationalized under Decree No. 92/1950 under the incorrect name of a non-proprietor brother. The court determined that the nationalization was unlawful and the state's title void because the property was registered in the name of a non-owner and the original owner did not hold a quantity of housing that would have justified expropriation under the specific exception for intellectuals or individuals with multiple units; furthermore, the court rejected the State’s procedural argument regarding passive standing, noting that under the law applicable at the time of filing, the Ministry of Public Finance was a proper defendant, and the fact that the retrocession had already been executed further validated the lower courts' decisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the procedural basis for dismissing the appeals as unfounded in the final dispositive.
Full text
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată la 2 septembrie 1999 Tribunalului Constanța, reclamanții N.A.M., N.G.V. și N.O. au chemat în judecată pârâții Municipiul constanța prin Primar, Consiliul Local Municipal Constanța, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța și RA E.D.P.P., solicitând să se dispună obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate și posesie trei apartamente situate în Constanța.
Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că autorul lor, G.P., a donat fiilor și fiicelor sale G.C., G.H., B.F. și N.D. nuda proprietate asupra imobilului din Constanța, dobândit în anul 1913, păstrându-și uzufructul, iar ulterior, tot prin donație, și imobilele din str. T. nr. 21 și nr. 25.
Ulterior, între donatari a intervenit un act de partaj voluntar, autentificat și transcris, potrivit căruia N.D. a primit în deplină proprietate imobilele.
Cu toate acestea, ele au fost naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele unui neproprietar, G.H., care, fiind intelectual profesionist (avocat și apoi funcționar superior) era exceptat de la această măsură conform art. II din același act normativ.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 258 din 3 aprilie 2000, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, stabilind prin dispozitiv, conform expertizei efectuate, caracteristicile tehnice ale apartamentelor respective.
Instanța a reținut în esență că preluarea imobilelor a fost abuzivă, actul naționalizării neconstituind un titlu valabil al statului, în condițiile în care în listele-anexă ale Decretului nr. 92/1950, la rubrica „proprietar” figurează mențiunea nereală „G. frații”.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanța și RA E.D.P.P. Constanța, prin care s-a susținut că naționalizarea s-a produs în condiții legale și constituie un titlu valabil, au fost respinse, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 35 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Aceiași pârâți au declarat recursuri împotriva deciziei menționate, criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel, în recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Constanța, se susține că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, care aparține doar Consiliul Local Municipal Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.
Prin recursul său, pârâta RA E.D.P.P. Constanța a criticat hotărârile în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că titlul statului este valabil întrucât au fost aplicate corect prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950 în condițiile în care autorul reclamanților avea în proprietate un număr mare de apartamente.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Pe parcursul soluționării s-a făcut dovada că hotărârea de retrocedare a apartamentelor a fost executată, acestea fiind predate reclamanților pe bază de protocol.
Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate.
Sub un prim aspect se constată că în raport de data formulării acțiunii, 2 septembrie 1999, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 215/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice avea calitate procesuală pasivă potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, alături de ceilalți pârâți, astfel încât și sub acest aspect hotărârile sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește recursul declarat de RA E.D.P.P. Constanța, dincolo de caracterul insolit al susținerilor, în anul 2005, referitoare la „exploatatorii de locuințe”, se constată că aceste afirmații nu sunt nici măcar conforme realității. Dimpotrivă, autorul reclamanților, având patru copii, le-a donat acestor, în imobilul său cu mai multe corpuri, un număr de trei apartamente, ceea ce în nici un caz nu poate fi considerat exorbitant ori excesiv.
Pe de altă parte, naționalizarea bunurilor pe numele altei persoane și neîndeplinirea nici măcar a condițiilor stabilite prin Decretul nr. 92/1950, atestă că este pe deplin corectă concluzia instanțelor privind nevalabilitatea titlului statului.
Așa fiind, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice fiind semnificativ și faptul că nu au fost atacate de pârâții titulari ai domeniului privat al statului ci, dimpotrivă, executate, recursurile vor fi respinse ca nefondate conform prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța și RA E.D.P.P. Constanța împotriva deciziei nr. 35/C din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.