Nullity of public land restitution order under common law challenge versus specific statutory procedure

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1968 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea SC C. SA Bușteni împotriva sentinței nr. 103 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Prahova, sentință conform căreia s-a respins excepția prematurității capătului de cerere privind lipsa de folosință, invocată de Primăria orașului Bușteni; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a intimatei B.C., secretar al primăriei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC C. SA împotriva dispoziției nr. 19 din 28 ianuarie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni.

S-a reținut de instanța de apel că terenul în suprafață de 451 mp a fost restituit în natură foștilor proprietari, prin decizie 19 din 28 ianuarie 2002 a Primăriei Bușteni, în baza Legii 10/2001, însă aceeași suprafață a format obiectul titlului apelantei, respectiv al certificatului de atestare.

S-a apreciat că disputa între titular și persoana deținătoare a imobilului în suprafață de 451 mp pentru care apelanta susține că se identifică ea însăși, și nu intimata, nu constituie motiv de nulitate absolută a dispoziției contestate și, întrucât dispoziția nu e lovită de astfel de sancțiune, aceasta nu are a fi desființată.

În contextul prezentat s-a avut în vedere că, potrivit normelor speciale ale Legii 10/2001, decizia putea fi contestată în 30 zile în justiție numai de persoanele îndreptățite la restituire, iar motivele prevăzute de Codul civil nu există.

Împotriva susnumitei decizii s-a formulat, în temeiul 8, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ., recurs de către SC C. SA care arată că s-a nesocotit titlul său, în timp ce dispoziția primăriei este lovită de nulitate, căci nu există obiectul, din moment ce primăria administrează bunul, față de faptul că, în ce o privește, are proprietatea, iar cauza este falsă, de vreme ce s-a oferit practic proprietatea altuia,astfel că sunt incidente prevederile art. 966 C. civ.

Totodată, recurenta menționează că intimata nu avea calitatea legală să emită dispoziția contestată, deoarece nu era, conform art. 21 alin. (2) din Legea 10/2001, deținătoarea terenului .

În context apreciază că societatea comercială are proprietatea terenului, iar primăria are în administrare terenul, astfel că dreptul de a încasa impozitul pe proprietate nu este egal cu dreptul de a deține care indică dreptul de dispoziție, conferit de lege, în funcție de natura proprietății publice sau private a statului.

Recurenta consideră că instanța de apel nu se pronunță sub nici un fel pe acest motiv de nulitate, ceea ce constituie un mijloc de apărare, ce nu poate fi înlăturat.

Deliberând, recursul se privește nefondat pe următoarele rațiuni:

În raport de obiectul pricinii dedus judecății prin cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției primăriei locale, cerere, transformată ulterior în contestație la dispoziție, dar, analizată, în final, prin cercetarea motivelor de nulitate conform normelor de drept comun, urmează a reține că instanțele au abordat, conform sesizării, normele de drept comun, în funcție de care au conchis că nu subzistă motivul de nulitate care să atragă nulitatea absolută a actului.

De aceea, n-are pertinență certificatul de atestare și persoana deținătoare, ca elemente ce ar desființa actul de dispoziție al primăriei, din moment ce nu s-a ales procedura administrativă, prevăzută de normele speciale ale Legii 10/2001, ci calea dreptului comun, unde s-a invocat motiv de nulitate absolută.

Cum, în speță, n-au fost demonstrate astfel de cauze, urmează că s-a făcut o corectă interpretare a actului juridic, dedus judecății , s-a aplicat corect legea și s-a pronunțat asupra unor probe pertinente, în funcție de apărarea făcută, în raport de care s-a concluzionat asupra inexistenței motivelor de nulitate a dispoziției primăriei.

Întrucât nu subzistă condițiile invocate din art. 304 C. proc. civ. ale pct. 8, 9 și 10 (ultimul în vigoare la data formulării recursului), urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 1968 din 22 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.