Valuation of obligation to conclude sales contract as non-pecuniary subject matter for appeal versus recursor jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the recursor's appeal and modified the lower court's decision, ruling that the proper route of appeal was an ordinary appeal heard by the Tribunal, rather than a recursor to the Court of Appeals, thereby correcting the declination of jurisdiction to apply to the appeal against the first-instance judgment. The dispute involved a claim seeking a judicial obligation to conclude a real estate sale-purchase contract under Law No. 85/1992, which was rejected in the first instance; the central issue was whether the value of the litigation exceeded the statutory threshold that would mandate recursor status. The court determined that the subject of the action was a non-pecuniary obligation to perform (obligation to contract), which is not evaluatable in monetary terms, thus falling under the jurisdiction for appeals pursuant to Art. 312 of the Civil Procedure Code and the provisions of Law No. 219/2005, not the rules for recursor.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 85/1992, art. 2821 C. proc. civ, art. 299 alin. (3) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Valuation of obligation to conclude sales contract as non-pecuniary subject matter for appeal versus recursor jurisdiction: Se susține, în esență, că obiectul litigiului îl reprezintă o obligație de a face, neevaluabilă în bani, nefiind deci aplicabile prevederile art. 2821 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.A.C. a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.E.E. E.T.N. SA și a solicitat obligarea pârâtei să încheie un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 47 situat în Cluj-Napoca, în temeiul art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 15990 din 20 decembrie 2004 a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.A.C.
Curtea de Apel Cluj, prin încheierea civilă nr. 1146 din 24 aprilie 2005 a recalificat calea de atac ca fiind recurs, valoarea obiectului litigiului fiind sub 1 miliard lei.
Conform art. 2821 C. proc. civ. apelul a fost suprimat, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 195/2004 a stabilit că Tribunalul Cluj este competent să judece recursul. În consecință și-a declinat competența în favoarea acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul sub aspectul calificării căii de atac exercitate.
Se susține, în esență, că obiectul litigiului îl reprezintă o obligație de a face, neevaluabilă în bani, nefiind deci aplicabile prevederile art. 2821 C. proc. civ.
Recursul se privește ca fondat.
Reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea pârâtei să încheie cu acesta un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament în temeiul Legii nr. 85/1992. Acesta a cerut ca hotărârea judecătorească să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în caz de refuz al pârâtei.
Deci, prin eventuala admitere a acțiunii nu se realizează un transfer de proprietate ce evident ar fi evaluabil în bani, ci se stabilește în sarcina pârâtei numai obligația de a încheia un asemenea contract.
Astfel că obiectul acțiunii îl constituie o obligație de a face, neevaluabil în bani.
În consecință calea de atac exercitată de reclamant este apel și nu recurs.
Competența de soluționare aparține tribunalului conform prevederilor Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prevederi ce sunt de imediată aplicare.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica decizia în sensul că declinarea de competență se referă apelul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.A.C. împotriva încheierii nr. 1146/R din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj.
Modifică încheierea, în sensul că declinarea de competență se referă la apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 15990 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.