Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9407/2005 AI generated

In-kind restitution of expropriated land where public works unexecuted despite inclusion in public domain inventory

Case Number Decizia nr. 9407/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Municipality of Vaslui, thereby upholding the lower court decisions that ordered the in-kind restitution of a 317.98 sq. meter plot of land to the rightful claimant and confirmed that the co-plaintiff lacked standing. The dispute centered on a challenge against an administrative decision that had previously refused restitution of the expropriated land, with the municipality arguing that the plot formed part of its public domain and was reserved for future public utility projects, specifically a meat hall and expansion of a market. Relying on Article 11(2) of Law No. 10/2001 and Article 24(7), the court determined that because the public works for which the land was originally expropriated under Decree No. 279/1987 were never executed and the land remained free of construction, the in-kind restitution was mandatory. The court further ruled that subsequent administrative listings of the land in the public domain inventory and references to methodological norms could not validate the initial unlawful seizure or prevent restitution, as the absence of realized public works triggered the statutory obligation to return the property.

Legislator headnote

AI generated

art. 292 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; In-kind restitution of expropriated land where public works unexecuted despite inclusion in public domain inventory: meter plot of land to the rightful claimant and confirmed that the co-plaintiff lacked standing. The dispute centered on a challenge against an administrative decision that had previously refused restitution of the expropriated land, with the municipality arguing that the plot formed part of its public domain and was reserved for future public utility projects, specifically a meat hall and expansion of a market. Relying on Article 11(2) of Law No. 10/2001 and Article 24(7), the court determined that because the public works for which the land was originally expropriated under Decree No. 279/1987 were never executed and the land remained free of construction, the in-kind restitution was mandatory. The court further ruled that subsequent administrative listings of the land in the public domain inventory and references to methodological norms could not validate the initial unlawful seizure or prevent restitution, as the absence of realized public works triggered the statutory obligation to return the property.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property public property land law standing to appeal public works standing of the municipality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to support the rejection of the cassation appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 10 iulie 2003, reclamanții M.I.I. și M.V. au contestat legalitatea dispoziției nr. 150 din 4 iulie 2003 emisă de Primarul municipiului Vaslui, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 318 mp situat în Vaslui, solicitând anularea acesteia și obligarea Primarului municipiului Vaslui să dispună restituirea imobilului mai sus individualizat.

În motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, reclamanții au arătat că terenul a fost proprietatea autoarei M.M., care a avut ca moștenitori pe V.E. și M.I., acesta din urmă fiind autorul reclamanților, că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 279/1987, în realitate nefiind ocupat de lucrări funcționale, cum eronat și-a motivat pârâta dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură adresată de contestatori.

Contestației, pârâtul Primarul municipiului Vaslui, i-a opus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, întrucât terenul face parte din domeniul public al municipiului Vaslui, fiind amenajat ca spațiu verde de Primărie și străbătut de rețele tehnico-edilitare.

Prin sentința civilă nr. 681 din 27 aprilie 2004, Tribunalul Vaslui a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 150 din 4 iunie 2003 emisă de Primarul municipiului Vaslui, a dispus obligarea acestuia să restituie reclamantei M.V., în natură, terenul în suprafață de 313,89 mp situat în Vaslui, a respins contestația formulată de reclamantul M.I.I. pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, imobilul, casă și teren, a fost proprietatea defunctei M.M. conform actului dotal autentificat sub nr. 3655 din 8 septembrie 1923 de către fostul Tribunal al raionului Vaslui, că de pe urma acesteia, au rămas ca moștenitori, potrivit certificatului nr. 291/1979, emis de fostul Notariat de Stat al Județului Vaslui, fiii acesteia, V.E. și M.I., cei doi moștenitori donând imobilul, contestatoarei M.V., din proprietatea acesteia, fiind expropriat, ulterior.

Ca atare, contestatorul nu are calitate procesuală activă, nefiind proprietar.

Cât privește scopul exproprierii, din raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 53-57 dosar nr.3010/2003 al Tribunalului Vaslui) a rezultat că terenul este liber, neafectat de construcție, nici la suprafață și nici în subteran cu elemente la suprafață.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 mai 2004, Tribunalul Vaslui a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 681 din 27 aprilie 2004 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că terenul este în suprafață de 317,89 mp, ci nu de 313,89 mp, cum greșit s-a reținut.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Primarul municipiului Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate întrucât instanța a făcut o greșită aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001, întrucât terenul este prevăzut în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Vaslui, aprobat prin H.G. nr. 1361/2001, anexa nr. 2, pe acesta urmând a se realiza o hală de carne și produse lactate.

Aceeași cale de atac a fost exercitată și de contestatorul M.I., care, însă nu a motivat apelul, astfel încât instanța de control judiciar a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1497 din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași, apelurile declarate în cauză au fost respinse, păstrându-se soluția și motivarea instanței de fond.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Vaslui, criticând soluția instanțelor, potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., care au apreciat că situația de fapt reținută în dispoziția nr. 150 din 4 iunie 2003 emisă de pârât, este contrară realității, că au fost ignorate normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, că în condițiile în care terenul este prevăzut în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Vaslui, aprobat prin H.G. nr. 1361/2001 anexa nr. 2, nr. 284 Cod de identificare 1.5.2, pe acesta urmând a se realiza o hală de carne și produse lactate, instanța ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre prin care să dispună modificarea în parte a dispoziției 150/2003, menținând măsura restituirii prin echivalent.

Se mai reține în dezvoltarea motivelor de recurs, că nici contestatoarea M.V. nu are calitate procesuală activă și nu este persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001, nefiind proprietară; că nu s-au executat lucrările de investiție publică, deoarece suprafața de teren solicitată a fi restituită face parte, în realitate, dintr-una mai mare, de 9100 mp teren aferent pieței Traian, astfel cum este prevăzut în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Vaslui.

Recursul, sub toate motivele invocate este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Reclamanții au investit tribunalul cu soluționarea unei contestații, întemeiată în drept de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, aceștia solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 318 mp situat în Vaslui.

Este de precizat că instanțele au descris corect raportul juridic dedus judecății, sub aspectul legitimării procesuale active, în sensul că a apreciat că este persoană îndreptățită în sensul art. 3 lit. a) din Legea 10/2001, numai reclamanta M.V.

Astfel motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale active a acesteia va fi respins întrucât imobilul (casă și teren) situat în Vaslui, a fost proprietatea defunctei M.M.(dobândit prin actul dotal nr.3655 din 8 septembrie 1923), autoare ce a fost moștenită de V.E. și M.I., conform certificatului de moștenitor nr. 291 din 18 iunie 1979 emis de fostul Notariat de Stat al Județului Vaslui (filele 9-10 dosar fond).

Aceștia din urmă au gratificat-o pe contestatoarea M.V., în baza contractului de donație autentificat sub nr. 123 din 21 ianuarie 1981, (fila 11-13 dosar 3010/2003 al Tribunalului Vaslui).

Din probele administrate a rezultat că terenul în suprafață de 317,98 mp nu a fost afectat de construcții, despre care intimata afirmă că fac parte dintr-un program de investiție ce vizează extinderea Pieței Traian, este liber, iar utilitățile publice nu au fost realizate.

În consecință, instanțele au apreciat în mod corect incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001, conform cărora „în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Obiectivele prevăzute de Decretul nr. 279/1987, în baza cărora s-a realizat exproprierea nu au fost îndeplinite, așa încât, deși terenul este prevăzut în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Vaslui, aprobat prin H.G. nr. 1316/2001 anexa nr. 2, nr. 284 Cod de identificare, acesta nu a fost afectat de lucrările și utilitățile publice pentru care a fost expropriat.

Este de observat că sorgintea intrării bunului imobil în patrimoniul statului este un act nelegal și abuziv de preluare.

Împrejurarea că, ulterior apariției Legii 10/2001, pârâta invocă o Hotărâre a Guvernului care menționează, printre bunurile din domeniul public al Primăriei municipiului Vaslui, și imobilul în cauză, cu privire la care s-a făcut notificare, nu poate aduce consolidare unui drept de proprietate exercitat în tot acest timp, de la data exproprierii pentru cauză de utilitate publică, fără titlu, cu atât mai mult cu cât obiectivele de interes public nu au fost îndeplinite.

Nici critica referitoare la ignorarea prevederilor cuprinse în normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 nu este fondată, întrucât rolul normelor este acela de a interpreta legea, și nu a adăuga la dispozițiile acesteia, în condițiile în care, potrivit caracterului reparator al Legii 10/2001, principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv este de esența actului normativ menționat, iar, în cazul concret dedus judecății, Legea 10/2001 a fost aplicată în litera și spiritul ei.

Pârâtul Primarul municipiului Vaslui nu justifică, sub aspectul respectării legalității, motivul pentru care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului, iar simpla afirmație că „lucrările pentru care s-a dispus preluarea abuzivă ocupă funcțional întreg terenul” (art. 2 din dispoziția 150/2003), neconfirmată prin concluziile raportului de expertiză, nu poate îngrădi dreptul reclamantului la dobândirea în natură a terenului, liber de construcții.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 1497 din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.