Restitution claims under Law No. 10/2001 quashed and remanded after appellate court misapplied common law to deny standing.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În urma nesoluționării potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 a notificării formulate conform art. 21 din aceeași lege, reclamanții B.A.M.A., B.D.I.V., M.O.M., S.M.F. și S.M.G. au chemat în judecată pe pârâții SC E. SA și Statul Român, reprezentat de Primăria orașului Eforie, solicitând:

- să se constate că imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafață de 318 mp și construcție cu 3 apartamente distincte, a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950;

- să se constate nulitatea absolută a actelor de înstrăinare făcute de Statul Român;

- să se constate că B.A., R.V. și S.V., antecesori ai reclamanților, și-au păstrat calitatea de proprietari ai imobilului;

- să se constate calitatea reclamanților de moștenitori ai antecesorilor menționați și cotele indivize ale reclamanților din dreptul de proprietate asupra imobilului de ⅓ în beneficiul reclamanților B.A.M.A. și B.D.I.V., ⅓ în beneficiul reclamantei M.O.M. și ⅓ în beneficiul reclamanților S.M.F. și S.M.G.;

- să se dispună intabularea drepturilor de proprietate de mai sus în cartea funciară;

- să fie obligați pârâții să predea imobilul în deplina proprietate a reclamanților.

Pârâta SC E. SA a chemat în garanție A.P.A.P.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul căderii sale în pretenții, să fie obligați la repararea prejudiciului ce i s-ar cauza constând în valoarea de circulație a imobilului, precum și instituirea dreptului de retenție asupra imobilului până la plata integrală a despăgubirilor.

În cauză a intervenit în interes propriu P.I.S. cerând să se constate că este proprietara unuia dintre apartamente și a terenului aferent în suprafață de 106 mp, precum și nulitatea actelor de înstrăinare intervenite între Primăria orașului Eforie și SC E. SA.

Cererea de intervenție a fost respinsă în principiu prin încheierea din 11 decembrie 2002 dată de Tribunalul Constanța, secția civilă.

Același tribunal a pronunțat sentința civilă nr. 394 din 24 martie 2003, prin care a respins ca nefondate acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Apelurile declarate de reclamanți și de intervenientă au fost respinse prin decizia civilă nr. 143/c din 28 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Cu referire la acțiunea reclamanților instanța de apel a calificat-o ca fiind o revendicare imobiliară aparținând dreptului comun și, verificând prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate pretins de aceștia, a statuat că reclamanții nu au calitate procesuală activă deoarece nu au titlu de proprietate pentru imobilul revendicat, dezvoltând în continuarea considerentelor argumentele de fapt și de drept care au format convingerea de mai sus.

Spre deosebire de instanța de apel, tribunalul a soluționat acțiunea prin raportare la prevederile Legii nr. 10/2001.

În privința cererii de intervenție tribunalul a dispus prin încheiere că este inadmisibilă ca urmare a faptului că intervenienta s-a adresat justiției fără a parcurge procedura administrativă, prealabilă, necontencioasă, dar obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, în timp ce instanța de apel a hotărât că intervenienta a schimbat în apel obiectul cererii de intervenție transformând-o în acțiune în revendicare de drept comun, încălcând astfel dispozițiile art. 294 C. proc. civ., ceea ce face inadmisibilă cererea sa.

Atât reclamanții cât și intervenienta au declarat recurs.

Toți recurenții au formulat critici vizând fondul litigiului, dar au invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. , în dezvoltarea căruia au criticat soluția dată în apel, cerând casarea acesteia.

Prin prisma acestui caz de casare, recursurile sunt întemeiate.

Așa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei decizii, tribunalul a soluționat cauza în limitele investirii sale, rezolvând în cadrul Legii nr. 10/2001 atât acțiunea principală, cât și cererea de intervenție.

Într-adevăr, acțiunea a fost introdusă de reclamanți ca urmare a faptului că pârâta SC E. SA, notificată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire în natură obiect al notificării în termenul și modalitățile impuse obligatoriu prin art. 23 din lege.

Asemenea acțiune, deși nu este expres reglementată prin Legea nr. 10/2001, este admisibilă întrucât temporizarea sau refuzul soluționării notificării deschide accesul la jurisdicția civilă a celui astfel vătămat în exercitarea dreptului său subiectiv civil, iar soluționarea ei este supusă regulilor de drept material conținute de Legea nr. 10/2001, lege specială cu caracter exhaustiv și exclusiv în domeniul de reglementare al regimului juridic al unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care face inaplicabil în materie dreptul comun după data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare legea specială.

Ori, cu toate că reclamanții au dedus judecății o cerere din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar în primă instanță aceasta a fost rezolvată potrivit cu limitele investirii tribunalului, instanța de apel a calificat greșit acțiunea reclamanților ca fiind o cerere de revendicare imobiliară aparținând dreptului comun, consecința acestei recalificări fiind examinarea și rezolvarea litigiului prin cercetarea dreptului de proprietate pretins de reclamanți în afara reglementărilor Legii nr. 10/2001, anume prin prevederile art. 480 C. civ . și ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Așadar, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății sale, schimbând nejustificat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii reclamanților, pe care au transformat-o nepermis într-o acțiune civilă de drept comun din acțiunea specifică legii speciale.

Ca urmare, este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct.8 C. proc. civ., pentru care și în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cu prilejul rejudecării apelului declarat de reclamanți instanța de trimitere va cerceta ca susțineri de fond criticile din recurs și va stabili mai întâi dacă imobilul a fost sau nu preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, numai în caz negativ urmând a decide asupra incidenței legii speciale ca urmare a limitelor sferei sale de aplicare, nicidecum în raport cu prevederile dreptului comun.

Aceeași soluție se cuvine și în privința cererii de intervenție pe cale de consecință a modului de soluționare a primului recurs, urmând ca instanța de trimitere să reverifice dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 294 C. proc. civ. având în vedere și susținerile din recursul intervenientului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții B.A.M.A., B.D.I.V., S.M.G., S.M.F. și M.O.M. (decedată ulterior și înlocuită în proces de moștenitorul S.M.I.) și de intervenienta P.I.S. împotriva deciziei civile nr. 143/C din 28 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2006.