Statutory 30-day deadline for contesting pension fund decisions under Law 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court’s dismissal of the lawsuit and leaving in force the decision that rejected the claim as time-barred. The dispute arose from a civil action challenging an administrative decision by a county pension fund, which had refused to recognize the appellant as a beneficiary of specific redress legislation for ethnic persecution. The appellate court initially dismissed the case as late-filed because the plaintiff had exceeded the statutory 30-day deadline to contest the decision, which began running from the date of receipt. The Supreme Court held that the 30-day limitation period under Article 7 of Law No. 189/2000 is imperative and strict; since the plaintiff acknowledged being out of her locality only after the deadline had already expired, she failed to prove any valid impediment to filing within the prescribed period, resulting in a judgment in favor of the administrative authority.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 7 din Legea nr. 189/2000; Statutory 30-day deadline for contesting pension fund decisions under Law 189/2000: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.V., care a susținut, în esență, că a fost în imposibilitate să conteste în termen hotărârea, în perioada 25 mai 2002 – decembrie 2002, fiind plecată din localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 13 decembrie 2002, reclamanta R.V., a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 758 din 23 aprilie 2002, emisă de aceasta și obligarea de a i se recunoaște calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi și că împreună cu aceștia a suferit privațiunile datorate persecuției din motive etnice.
Prin sentința civilă nr. 10 din 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca tardivă acțiunea, reținând că potrivit confirmării de primire sub semnătură, reclamantei i s-a comunicat hotărârea contestată la 13 mai 2002, dată în raport cu care formularea acțiunii la 13 decembrie 2002 s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile, prin art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.V., care a susținut, în esență, că a fost în imposibilitate să conteste în termen hotărârea, în perioada 25 mai 2002 – decembrie 2002, fiind plecată din localitate.
Recursul nu este fondat.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 189/2000 sunt imperative.
Ca atare, nerespectarea lor, a fost corect sancționată de instanța fondului.
Recurenta însăși recunoaște că a plecat din localitate la 25 mai 2002, dată până la care ar fi putut formula cerere de recurs împotriva hotărârii nr. 758/2002, primită de ea la 13 mai 2002. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât nu se invocă și dovedește nici o cauză ar fi împiedicată să se încadreze în acest interval de timp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 10/CA/2003 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.