Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 10121/2005 AI generated

Appeal admitted; in-kind restitution replaced with compensation offer for disputed plot under Law No. 10/2001.

Case Number Decizia nr. 10121/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the local mayor against the Court of Appeal’s decision, modifying it partially: it removed the obligation of the local council to restitute in kind a 1,344.5 sqm plot previously ordered by the first-instance tribunal, and directed that the challenged administrative disposition instead record an offer of compensation for the remaining 90.75 sqm at the value set by the expert report; other provisions of the appealed decision were maintained. The dispute arose from a claim under Law No. 10/2001 for restitution of land and a demolished building taken by the former collective farm, where the first instance had ordered in-kind restitution and damages, and the appeal court had converted the damages into a compensation offer to be inscribed in the mayor’s disposition. The decisive legal basis was that the land had been validly alienated by notarial sale before Law No. 10/2001 took effect, triggering Article 45(1) of that law (precluding in-kind restitution for alienated property), while under Article 10(1) of the same law, for buildings demolished and occupied land only compensatory measures apply; the court therefore restricted restitution to available land and ordered compensation by equivalent for the remainder.

Legislator headnote

AI generated

art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; Appeal admitted; in-kind restitution replaced with compensation offer for disputed plot under Law No. 10/2001: Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Keywords

AI generated
restitution of property land and buildings value in dispute partial claim state compensation collective property

Cited Legislation

AI generated
art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001
art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură.
art. 46 din Legea nr. 10/2001
10/2001; instanțele au încălcat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu au ținut cont de actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.
art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
(fila 47-dosar fond) astfel încât, în lipsa probei contrarii, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2004 a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V.I., așa cum a fost modificată, anulând, parțial, dispoziția din 21 februarie 2003 a Primarului comunei Davidești și a obligat pârâtul Consiliul local al comunei să restituie în natură terenul de 1344,5 mp situat în pct. ”Vatra Satului”, comuna Davidești, identificat potrivit schiței din anexa nr.3 a raportului de expertiză M.H., fila 91 a dosarului, considerată parte integrantă a dispozitivului hotărârii, delimitat prin punctele 8,14,15,22 și 24, fără suprafața de 319,25 mp pentru care au fost obligați toți pârâții, la plata către reclamanți a sumei de 9.986.140 lei, ca și a celei de 98.676.144 lei, reprezentând valoarea casei în prezent demolată, calculată prin expertiza P.T. A obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4.000.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că terenul pentru care s-a formulat notificarea este identic cu cel preluat de fosta C.A.P. Davidești, pe el aflându-se o construcție numită „fierărie” care, în anul 1962 a fost dărâmată, pe același loc construindu-se actuala brutărie. Această construcție dărâmată a fost evaluată de expertiza dispusă în cauză la suma de 98.676.144 lei iar terenul pe care ea se află, în suprafață de 319,25 mp la suma de 9.986.140 lei. Terenul, incluzând accesul pe drum betonat către acesta de la drumul comunal, s-a constatat că avea întinderea totală de 1344,50 mp iar pentru această suprafață de teren în temeiul dispoz. art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Prefectura județului Argeș, Primarul comunei Davidești și Consiliul local Davidești.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 853 A din 29 aprilie 2004 a admis apelurile declarate, a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat obligarea pârâților la plata despăgubirilor și a schimbat obligația acestora, în aceea de a înscrie, în dispoziția nr. 12 din 21 februarie 2003, oferta de acordare a despăgubirilor în sumă de 98.676.144 lei.

În motivare instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a obligat direct primăria, consiliul local și prefectura la plată, singura posibilitate pe care o avea, în temeiul legii, fiind aceea de a modifica dispoziția atacată, în sensul obligării la înscrierea, în cuprinsul ei, a ofertei de acordare a despăgubirilor bănești ce se înaintează spre centralizare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Primarul comunei Davidești și Consiliul local Davidești pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, ce cuprind, în esență, următoarele critici: bunurile imobile pentru care reclamantul a cerut restituire în natură atrag incidența legilor fondului funciar și nu a Legii nr. 10/2001; instanțele au încălcat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu au ținut cont de actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 27 din 5 ianuarie 2000 la Biroul Notarului Public B.M. din Pitești prin care s-a vândut Asociației Familiale „S.R.D.” suprafața de 1712 mp teren, act de înstrăinare încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001; din actele depuse de reclamant nu rezultă că acesta ar avea dreptul la restituirea întregii suprafețe de teren solicitate; în ceea ce privește construcția demolată, nu există identitate între actuala construcție de pe teren, respectiv brutăria și „magazia de zid” menționată în actul de împărțeală voluntară.

Analizând materialul probator administrat în cauză, din prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, se reține că acesta este fondat și se va admite în limitele și pentru următoarele considerente:

Prin actul de împărțeală voluntară P.D.D., autorul reclamantului, a luat în proprietate terenul situat în vatra satului Davidești și o magazie de zid, construcție ce se afla pe același teren.

Rezultă din probele administrate că în anul 1962 imobilul, construcție și teren au fost colectivizate, clădirea denumită „fierărie” a fost demolată în același an, iar în locul ei, în anul 1965, a fost construit imobilul brutărie, estimat de expertul T.P. la valoarea de 98.676.144 lei.

Potrivit precizării făcute de reclamant la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2003 acesta a moștenit de la autorul său P.D.D. cota de ¼ din suprafața de teren situat în vatra satului comunei Davidești , respectiv 2500 mp (așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 32/1999, aflat la fila 12 dosar fond și actul de partaj voluntar aflat în copie la fila 6 dosar fond).

În baza Legii nr. 18/1991, republicată, privind fondul funciar, a Legii nr. 1/2000 precum și a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 1/2000, aprobat prin H.G. nr. 180/2000 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2090 mp (fila 45 –dosar fond).

Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică imobiliară, efectuată în cauză (fila 88-dosar fond) din suprafața totală de teren solicitată de reclamant pentru a-i fi restituită, suprafața de 319,25 mp este ocupată de brutărie și o magazie de cărbune, pentru care s-a stabilit prin expertiza dispusă în cauză, echivalentul valoric.

Terenul, pentru care reclamantul a solicitat restituirea în natură, a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 27 din 5 ianuarie 2000 la notarul public B.M. (fila 47-dosar fond) astfel încât, în lipsa probei contrarii, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Având în vedere situația de fapt rezultată din probe, în conformitate cu textele legale menționate, urmează a se admite recursul și a se modifica decizia recurată, în sensul, înlăturării obligației recurentului-pârât Consiliul local al comunei Davidești de a restitui în natură suprafața de 1344,5 mp dispusă prin sentința civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Argeș, iar pentru suprafața de teren de 90,75 mp, rămasă nerestituită, se va înscrie oferta de despăgubiri la valoarea stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primarul comunei Davidești împotriva deciziei civile nr. 853 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Modifică, în parte, decizia astfel cum a fost rectificată, în sensul că, în dispoziție se va menționa și oferta de despăgubiri pentru suprafața de 90,75 mp la valoarea determinată prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză. Înlătură obligația recurentului-pârât de a restitui în natură suprafața de 1344,5 mp dispusă prin sentința civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului Argeș.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2005.