Reparation Law No. 10/2001: Admissibility of judicial intervention for failure to issue restitution decision and sufficiency of title evidence.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2003 sub nr. 3092 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții R.A., P.M. și P.I. au solicitat obligarea pârâtei SC T. SA Vâlcea să emită decizie de restituire în natură a terenului în suprafață de 4160 mp situat în Râmnicu Vâlcea, sau să fie obligată să emită o ofertă de despăgubiri prin echivalent la valoarea ce va fi stabilită prin intermediul unei expertize.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 459 de la 22 aprilie 2004 a admis acțiunea și a obligat pârâta A.P.A.P.S. în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să emită decizie sau, după caz decizie motivată cuprinzând valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare și a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată; acțiunea a fost respinsă față de pârâta SC A.T. SA față de precizările cererii de chemare în judecată.

Apelul pârâtei A.P.A.P.S. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1871 de la 23 septembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1755/2004.

În motivarea deciziei s-a reținut că reclamanții au notificat-o pe antecesoarea pârâtei, că față de situația societății comerciale, privatizată integral, notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituției publice implicate în privatizare și că terenul a fost preluat de stat prin expropriere și că nici excepția prematurității nu este fondată câtă vreme notificarea a fost înaintată apelantei de către unitatea deținătoare.

Decizia a fost recurată de apelanta A.V.A.S.

Prin motivele de recurs, întemeiate în baza dispozițiilor art.304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., este criticată hotărârea pentru motivele ce succed.

1. Acțiunea formulată este inadmisibilă întrucât intimatul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative obligatorii, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 27 din Legea nr. 10/2001 finalizată cu emiterea deciziei motivate de recurent.

2. Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 deoarece pentru aplicarea lor este necesară îndeplinirea, cumulativ, a câtorva condiții: imobilul să fie preluat de stat cu titlu valabil, constatarea valabilității sau nevalabilității titlului statului este un atribut exclusiv al instanței de judecată și imobilul să facă parte din patrimoniul societății privatizate; după îndeplinirea condițiilor, persoana îndreptățită va adresa notificarea exclusiv pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Intimații aveau obligația să depună toate actele doveditoare, obligație ce nu a fost îndeplinită, deoarece nu s-au depus dovezi referitoare la dreptul de proprietate, preluarea imobilului cu titlu, declarație că nu s-au primit despăgubiri, acte care să ateste calitatea de succesor precum și deținerea imobilului de către societatea comercială.

3. În ipoteza soluționării pe fond, arată recurenta, persoanele îndreptățite nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru că Decretul nr. 332/1949 de expropriere, ordonanța președințială din 1950 și procesul-verbal nr. 27/1950 nu sunt înscrisuri ce demonstrează deținerea legală în momentul preluării abuzive.

4. Nici una dintre instanțe nu s-au pronunțat asupra modalității de preluare a imobilului pentru a se stabili natura juridică a dreptului dobândit de stat, respectiv să se constate că au fost respectate condițiile de fond și de formă ale actului normativ de preluare.

Concluzionează recurenta că, în condițiile în care nu sunt întrunite dispozițiile art. 27 raportat la art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi obligată la emiterea unor dispoziții sau, după caz, a unei decizii motivate care să cuprindă valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare.

Recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează.

1. Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizie sau dispoziția prevăzută de art. 25 (fost art. 23) din lege în termenul de 60 de zile, astfel că nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, tribunalul, pe considerentul că cererea ar fi inadmisibilă și prematur introdusă. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire în natură ori de a face oferă de despăgubire, iar acest refuz trebuie cenzurat de tribunal, tot în condițiile acestei proceduri speciale.

Incoerența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de referință nu poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege și nici un temei de a o pune pe aceasta într-o situație de inferioritate față de persoanele care primesc răspuns în termenul prevăzut de lege, în condiții în care persoana îndreptățită nu are nici o culpă.

2. Prin cererea de chemare în judecată, precizată la 24 februarie 2004 (fila 72) intimații-reclamanți au solicitat obligarea la emiterea ofertei de despăgubiri prin echivalent la valoarea stabilită prin expertiză, cerere întemeiată în baza dispozițiilor art. 23 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Rezultă astfel că reclamanții, invocând dispozițiile art. 27 din lege, au achiesat la ipoteza descrisă în articol și anume faptul că titlul statului pentru imobilul preluat abuziv este valabil, ipoteză ce nu necesită administrarea vreunui probatoriu, câtă vreme persoanele îndreptățite nu invocă vreo neregularitate a actului de preluare.

Notificarea transmisă către SC T. SA Râmnicu Vâlcea, respectiv SC A.T. SA Râmnicu Vâlcea a fost însoțită de copia decretului de expropriere; planul terenului expropriat; ordonanța președințială pronunțată de Tribunalul județului Vâlcea la 19 aprilie 1950, copia procesului-verbal întocmit la 19 aprilie 1950 de portărel Ș.N. „copii ale certificatelor de moștenitori și copii ale actelor de stare civilă a reclamanților (fila 3 din dosarul primei instanțe), probatorii ce atestă dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți, drept de proprietate recunoscut de stat prin emiterea decretului de expropriere, ale cărui dispoziții au fost aduse la îndeplinire inclusiv prin intermediul executărilor judecătorești (corpul portarilor, fila 6, dosar primă instanță).

3.4. Motivele de recurs dezvoltate sunt, în fapt, congruente criticilor referitoare la absența probatoriului în ceea ce privește titlul statului cât și a dreptului de proprietate ale intimaților-reclamanți asupra imobilului pentru care instanțele au obligat recurenta să emită dispoziție sau, după caz, decizie motivată, cuprinzând valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare pentru terenul de 4,160 mp situat în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu subzistă, căci instanțele au aplicat corect dispozițiile legii reparatorii.

Deși recurenta invocă și motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu sunt indicate mijloacele de apărare sau dovezile asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii pentru ca instanța de control judiciar să poată verifica, și sub acest aspect, legalitatea deciziei pronunțate.

Față de argumentele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1871/A din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 septembrie 2005.