Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4773/2006 AI generated

Maintenance of preventive detention for convicted robbery defendant under periodic judicial review

Case Number Decizia nr. 4773/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to maintain preventive detention. The defendant, who had been sentenced in the first instance to two years of imprisonment for two counts of aggravated robbery, challenged the appellate court's refusal to revoke or substitute his pre-trial detention with the obligation not to leave the country. The Supreme Court held that the legal requirements for continued deprivation of liberty persisted unchanged, concluding that release posed a concrete danger to public order and the proper conduct of the trial. This decision applied Articles 160b(1) and (3) of the Code of Criminal Procedure, which mandate periodic judicial verification of the legitimacy and necessity of preventive detention, and Article 385^15(1)(b) for the dismissal of the unfounded appeal, also imposing judicial costs on the defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b alin. (1) C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 99 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Maintenance of preventive detention for convicted robbery defendant under periodic judicial review: Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Keywords

AI generated
preventive detention sentencing for robbery judicial review of sentencing imprisonment code of criminal procedure stay of execution of sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 160b alin. (1) C. proc. pen
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
art. 160b alin. (3) C. proc. pen
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive”.
art. 99 C. pen
d), și a art. 99 C. pen., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea sa de libertate.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iulie 2006, Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, investită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 175 din 8 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, a dispus, în baza art. 3002, cu referire la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și că nu au apărut temeiuri noi, de natură să conducă la revocarea acestei măsuri.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive sau, cel puțin, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive”.

Dispoziția instanței de apel, de a se menține arestarea preventivă, este legală și temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, condamnat deja de prima instanță, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) și a art. 76 lit. d), și a art. 99 C. pen., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea sa de libertate. Înalta Curte apreciază, în raport cu cele expuse, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare în continuare a procesului.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva încheierii din 10 iulie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 august 2006.