Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8636/2005 AI generated

Equitable compensation for expropriated property: whether a court may directly award monetary damages when the administrator fails to issue a reasoned decision

Case Number Decizia nr. 8636/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, overturned the lower court's decision, and remanded the case for re-judgment, establishing that the judicial authority must directly adjudicate the specific amount of repair measures rather than merely ordering the issuing of an administrative decision. The dispute concerned the claimant's request for equivalent compensation for a property (a manor) expropriated by the state in 1949, where the municipal administrator failed to respond to a 2001 statutory notice for two years. The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 10/2001, where the Court ruled that the absence of a motivated administrative decision within a significant timeframe constitutes a de facto refusal, thereby obligating the court to apply the special procedural framework of the restitution law to directly impose the equivalent reparation (monetary damages) based on evidence, rather than treating the claim as a generic contractual obligation to perform.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 33 din Legea nr. 10/2001, art. 301 C. proc. civ; Equitable compensation for expropriated property: whether a court may directly award monetary damages when the administrator fails to issue a reasoned decision: Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor la care se referă art. 10 și art. 11 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property equitable compensation contractual damages interpretation of a judgment state property judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin.
art. 33 din Legea nr. 10/2001
(3) și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor la care se referă art.
art. 301 C. proc. civ
În cauză, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul V.P.A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 23 iulie 2001, V.P.A. a solicitat Primăriei comunei Lisa, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru imobilul „conac” situat în Lunca Dunării, perimetrul satului Vânători, comuna Lisa, județul Teleorman.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 31 iulie 2003, în contradictoriu cu Primăria comunei Lisa și Prefectura județului Teleorman, în motivarea căreia reclamantul a arătat că imobilul (teren + 2 corpuri de clădire), ce a aparținut autoarei sale M.D.V., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, ulterior construcția denumită „conac” fiind demolată.

În prezent, în cel de al doilea corp de casă, susține reclamantul, funcționează Poliția locală Lisa.

Prin aceeași acțiune se solicită și obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, motivat de tergiversarea soluționării cererilor formulate pe calea notificării.

Investit inițial cu soluționarea acestui litigiu, Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 660 din 19 noiembrie 2003 și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001.

Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 176 din 12 martie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Prefectura județului Teleorman și D.G.F.P. Teleorman.

A admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Pimăria comunei Lisa, să emită o dispoziție motivată

cu privire la notificarea adresată de către reclamant la 23 iulie 2001.

A respins acțiunea, față de pârâtele Prefectura județului Teleorman și D.G.F.P. Teleorman, pentru lipsa calității procesuale pasive.

A luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. 33 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor la care se referă art. 10 și art. 11 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului.

În raport de aceste prevederi nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a pârâtelor Prefectura județului Teleorman și D.G.F.P. Teleorman.

Prin decizia nr. 1401 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând în esență că datorită procedurii administrativ-jurisdicționale stabilită imperativ în materia Legii nr. 10/2001, instanța nu se putea substitui unității deținătoare și să dispună ea însăși restituirea prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, iar o hotărâre dată în acest sens ar excede competențelor acordate de legiuitor instanțelor judecătorești, în cadrul procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989.

În cauză, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul V.P.A.

În motivarea recursului, se susține în esență că lipsa răspunsului trebuia interpretată ca un refuz al soluționării notificării, instanța trebuind să dispună

ea însăși acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile în care, prin probele administrate, a reușit să facă dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru a putea solicita aceste reparații, în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, se mai arată, toate pârâtele au calitate procesuală pasivă, fiind ținute să răspundă de soluționarea favorabilă a cererii sale.

Recursul se privește ca fondat, pentru considerentele ce succed.

Cazul dedus recursului de față, pune de fapt în discuție conduita culpabilă a unității deținătoare care, în condițiile existenței unei cereri privind stabilirea măsurilor reparatorii, în echivalent, pentru un imobil preluat în mod abuziv, ce nu poate fi restituit în natură, nu și-a îndeplinit obligația ce derivă din lege de a face o ofertă concretă, corespunzătoare valorii imobilului, în urma căreia persoana îndreptățită să-și poată manifesta opțiunea.

Deși au reținut corect dreptul persoanei care a formulat notificarea, de a se adresa instanței, în condițiile în care finalizarea procedurii administrative a întârziat nepermis de mult, față de termenele stipulate de legiuitor, instanțele au stabilit greșit cadrul procesual, plasând cererea celei în cauză, în domeniul dreptului comun („obligație de a face”) și nu în procedura jurisdicțională, stabilită imperativ prin dispozițiile legii speciale.

Or, în condițiile în care, notificării formulată de persoana îndreptățită la 23 iulie 2001, nu i s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată, (la dosar, fiind depuse mai multe adrese fără relevanță juridică, sub aspectul finalizării procedurii administrative, f.10, 11 și 17, dos. 6339/2003 al Tribunalului Olt), iar la data de 10 septembrie 2003, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ

nu fusese încă emis, se impune concluzia că lipsa răspunsului, în speță, într-un interval mai mare de doi ani, de la data formulării notificării, echivalează cu un refuz al persoanei deținătoare de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege.

În acest context, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar demersul judiciar al persoanei îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de acesta și probele administrate.

De asemenea, în mod greșit instanțele și-au fundamentat soluția pe caracterul, pretins exclusiv, al pretențiilor reclamantului care, se reține, ar fi solicitat doar obligarea unității deținătoare de a emite dispoziție motivată.

Astfel, prin precizările formulate ulterior introducerii acțiunii, cel în cauză a solicitat, încă de la prima instanță, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma unor despăgubiri bănești, motivat de împrejurarea că imobilul nu mai poate fi restituit în natură (f.22 dos. 6339/2003 al Tribunalului Olt și f.13 dos.1671/2004 al Curții de Apel București, secția a IV a civilă).

În condițiile unui refuz al finalizării procedurii administrative care, în speță, așa cum s-a arătat, se întinde pe parcursul a mai multor ani, instanța judecătorească poate soluționa ea însăși cererile formulate pe calea notificării, în sensul obligării persoanei deținătoare fie la restituirea în natură fie la plata măsurilor reparatorii în echivalent într-un anumit cuantum, în funcție de probele administrate, întrucât nu există nici un text în lege care să interzică aceasta, o atare soluție neputând fi interpretată, în aceste condiții, ca o „substituire” în atribuțiile

persoanei juridice deținătoare, așa cum greșit s-a reținut de către instanța de control judiciar.

Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul V.P.A. împotriva deciziei nr. 1401 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Modifică decizia în sensul că admite apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 170 din 12 martie 2004 a Tribunalului Teleorman pe care o desființează și trimite cauza aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2005.