Failure to identify subject property and prove ownership status in post-1989 property restitution claim under Law 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 martie 2004, la Tribunalul București, reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. a formulat contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. 1827 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București prin care a fost respinsă notificarea reclamantului de restituire în natură sau echivalent a imobilului ce a aparținut C.M.C. București.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 460 din 20 mai 2004, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă.

În considerentele sentinței tribunalul a arătat, în esență, că reclamanta nu a indicat elementele de identificare a bunului imobil solicitat, nu a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate și nu a făcut nici dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 662 A din 20 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă cu aceeași motivare care a fost dezvoltată și în considerentele sentinței pronunțate de prima instanță.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta susținând, în esență că:

- instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și care atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului aflat în litigiu;

- hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală care îndreptățea admiterea acțiunii.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie-22 decembrie 1989.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989, dacă, prin hotărârea judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.

În cauză, nici prin notificare nici prin contestație (cerere de chemare în judecată) reclamanta nu a arătat datele de identificare a imobilului pentru care a cerut măsuri reparatorii, mulțumindu-se să menționeze că imobilul cooperativei C. era situat în localitatea București. Or, în măsura în care se consideră îndreptățită, în sensul legii, la măsuri reparatorii, reclamanta era obligată să identifice imobilul solicitat prin descrierea construcției și a terenului și precizarea adresei imobilului.

De asemenea, pe parcursul procesului reclamanta nu a depus acte doveditoare ale dreptului său de proprietate, ori ale dreptului de proprietate al cooperativei C. cu privire la imobilul menționat.

Menționarea datelor de identificare a bunului imobil solicitat și depunerea actelor doveditoare reprezintă obligații ce reveneau reclamantei, în baza art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, obligații ce nu au fost îndeplinite.

Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1544/1959, indicată de reclamantă în notificare și în cererea de chemare în judecată, ca și în motivele de recurs s-a dispus transformarea unor cooperative meșteșugărești în unități economice de stat cu preluarea patrimoniului existent, dar prin acel act normativ nu s-a prevăzut că în patrimoniul cooperativelor respective existau bunuri imobile și nici dacă vreuna din cooperative avea titlu de proprietate cu privire la bunuri imobile.

Prin nici un act depus la dosar reclamanta nu a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, enunțate mai sus, pentru a fi persoană juridică îndreptățită la măsuri reparatorii.

Dispoziția nr. 1827 din 25 noiembrie 2003 a Primarului General al Municipiului București, de respingere a notificării a fost emisă, așadar, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Considerentele expuse conduc la concluzia că decizia instanței de apel, prin care a fost confirmată hotărârea primei instanțe, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și în consecință recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei nr. 662/A din 20 aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția a III a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2005.