Land restitution claim quashed and remanded for retrial over misapplied statutory land-appurtenance rule.

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Asupra recursului în anulare îndreptat, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, împotriva sentinței civile 4330 din 27 februarie 2002 a Judecătoriei Iași și deciziei 674 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Iași, de către Procurorul general care susține că hotărârile judecătorești menționate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și fiind vădit netemeinice.

Prin soluția criticată, admițându-se acțiunea, s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 4704 din 20 iunie 1994 emis pe numele pârâtului D.G.G. pentru suprafața de 4399 mp, sens în care s-a apreciat că pârâților, conform art. 36 alin. (3) Legea 18/1991 republicată, li se putea constitui dreptul de proprietate doar asupra terenului de 250 mp ce le-a fost atribuită în folosință.

După ce se evidențiază asupra încălcării dispozițiilor legale imperative prevăzute de art. 23 alin. (1) Legea 18/1991, conform cărora „sunt și rămân proprietatea privată a cooperatorilor...terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora...”, Procurorul general a susținut că în mod greșit s-a anulat parțial titlul pârâtului, lăsându-i numai suprafața de 250 mp, lipsindu-l de o parte importantă din terenul aferent gospodăriei pe care avea edificate anexe gospodărești, teren asupra căruia consideră că i se cuvenea de drept, indiferent de suprafața cumpărată.

De altfel, se mai arată în continuare, în titlul de proprietate contestat figura și o suprafață de 501 mp cu destinația curți-construcții, teren individualizat ca și în raportul de expertiză.

S-a considerat, prin același recurs în anulare, că judecătorul nu și-a exercitat rolul activ, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. pentru aflarea adevărului și a stabilit corect situația de fapt, în raport de care pârâții au cumpărat, în realitate, toată suprafața de teren și nu numai doar 250 mp.

În același sens, coroborându-se schița convenției părților privind imobilul în litigiu și cel dobândit de autorii reclamanților, s-a apreciat a fi un indiciu cu privire la voința părților de a înstrăina întregul teren de 0,46 ha.

Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în anulare, declarat, în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., text în vigoare la data rămânerii hotărârilor judecătorești criticate, pentru că soluția criticată s-a dat cu încălcarea esențială a legii și este vădit netemeinică.

Astfel, au fost ignorate dispozițiile art. 23 alin. (1) Legea 18/1991, conform cărora sunt și rămân în proprietate privată a cooperatorilor terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora. O asemenea abordare a textului de lege mai sus citat conduce indubitabil la concluzia că, odată intrată în vigoare Legea 18/1991, în persoana pârâților s-a născut, ex-lege, un drept de proprietate asupra terenului aferent locuințelor, fiind lipsit de relevanță că aceștia n-au deținut teren la CAP.

În speță, reclamanții au înstrăinat, iar pârâții au dobândit locuința din comuna Aroneanu, județ Iași conform actului autentic încheiat la 23 martie 1984, act în care se menționează că terenul aferent locuinței, în suprafață de 250 mp, trece la stat și urmează regimul prevăzut de art. 30 din Legea 58/1974, așa încât să li se atribuie în folosință, pe durata existenței construcției, terenul necesar.

Or, la reconstituire trebuia să se aibă în vedere, în contextul dispozițiilor art. 23 din Legea 18/1991 suprafața de teren cuvenită, și nu cea specificată în actul autentic de vânzare cumpărare.

Pentru aceasta, în baza rolului activ, potrivit prevederilor art. 129 și art. 130 C. proc. civ., instanțele erau datoare, pentru a determina elementele raporturilor lor juridice statornicite între părți, să individualizeze obiectul acestor raporturi sub aspectul întinderii suprafeței de teren, cuvenită de pârâții dobânditori, cărora li s-a reconstituit terenul în baza Legii fondului funciar.

În acest sens este necesar să se lămurească împrejurarea dacă, potrivit convenției, pârâții au dobândit, în realitate nu numai cei 250 mp teren, dar toată suprafața de teren, sens în care se va avea în vedere convenția, în funcție de care imobilul înstrăinat este cel moștenit de la autorii reclamanților, potrivit paragrafului 2 din acordul părților.

Pe de altă parte, se va ține cont de prețul de 30.000 lei, destul de mare la acea perioadă, dacă s-ar fi achiziționat numai casa de chirpici și terenul de 250 mp.

De aceea, în concordanță cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ., se va casa hotărârile criticate, urmând ca instanța de trimitere să elucideze toate aceste chestiuni de fond, prin administrarea probelor pertinente, spre a le lămuri în scopul aflării adevărului și în respectul legii, cu o corectă interpretare și aplicare a ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4390 din 27 februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Iași, deciziei civile nr. 1790 din 13 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Iași și deciziei nr. 674 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Iași.

Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.