Property expropriation compensation: Burden of proof for state title under Law No. 10/2001

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub numărul 1759/2004 din 30 martie 2004, M.L., M.E., M.G. și M.G.M., au solicitat anularea hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr .10/2001 prin care li s-a respins notificarea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent aferente imobilului proprietatea autorului lor situat în Târgoviște, preluat de stat fără titlu.

Prin sentința civilă nr. 486 din 21 iulie 2004, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația și a constatat că petiționarii sunt îndreptățiți la plata măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Târgoviște, compus din încăperile 2, 3, 4 și 5 de la etaj și 1/5 din suprafața de 1182 mp teren, curte comună.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin actele depuse la dosar petiționarii au probat îndeplinirea procedurii prealabile administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 în calitate lor de moștenitori ai defunctei M.D.M. precum și dreptul de proprietate al acestuia rezultând din hotărârea de partaj 423/1961 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Tribunalul Dâmbovița a stabilit, contrar celor reținute de comisie pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, că imobilul se afla în posesia statului fără titlu, deoarece acesta nu a probat că imobilul a făcut obiectul unui act de donație sau a unui alt act de preluare de către stat.

Apreciind că sunt îndeplinite cerințele art. 16 și art. 18 din Legea nr. 10/2001, instanța a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzător bunului ce nu poate fi restituit în natură.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia 2968 din 30 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Prefectura Dâmbovița, reținând că preluarea imobilului de către stat de la autoarea contestatorilor s-a făcut fără titlu, în mod abuziv, întrucât statul nu a probat existența actului de donație avut în vedere cu prilejul respingerii notificării, iar în registrul de transcripțiuni pe 1975 nu s-a găsit înscris actul de donație pe numele T.D. sau M.D.M.

Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că prin dispozitivul hotărârii apelate nu a fost stabilită nici o prestație în sarcina Prefecturii Dâmbovița, ci s-a constatat doar faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.

În recursul declarat împotriva deciziei 2968 din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești se susține în esență că petiționarii nu au probat anularea actului de donație în temeiul căruia imobilul a fost preluat de stat pentru a-și legitima astfel dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În cel de al doilea motiv de recurs, prefectura invocă dispozițiunile art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 10 alin. (4) și (9) și art. 36 alin. (2), în temeiul cărora prefecturile sunt competente a soluționa numai acele notificări pentru care se acordă despăgubiri bănești, respectiv locuințele naționalizate iar în privința terenurilor măsurile reparatorii se acordă sub forma titlurilor de valoare nominală sau acțiuni.

În cel de al treilea motiv de recurs se arată că în mod greșit prefectura a fost obligată la cheltuieli de judecată deoarece prin promovarea căilor de atac nu s-a refuzat acordarea unui drept ci s-a tins la respectarea Legii nr. 10/2004.

Recursul este nefondat.

Nemulțumirea recurentei se referă la împrejurarea potrivit căreia contestatorii nu au probat anularea actului în temeiul căruia imobilul a fost donat statului.

Într-adevăr art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 încorporează în categoria imobilelor preluate abuziv, imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948... a Decretului nr. 479/1954, privitor la donațiile făcute statului sau încheiate în formă autentică precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Așa cum corect a reținut Curtea de Apel Ploiești, recurenta invocând ca temei al deținerii imobilului donația, era datoare să prezinte actul de donație. Simpla menționare a donației prin procesul verbal de preluare abuzivă a imobilului de către stat, nu poate ține loc de dovadă, ci numai de un început de dovadă, pe care recurenta trebuia să o completeze cu depunerea actului de donație.

Nu li se poate imputa intimaților faptul că nu au cerut anularea actului de donație, de vreme ce mai întâi trebuia probată existența acestuia, mai cu seamă că dispozițiunile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 condiționează pronunțarea hotărârii de anulare sau constatarea nulității numai în privința donațiilor încheiate în formă autentică, nu și în privința donațiilor efectuate în temeiul unor acte normative, precum Decretul nr. 410/1948 și 479/1954.

Ca urmare, legal și temeinic curtea de apel a respins apelul Prefecturii Dâmbovița, întrucât aceasta nu a probat titlul în temeiul căruia statul deține imobilul.

Nefondat este și cel de al doilea motiv de recurs, deoarece prin hotărârile pronunțate, contestatorilor intimați le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, fără ca natura acestor măsuri să fie precizată și fără ca în sarcina prefecturii Dâmbovița să se fi stabilit vreo prestație.

În prezent față de normele metodologice de aplicarea regimului stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv adoptate la 27 octombrie 2005, în aplicarea Legii nr. 247/2005, competența de stabilire a măsurilor reparatorii sub aspectul naturii și cuantumului, excede competenței prefecturii revenind Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor, astfel ca toate observațiile făcute de Prefectură sub acest aspect sunt neavenite.

Neîntemeiată este și critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prefectura cunoscând că nu poate exiba actul de donație, era în măsură să soluționeze favorabil notificarea, acordând contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent, evitând astfel faza judiciară de valorificare a dreptului lor de proprietate și exercitarea fără temei a căilor de atac.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul Prefecturii Dâmbovița va fi respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., Prefectura Dâmbovița va fi obligată la 1200 RON cheltuieli de judecată în recurs, solicitate și predate de intimați cu chitanța de plată a onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Prefectura Județului Dâmbovița împotriva deciziei nr. 2968 din 30 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 1200 RONI către intimații contestatori M.E., M.G., M.G.M. și M.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2006.