Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8714/2005 AI generated

Municipal authority's lack of jurisdiction to adjudicate statutory preemption rights under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 8714/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the local council and the mayor, thereby upholding the appellate decision that had annulled an administrative order rejecting preemption claims, with the local council ordered to pay the plaintiffs' legal costs. The dispute arose when former property owners exercised their statutory right of first refusal against new owners who had purchased apartments under specific privatization legislation, but their notifications were erroneously redirected to the municipal mayor, who subsequently issued an administrative decision rejecting their claims. Relying on Article 44 of Law No. 10/2001, the court held that the right of preemption strictly exists between the former owner and the new owner, without the intervention or jurisdiction of any public authority, concluding that the mayor lacked the legal competence to adjudicate or reject the preemption request and that the administrative act was therefore illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 44 din Legea nr. 10/2001, art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ; Municipal authority's lack of jurisdiction to adjudicate statutory preemption rights under Law No. 10/2001: The dispute arose when former property owners exercised their statutory right of first refusal against new owners who had purchased apartments under specific privatization legislation, but their notifications were erroneously redirected to the municipal mayor, who subsequently issued an administrative decision rejecting their claims. Relying on Article 44 of Law No. 10/2001, the court held that the right of preemption strictly exists between the former owner and the new owner, without the intervention or jurisdiction of any public authority, concluding that the mayor lacked the legal competence to adjudicate or reject the preemption request and that the administrative act was therefore illegal.

Keywords

AI generated
municipal administrative authority lack of jurisdiction local legislation statutory right notification of the decision absence of municipal obligation

Cited Legislation

AI generated
art. 44 din Legea nr. 10/2001
731 din 12 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timișoara, secția civilă, cu motivarea că procedura prevăzută de art. 44 din Legea nr. 10/2001 vizează exclusiv persoana fostului chiriaș devenit proprietar în baza Legii nr.
art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, chiriașii cărora, în temeiul art.
art. 274 C. proc. civ
Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay the legal costs incurred in the cassation proceedings.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 274 C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive to obligate the appellant to pay the legal costs incurred in the cassation proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 731 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Timișoara, secția civilă, a admis contestația formulată de B.M.I. și M.I.M. în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara și a dispus anularea Deciziei nr. 217 din 18 februarie 2003 prin care s-a respins cererea acestora de exercitare a dreptului de preemțiune, potrivit Legii nr. 10/2001 la cumpărarea apartamentelor nr. 1, 2, 3, 7 și 17 situate în Timișoara, înscrise în C.F. Timișoara, nr. top 4906.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși notificările au fost înregistrate la Judecătoria Timișoara, Biroul Executorilor Judecătorești, pe numele celor care au cumpărat apartamentele în temeiul Legii nr. 112/1995 și care făceau obiectul dreptului de preemțiune, din eroare, aceste notificări au fost expediate Primăriei municipiului Timișoara reprezentată de Primar care, deși trebuia să trimită notificările celor cărora le erau adresate, le-a rezolvat pe fond, prin respingere, fără a avea competență în acest sens.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 206 din 2 decembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 731 din 12 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Timișoara, secția civilă, cu motivarea că procedura prevăzută de art. 44 din Legea nr. 10/2001 vizează exclusiv persoana fostului chiriaș devenit proprietar în baza Legii nr. 112/1995, așa încât în mod greșit Primarul municipiului Timișoara s-a pronunțat asupra notificărilor formulate de B.M.I. și M.I.M., în loc de a le comunica persoanelor notificate.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, care au susținut, în esență, că instanța de apel a dat o greșită interpretare prevederilor art. 44 din Legea nr. 10/2001 și că prin soluționarea notificării prin actul administrativ a cărui anulare se solicită, dreptul de preemțiune al contestatoarelor nu a fost încălcat.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, chiriașii cărora, în temeiul art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 112/1995 li s-au vândut, cu respectarea prevederilor acestei legi, apartamentele în care locuiau, au dreptul să le înstrăineze sub orice formă înainte de împlinirea termenului de 10 ani de la data cumpărării, numai persoanei îndreptățite, fost proprietar al acelei locuințe.

Alin. (3) al aceluiași text de lege prevede că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 persoana îndreptățită trebuie să notifice chiriașului dobânditor intenția de a cumpăra locuința și adresa unde poate fi găsită.

În temeiul acestor prevederi legale, contestatoarele au adresat notificări chiriașilor cumpărători ai apartamentelor nr. 1, 2, 3, 7 și 17 situate în imobilul din Timișoara, care, din eroare, au ajuns la Primarul municipiului Timișoara. Acesta, prin Dispoziția nr. 217 din 18 februarie 2003, a respins cererile formulate de contestatoare privind exercitarea dreptului de preemțiune cu privire la apartamentele menționate.

Această dispoziție este cu evidență nelegală întrucât prevederile legale aplicabile, mai sus menționate, circumscriu dreptul de preemțiune al fostului proprietar numai în raport cu noul proprietar, fost chiriaș al locuinței, fără intervenția sau aportul vreunei alte autorități.

Așa fiind, Primarul municipiului Timișoara nu avea competența de a respinge cererea de exercitare a dreptului de preemțiune, cu atât mai mult cu cât notificarea nici nu-i fusese adresată.

Având în vedere temeiurile arătate, recursul urmează a fi respins ca nefondat iar recurentul Consiliul local al municipiului Timișoara, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligat la plata, către intimatele-contestatoare, a cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 206 din 2 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurentul Consiliul local al municipiului Timișoara să plătească intimaților solidari M.I.M. și B.M.I. suma de 2413 R O N cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2005.