Expropriation Compensation: Applicability of Article 24 vs. Article 11 Law No. 10/2001 for Valuation of Demolished Buildings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the appeal filed by the local municipality and quashed the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the first-instance judgment that had dismissed the plaintiff’s claim, resulting in the final rejection of the plaintiff’s request. The dispute concerned a challenge to an administrative order determining compensation for an expropriated property (land and a demolished building) in 1974, where the plaintiff argued the compensation amount was insufficient and demanded monetary damages or equivalent property. The court determined that the lower appellate instance erred in applying Law No. 10/2001 regarding the calculation of reparative measures; specifically, it held that for expropriated properties where natural restitution was impossible, Article 24(2) of the Law was inapplicable, and the correct legal basis was Article 11(5) and (6), which require valuation based on norms in force at the time of expropriation for buildings and at the entry into force of the Law for land, with inflation adjustments, thereby affirming that the initial compensation paid to the plaintiff’s father complied with the statutory requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 din Legea nr. 10/2001, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001; Expropriation Compensation: Applicability of Article 24 vs. Article 11 Law No. 10/2001 for Valuation of Demolished Buildings: Se susține, în esență, că pentru construcția expropriată în anul 1974 au fost acordate despăgubiri calculate conform actelor normative atunci în vigoare, deci cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În ce privește terenul s-a acordat suma de 96.519.150 lei care este mai mare decât cea stabilită prin expertiza prezentată de reclamant. Prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță. Fiind vorba de un imobil expropriat sunt aplicabile exclusiv prevederile art. 11 din actul normativ citat. Faptul că tatăl reclamantului a ridicat suma de bani cuvenită drept despăgubire nu echivalează cu neplata acesteia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.A.I. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Zalău și a solicitat anularea dispoziției nr. 1936 din 15 iunie 2004 a Primarului municipiului Zalău.
Prin acțiune se mai arată că în anul 1974 Primăria s-a obligat să îl despăgubească cu un alt imobil (teren și clădire) pentru un imobil preluat de stat și înscris în C.F. top 592/1. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar suma propusă prin dispoziția atacată nu corespunde valorii reale.
Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 1692 din 1 noiembrie 2004 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Instanța a reținut că dispoziția nr. 1936 din 15 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Zalău este în concordanță cu prevederile legale aplicabile (art. 11 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare) imobilul, teren și construcție, a fost expropriat, restituirea în natură nu mai este posibilă, pentru construcție au fost primite despăgubiri conform prevederilor legale atunci în vigoare, iar pentru teren comisia internă a făcut o apreciere corectă a valorii acestuia.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 520 din 6 mai 2005 a admis apelul declarat de S.A.I. a schimbat sentința instanței de fond în tot, în sensul că a admis plângerea formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 1936 din 15 iunie 2004 emisă de Primăria municipiului Zalău pe care o anulează și stabilește că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în cuantum de 769.865.301 lei, sub formă de despăgubiri bănești.
Instanța de apel a reținut că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri pentru teren și construcție. Pentru aceasta din urmă despăgubirea a primit-o tatăl reclamantului. Astfel că măsurile reparatorii trebuiesc stabilite pentru întregul imobil (construcție și teren). Acestea trebuiesc stabilite în bani conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria municipiului Zalău prin Primar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, că pentru construcția expropriată în anul 1974 au fost acordate despăgubiri calculate conform actelor normative atunci în vigoare, deci cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În ce privește terenul s-a acordat suma de 96.519.150 lei care este mai mare decât cea stabilită prin expertiza prezentată de reclamant. Prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță. Fiind vorba de un imobil expropriat sunt aplicabile exclusiv prevederile art. 11 din actul normativ citat. Faptul că tatăl reclamantului a ridicat suma de bani cuvenită drept despăgubire nu echivalează cu neplata acesteia.
Recursul se privește ca fondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță, Curtea de Apel Cluj a dat o astfel de hotărâre.
Prin Decretul de expropriere nr. 170 din 29 august 1974 a fost expropriat de la reclamant un imobil compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție. Aceasta a fost demolată iar terenul utilizat în totalitate. A fost stabilită o despăgubire de 26.371,17 lei pentru construcție și 375 lei pentru teren, suma de 26.746,17 lei a fost ridicată de S.J., tatăl reclamantului, la 18 ianuarie 1975. Reclamantul nu a probat că în intervalul 1975, 15 iulie 2004 (data introducerii contestației) a făcut demersuri pentru primirea despăgubirii primită de la tatăl său. Nici prin contestație nu reclamă neprimirea despăgubirii ci numai modicitatea acesteia solicitând să i se dea o altă clădire și teren de aceiași valoare sau „să mă despăgubească valoric cu o sumă acceptabilă și reală”.
Problema restituirii în natură sau a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele expropriate este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001.
După cum s-a arătat, restituirea în natură nu este posibilă.
Conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 valoarea construcțiilor expropriate în vederea demolării se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data exproprierii și se actualizează cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit alin. (6) al aceluiași text de lege, valoarea terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabilesc potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 stabilesc că pentru situațiile prevăzute la alin. (4) (cazul lucrărilor pentru care s-a făcut exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.
În consecință, în cazul imobilelor expropriate prevederile art. 24 alin. (2) din legea citată, nu sunt aplicabile.
(Textele de lege citate au fost avute în vedere în redactarea în vigoare la data soluționării litigiului prin hotărârea recurată).
Rezultă din cele arătate că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, în ce privește modul de calcul al măsurilor reparatorii și acordarea acestora sub formă de despăgubiri bănești.
Față de cele ce preced, recursul va fi admis, hotărârea atacată casată cu consecința respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Zalău, prin Primar împotriva deciziei nr. 520/A din 6 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Casează decizia recurată și respinge apelul declarat de S.A.I. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului Sălaj, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.