Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 10137/2005 AI generated

Property restitution claim under Law 10/2001 for failure to prove title or expropriation acts

Case Number Decizia nr. 10137/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the municipality's recourse, quashing the appellate decision that had granted relief and the prior appellate remand, thereby upholding the first-instance judgment that dismissed the plaintiff's claim and confirming the city's victory. The dispute concerned a restitution claim under post-communist property reparation legislation, where the plaintiff sought recognition of ownership and financial compensation for a 250-square-meter plot and demolished structures, while the municipality countered that procedural irregularities existed and the plaintiff failed to establish title. The court held that the plaintiff did not meet the burden of proof required to substantiate the restitution request, specifically failing to submit valid title deeds, the normative act ordering the abusive takeover, or the expropriation annex, rendering the claim unfounded under the general principle that a party must prove their legal proposition and specific provisions of the property reparation law.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, art. 153 alin. (1) C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 1169 C. civ, art. 312 C. proc. civ; Property restitution claim under Law 10/2001 for failure to prove title or expropriation acts: Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. , partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.

Keywords

AI generated
restitution of property proof of ownership burden of proof general legal principle abusive claim by landlord real estate lien

Cited Legislation

AI generated
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4/1973
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 terenurile proprietate de stat pot fi atribuite în vederea construirii de locuințe, persoanelor fizice, iar reclamantul a primit, prin decizia nr.
art. 153 alin. (1) C. proc. civ
Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ.
art. 23 din Legea nr. 10/2001
Potrivit art. 23 din Legea nr.
art. 1169 C. civ
Regula consacrată de art. 1169 C. civ.
art. 312 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 24 februarie 2003 reclamantul Z.I. a chemat în judecată pârâta Primăria Drobeta Turnu Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să-i fie recunoscut dreptul de proprietate, în natură, asupra suprafeței de 250 mp teren situat în str. I. și diferența în echivalent ca suprafață și categorie până la 430 mp. A mai solicitat și despăgubiri bănești, reactualizate, pentru construcțiile edificate și demolate de pe acest teren.

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 732 din 13 iunie 2003 a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a depus întreaga documentație solicitată de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 276 din 17 octombrie 2003 a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru rejudecare și efectuare de probe.

Prin decizia nr. 795 din 9 aprilie 2004 Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea precizată de reclamantul Z.I. și a obligat pârâta Primăria Drobeta Turnu Severin să retrocedeze suprafața de 250 mp pe care reclamantul are o construcție, potrivit schiței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 terenurile proprietate de stat pot fi atribuite în vederea construirii de locuințe, persoanelor fizice, iar reclamantul a primit, prin decizia nr. 324 din 20 octombrie 1978 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului Drobeta Turnu Severin, în folosință terenul pe care a edificat o construcție, cu gospodării anexe.

La data atribuirii terenului erau în vigoare Legea nr. 58/1974 și 59/1974, prin care terenurile erau scoase din circuitul civil. Apariția Legii nr. 18/1991 a permis dobândirea proprietății asupra suprafeței avute în folosință pe durata existenței construcției.

A mai reținut instanța că suprafața de teren de 430 mp a fost expropriată de la reclamant, că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este îndreptățit la restituirea a 250 mp teren, suprafață dată în folosință în anul 1978 și pe care reclamantul are o construcție, potrivit schiței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, cu următoarele critici: procesul a fost soluționat în condițiile în care pârâta nu a fost legal citată pentru termenul din 9 aprilie 2004; deși instanța a reținut că reclamantul are în posesie terenul din str. I., pe care se află o construcție edificată de acesta, din probe nu rezultă o astfel de situație de fapt, reclamantul a probat dreptul său de proprietate doar cu o chitanță de mână prin care a cumpărat 250 mp teren; din probe rezultă însă că descendenții vânzătoarei reclamantului, foștii proprietari au solicitat atât în temeiul legislației funciare cât și în baza Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului în litigiu, în totalitate sau partea rămasă liberă.

Apreciind materialul probator administrat în cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, instanța găsește recursul întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:

Cu privire la critica vizând neregularitatea actelor de procedură, se constată că aceasta nu este fondată întrucât, la termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2004 recurenta a fost reprezentată de consilierul juridic R.B.

Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. , partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.

Cu privire la criticile aduse prin celelalte motive de recurs, acestea sunt întemeiate, astfel încât în baza art. 312 alin. (3) teza finală, recursul va fi admis în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001,republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau de acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Regula consacrată de art. 1169 C. civ. conform căreia cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească, se aplică și cu privire la cererile formulate în baza legislației reparatorii în domeniul imobiliar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, se constată că reclamantul nu a depus titlul său de proprietate asupra imobilului sau actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, respectiv anexa decretului de expropriere, care să-i fundamenteze cererea de restituire.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul se va admite, se va casa decizia recurată și decizia civilă nr. 276 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, se va respinge apelul declarat de reclamantul Z.I. împotriva sentinței civile nr. 732 din 13 iunie 2003 a Tribunalului Mehedinți, care se va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 795 din 9 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată și decizia civilă nr. 276 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Respinge apelul declarat de reclamantul Z.I. împotriva sentinței civile nr. 732 din 13 iunie 2003 a Tribunalului Mehedinți, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.