Fraud, tax evasion, and adulterated petroleum sales convictions upheld on cassation with sentence reduced for ne bis in idem violation

Deliberând asupra recursurilor de față, constată:

Prin sentința penală nr. 32 din 18 ianuarie 2005 de Tribunalul Prahova, au fost condamnați inculpații:

1. F.L. după cum urmează:

- în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă perioada arestării preventive de la 14 martie 2001 la 10 septembrie 2003.

2. D.P.D.F. după cum urmează:

- în baza art. 1, 2, 3, 4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, la 3 ani închisoare;

- în baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 13 C. pen., la 3 ani închisoare.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2000 s-a constatat pedeapsa grațiată.

S-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.

- în baza art. 290 C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata detenției preventive de la 29 noiembrie 2000 la 26 noiembrie 2003.

3. T.N. după cum urmează:

- în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 11 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 la 3 ani închisoare;

- în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 la 2 ani închisoare;

- în baza art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 13 C. pen., la 3 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat pedeapsa grațiată.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

- în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata detenției preventive de la 14 februarie 2001 la 26 noiembrie 2003.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen., pentru fiecare inculpat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus achitarea inculpaților F.L. și D.P.D.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., și a inculpatului T.N. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 25, raportat la art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.P.D.F. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (fapta din ianuarie 1999 – februarie 1999).

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturii nr. 2324978.

S-a luat act că SC J.O. SRL Ploiești nu s-a constituit parte civilă.

Inculpații T.N. și D.P.D.F. au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- la 223.745.568 lei plus dobânda legală până la data plății către SC A. SA Ploiești;

- la 412.055.752 lei, din care 206.327.876 lei reprezintă prejudiciul efectiv, către S.N.P. P. SA București, sucursala Arpechim Ploiești;

- la 1.104.405.962 lei către SC B.C. SRL Ploiești;

- la 337.583.971 lei către SC P.I. SRL Ploiești prin lichidator SC S.Q. SRL Bacău;

- la 94.000.000 lei către SC D.I. SRL;

- la 106.500.000 lei către SC L. SRL Iași;

- la 52.651.000 lei către SC S. SA Onești;

- la 4.271.947.429 lei către Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Prahova, din care 2.401.339 lei reprezintă prejudiciu efectiv.

Inculpații F.L. și T.N. au fost obligați în solidar la 321.275.593 lei despăgubiri către M.F. prin D.G.F.P. Prahova.

Au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare succesive pentru imobilul din Șos. Fundeni, sector 2, respectiv contractul autentificat sub nr. 868 din 19 martie 1998 la Biroul Notarului Public G.D., rectificat prin încheierea din 6 mai 1998 și cel autentificat sub nr. 4271 din 26 octombrie 1998 la același birou notarial.

S-a menținut sechestrul instituit asupra imobilului sus-menționat prin ordonanța nr. 45/P/2000 din 13 aprilie 2001 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare succesive privind imobilul din București str. Filofteia Gheorghiu, respectiv contractul autentificat sub nr. 6200 din 2 noiembrie 1995 la fostul Notariat de Stat sector 5 și cel autentificat sub nr. 208 din 26 februarie 1997 la Biroul Notarului Public F.D.

S-a menținut sechestrul asigurator instituit asupra acestui imobil prin Ordonanța nr. 45/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a dispus comunicarea unei copii a sentinței la Registrul Comerțului București și la D.G.E.P. București.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 45/P/2000 din 7 mai 2000 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată inițial la Judecătoria Ploiești care, prin sentința penală nr. 652/2003 a condamnat pe inculpați, a admis acțiunile civile, a menținut sechestrul asigurator asupra celor două imobile și a anulat factura falsă.

Prin decizia penală nr. 691/2003 Tribunalul Prahova a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești pentru efectuarea unei expertize contabile care să stabilească prejudiciul real.

Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 1711/2003 a dispus conform art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 421/2003, Tribunalul Prahova a admis recursurile declarate de inculpați și de procuror împotriva sentinței pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei la prima instanță pentru continuarea judecății.

Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 2071/2003 a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Prahova.

Din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reținut următoarele.

Inculpatul T.N. și soția sa au constituit două societăți comerciale: H.S. SRL și N.C. SRL.

În desfășurarea activității acestor societăți inculpatul a comis mai multe fapte penale contractând credite bancare în lei și valută de la B.A., sucursala București pe baza unor acte false. Pentru aceste fapte inculpatul a fost arestat în anul 1997 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și a fost trimis în judecată.

S-a reținut că, întrucât inculpatul nu mai putea fi administrator al vreunei societăți comerciale, s-a hotărât să găsească o persoană pe care să o poată manipula și coordona și căreia să-i revină întreaga responsabilitate.

În acest context inculpatul s-a deplasat în comuna Găujani, jud. Giurgiu la domiciliul inculpatei F.L., care în anul 1989 locuise în gazdă la mama sa. Inculpatul i-a propus să vină să locuiască la domiciliul său, în București și să lucreze la SC N.C. SRL. Apoi, afirmând că are nevoie de o persoană de încredere i-a propus să fie administratorul unei noi societăți comerciale, urmând ca împreună cu soția inculpatului să aibă specimen de semnătură în bancă.

În perioada 1998 – 2000, inculpata F.L. a fost omul de încredere al soților T., cunoscând acțiunile derulate de aceștia.

Din inițiativa și pentru realizarea intereselor inculpatului T.N. s-a constituit SC P.O.C. SRL București, care a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/40/3036 din 27 martie 1998, C. fisc. R, obiectul de activitate al societății constituindu-l comercializarea pe produse petroliere en-gross și en detail.

Comercializarea en detail se realiza prin benzinăria situată în București, Șos Fundeni, proprietatea inculpatului T.N., pe care acesta, la data de 9 martie 1998 a închiriat-o inculpatei F.L. care era unicul asociat și administrator al societății nou constituite.

Ulterior, la 19 martie 1998, inculpatul și soția sa, T.A., au vândut, prin contractul autentificat sub nr. 818, terenul și benzinăria, inculpatei F.L., cu prețul de 200.000.000 lei ROL.

S-a reținut că atât contractul de închiriere cât și cel de vânzare cumpărare sunt fictive, operațiunile nefiind reale, aspect recunoscut și de inculpatul T.N. în faza de urmărire penală.

Inculpatul a întocmit actele respective cu un dublu scop, respectiv pentru ca imobilul respectiv să nu poată fi urmărit de organele de urmărire penale, de B.A. și de organele fiscale, iar pe de altă parte pentru ca întreaga răspundere pentru activitatea noii societății să revină inculpatei F.L.

Astfel, aparent, de la data actului de vânzare-cumpărare T.N. și T.A. au devenit simpli salariați ai inculpatei F.L. În realitate, activitatea societății era coordonată și dirijată însă de inculpatul T.N.

La data de 29 martie 1998, s-au depus la B.P., sucursala Titan, unde SC P.O.C. SRL avea conturile, fișa cu specimenele de semnătură ale inculpatei F.L. și T.A.

S-a reținut că, până la 28 octombrie 1998 când, în urma unei verificări efectuate de Garda Financiară, s-au constatat mari nereguli în evidența contabilă a societății, majoritatea documentelor necesare operațiunilor de încasări și plăți au fost întocmite și semnate de T.A.

De asemenea, s-a reținut că, în luna mai 1998, inculpatul D.P.D.F. a fost angajat în calitate de supraveghetor al activității de distribuție a carburanților. Treptat acesta a câștigat încrederea inculpatului T.N., care i-a propus inculpatei F.L. să-l numească director general al societății. În această calitate inculpatul s-a ocupat, alături de T.N., de aprovizionarea societății stabilind relații comerciale cu furnizorii.

Evidența contabilă primară a societății era întocmită de inculpata F.L., care având cunoștințe minime în acest sens era însă, doar un simplu executant, fiind dirijată de inculpatul T.N., de soția acestuia și de inculpatul D.P.D.F.

În acest sens instanța a mai reținut că inculpatul T.N. este cel care a luat legătura cu SC D.C.S. SRL, administrată de martorul O.S., solicitând acestuia asistență de specialitate societatea menționată fiind specializată în întocmirea și conducerea evidențelor contabile.

Între această societate și cea administrată de inculpata F.L. s-a încheiat un contract de prestări servicii, în derularea căruia societatea prestatoare a ținut legătura direct cu inculpatul T.N., administrator de fapt al SC P.O.C. SRL.

Periodic, în baza contractului, reprezentanții societății de asistență se deplasau la sediul SC P.O.C. SRL și preluau de la inculpata F.L. documentele de evidență primară și, pe baza lor, întocmeau la sfârșitul fiecărei luni, evidența contabilă.

Documentele centralizatoare erau predate organelor financiare, iar rezultatele erau discutate direct cu soții T. și nu cu inculpata F.L.

Întrucât au constatat, începând cu luna aprilie 1998, existența unor neconcordanțe în evidența financiar contabilă, reprezentanții SC D.C.S. SRL au adresat mai multe somații SC P.O.C. SRL cu care încheiaseră contractul de prestări servicii, dar au comunicat direct aceste aspecte și inculpatului T.N. S-a reținut că declarația martorei S.D.N. este edificatoare în acest sens.

Astfel, prestatorul de serviciu a semnalat că stocul scriptic nu corespunde cu cel faptic, în sensul că primul depășea de 2-3 ori capacitatea de depozitare a rezervoarelor stației întrucât nu se emiteau documente (chitanțe fiscale, bonuri de casă, centralizatoare de vânzări zilnice etc.) pe baza cărora să se opereze corect în contabilitate.

Cu ocazia unui control efectuat la data de 20 octombrie 1998 de Garda Financiară Centrală București la sediul societății P.O.C. SRL din șos. Fundeni au fost găsiți soții T.

S-a constatat existența a 4 caiete în care erau consemnate activitățile reale ale societății, în care erau consemnate documentele, cantitățile și valorile vehiculate.

Procedându-se la verificarea încrucișată a evidenței contabile și a datelor consemnate în cele patru caiete s-a constatat că au intrat și s-au valorificat prin stație cantități mai mari de produse petroliere decât cele contabilizate.

În consecință, la data de 23 octombrie 1998, comisarii Gărzii financiare au dispus sigilarea spațiilor de depozitare și oprirea activității, ridicând o parte din documentele de evidență găsite la benzinărie și cele 4 caiete de evidență extracontabilă și i-au solicitat inculpații să se prezinte la 28 octombrie 1998 la sediul Gărzii financiare.

În acest context, la 26 octombrie 1998, cu două zile înainte de finalizarea actului de control, inculpatul T.N. a hotărât vânzarea fictivă de către F.L., a imobilului din str. Fundeni, către B.C., soacra inculpatului.

La data de 28 octombrie 1998, inculpata F.L. s-a prezentat la Garda Financiară însoțită la recomandarea inculpatului T.N. de avocatul P.N., care avea rolul de a o „consilia” în formularea răspunsurilor astfel încât să se acrediteze ideea că răspunderea înregistrărilor inexacte din contabilitate revine reprezentanților firmei SC D.C. SRL.

Acest lucru nu a fost posibil întrucât martorii S.D.N. și O.S. au prezentat comisarilor financiari evidența (pe zile și categorii de documente) actelor care fuseseră predate firmei de contabilitate pentru a fi înregistrate. În aceste condiții, avocatul a plecat și i-a anunțat pe soții T. despre situația existentă.

Pe baza celor constatate, comisarii financiari au reactualizat evidențele contabile ale societății de la data înființării și până la data controlului. Întrucât suma necontabilizată era foarte mare, la intervenția inculpatului T.N., au fost discutate mai multe variante de proces verbal, stabilindu-se ca, într-o primă fază să se întocmească un proces verbal doar pentru activitățile neînregistrate în ziua controlului efectiv.

Din acest proces verbal rezultă că au fost restituite documentele care au stat la baza verificării, fiind reținute cele 4 caiete de evidență extracontabilă.

Inculpata F.L. a fost sancționată contravențional cu o amendă de 100.000.000 lei (ROL) stabilindu-se că pentru ziua analizată societatea datorează, cu titlu de impozite și majorări, suma de 200.000.000 lei.

Sumele menționate au fost plătite de inculpatul T.N.

S-a reținut că, deși controlul s-a soldat cu consecințe minime, el a constituit pentru inculpatul T.N. un semnal de alarmă, astfel încât a conceput și redactat o notă, pe care inculpata F.L., a semnat-o, potrivit căreia aceasta refuza să-i mai țină angajați pe el și pe soția lui deoarece „nu se achitau de sarcinile de serviciu”.

Din acest moment soții T. au evitat orice implicare fățișă în activitatea societății, continuând să deruleze însă afaceri ilicite, în spatele altor persoane, de conivență cu acestea.

Potrivit declarațiilor martorei S.D.N., acesta este și momentul în care inculpatul T.N. a decis cesionarea societății unei persoane care să nu cunoască problemele ivite și care să fie dispusă ca în schimbul unei sume de bani să preia societatea cu toate datoriile acesteia.

Instanța a mai reținut că la sfârșitul lunii decembrie 1998, inculpatul T.N. a convocat la domiciliul său pe inculpata F.L. și pe contabilii firmei pentru a pune în ordine evidența contabilă. Cu această ocazie toate documentele au fost aranjate în cutii de carton, pe categorii și în ordine cronologică iar inculpatul s-a interesat în ce condiții mai poate fi angajată răspunderea penală după cesionarea societății sau eventuala distrugere a documentelor. Martora S.D.N. i-a atras atenția că evidența contabilă se arhivează și se păstrează o anume perioadă de timp, iar răspunderea este ultraactivă datei cesionării precizând că în caz de cesionare există obligația predării tuturor actelor pe bază de proces verbal.

Toate actele au rămas la domiciliul inculpatului T.N., iar inculpata F.L. a susținut că o parte dintre acestea au fost distruse de acesta prin incendiere.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul T.N. i-a cerut coinculpatului D.P.D.F. să găsească o persoană căreia să-i cesioneze SC P.O.C. SRL cu toate datoriile și obligațiile existente, comunicându-i că este dispus să ofere acelei persoane chiar și o sumă de bani.

S-a reținut că, la începutul lunii februarie 1999, inculpatul D.P.D.F. l-a cunoscut pe L.C.F., care se liberase din penitenciar în 1998 și care a acceptat să preia societatea în situația în care se afla, fără să cunoască că aceasta fusese angajată într-o serie de afaceri păgubitoare, unele chiar contrare dispozițiilor legale, că avea datorii foarte mari la bugetul de stat pentru care societatea era dată în debit, că anterior cesionării fuseseră emise file cec fără acoperire.

Contractul de cesiune a fost conceput de inculpatul T.N. fiind autentificat de notar la 15 februarie 1999 împreună cu un act adițional.

Prin contract inculpata F.L. a cesionat părțile sociale ale SC P.O.C. SRL lui L.F.C. care s-a obligat să răspundă pentru toate datoriile și obligațiile societății, atât pentru cele corespunzătoare operațiunilor efectuate anterior preluării prin cesiune, cât și pentru cele aflate în curs de executare ori pe care aceasta le va angaja în viitor.

După încheierea actului de cesiune a SC P.O.C. SRL, conform înțelegerii anterioare cu T.N., inculpatul D.P.D.F. a înființat SC T. SRL, cu sediul în București care a fost înmatriculată la Registrul comerțului sub nr. J.40/1985/1999, având ca principal obiect de activitate comerțul en gross și cu amănuntul de produse petroliere și conturi deschise la B.P., sucursala Titan.

S-a reținut că de la bun început inculpații T. și D.P.D.F. au urmărit să atribuie lui L.C.F. responsabilitatea pentru emiterea unor cecuri fără acoperire.

La data de 29 martie 1999, inculpatul D.P.D.F. s-a deplasat cu numitul L.C.F. la B.P., sucursala Titan, unde acesta din urmă a completat fișa specimenelor de semnătură și o cerere de eliberare de imprimate cu regim special și i se eliberează carnetul de cecuri nr. 31.9601 – 31.96255 și carnetul de foi de vărsământ nr. 243070 – 243075.

După preluarea SC P.O.C. SRL de către L.C.F., sediul societății a fost mutat la domiciliul acestuia, în comuna Lunca, jud. Bihor.

S-a reținut că inculpatul D.P.D.F. a indus furnizorilor ideea că lucrează în continuare pentru societatea P.O.C., beneficiind de convențiile și contractele anterioare ale acesteia, fără a aminti faptul că nu mai are nici o calitate în această firmă sau că această societate are un nou administrator și un alt sediu social.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a emis mai multe file cec, semnate și ștampilate în alb de L.C.F., care au fost refuzate la plată de bănci.

În anul 1999 mai multe societăți comerciale au formulat plângeri penale împotriva inculpaților D.P.D.F. și T.N., fiind induse în eroare prin emiterea unor instrumente de plată fără acoperire.

B.N.R. a comunicat faptul că SC P.O.C. SRL figurează în baza de date a C.I.P. cu 10 incidente de plată iar SC T. SRL cu 4 incidente de plată.

S-a reținut că prin emiterea de instrumente de plată fără a exista disponibil în conturile bancare deschise la B.P., sucursala Titan, au fost prejudiciate SC B.C. SRL; SC P.I. SRL Ploiești; SC P.A. SA Pitești; SC J.O. SRL Ploiești; SC S. SA Onești; SC D.I. SRL Liești Găiești, SC L. SRL; SC M.T. SA Drobeta Tr. Severin.

În acest sens instanța a reținut următoarele:

1. Inculpatul D.P.D.F. l-a cunoscut în perioada în care era director general la P.O.C. pe martorul P.C., administrator la SC B.C. SRL Ploiești, prin intermediul numitului F.G., șef serviciu transporturi la societatea U.T. SA București care efectua transporturi de produse petroliere.

La sfârșitul lunii ianuarie 1999 inculpatul și martorul au convenit ca SC B.C. SRL Ploiești să livreze societății P.O.C. SRL, benzină fără plumb, stabilindu-se ca o parte a produselor să fie achitate de inculpat în numerar, pe bază de chitanță fiscală sau să se lase drept garanții o filă cec semnată și ștampilată, care să fie depusă la bancă, pentru a fi plătită la 15-20 zile de la data livrării, respectiv a facturării mărfii.

Din evidențele SC B.C. SRL Ploiești rezultă că această societate a livrat produse petroliere societății P.O.C. SRL începând cu data de 1 februarie 2002 până la 8 aprilie 1999 și pentru fiecare livrare inculpatul D.P.D.F. a lăsat furnizorului file de cec în alb semnate și ștampilate.

Pentru produsele petroliere livrate la datele de 1 februarie 1999, 11 februarie 1999 și 16 februarie 1999 inculpatul a lăsat trei file cec, ce aparțineau inculpatei F.L. care au fost introduse la plată și au putut fi onorate de bancă la scadență întrucât contul societății a fost alimentat prin depunerea unor sume de bani în numerar.

Instanța a mai reținut că inculpatul D.P.D.F. s-a prezentat și a creat martorului P.C. convingerea că este administratorul SC P.O.C. și nu i-a comunicat faptul că societatea a fost cesionată la data de 15 februarie 1999 și nici împrejurarea că după data de 29 martie 1999 o altă persoană avea specimen de semnătură în bacă.

Din evidențele SC B.C. rezultă că s-au livrat produse petroliere către SC P.O.C. SRL și la datele de 17, 18, 19, 22, 23, 26 și 27 februarie 1999 fiind lăsate filele cec în alb semnate și ștampilate de F.L.

După data de 25 martie 1999 când aceste facturi deveniseră scadente la plată martorul P.C. s-a deplasat de mai multe ori la sediul benzinăriei din șos. Fundeni și a încasat de la inculpat, pe bază de chitanțe, diferite sume de bani în numerar, prețul produselor livrate fiind astfel achitat parțial, situație de natură a crea martorului convingerea că inculpatul va achita în totalitate sumele datorate.

Inculpatul i-a solicitat martorului să nu introducă la plată filele cec întrucât avea de recuperat bani de la beneficiarii săi.

După ce inculpatul a primit de la L.C.F. carnetele cu file cec și foi de vărsământ (care fuseseră eliberate acestuia de bancă, în calitate de nou administrator al SC P.O.C.) semnate și ștampilate în alb, l-a convins pe martorul P.C. să-i restituie filele cec semnate de inculpata F.L. și i-a remis altele din carnetul eliberat lui L.C.F.

Mai mult decât atât l-a convins pe martor să mai livreze încă două cisterne cu benzină, la 5 aprilie 1999 și respectiv 8 aprilie 1999 pentru care a dat două file cec semnate și ștampilate în alb de L.C.F.

Întrucât inculpatul întârzia cu efectuarea plăților, martorul s-a deplasat la sediul benzinăriei pentru a discuta cu inculpatul, pe care însă nu l-a putut găsi, constatând că la benzinărie era o altă firmă decât cea cu care avea contractul de livrare.

Inculpatul D.P.D.F. nu a putut fi contactat nici telefonic astfel încât martorul a introdus la plată filele cec dar acestea au fost refuzate la plată pentru „lipsă de disponibil” și „trăgător în C.I.P”.

Prejudiciul cauzat societății B.C. SRL este de 1.104.405.962 lei.

2. S-a mai reținut că, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 1998, inculpatul D.P.D.F. a întocmit și semnat, în calitate de director general al SC P.O.C. SRL, un contract de vânzare-cumpărare produse petroliere cu SC P.I. SRL Ploiești.

Potrivit acestui contract, cumpărătorul achită obligațiile sale de plată cu fila cec în termen de 15 zile calendaristice de la livrarea mărfii, data livrării fiind cea înscrisă pe nota de greutate sa pe avizul de expediție al mărfii.

Relațiile comerciale între părți s-au desfășurat fără incidente, în baza acestei convenții până la 28ianuarie 1999, dată la care a fost încheiat un nou contract cu conținut identic.

Acest contract are ca anexă comenzile întocmite de inculpatul D.P.D.F., produsele petroliere fiind ridicate în baza delegațiilor emise de inculpat, de conducători auto de la societatea de transport U.T. SA București.

În baza acestei convenții SC P.I. SRL a efectuat două livrări de produse petroliere, la 30 ianuarie 1999 și respectiv 9 februarie 1999 care au fost plătite cu file cec, care au fost onorate de bancă din contul SC P.O.C.

După data de 5 martie 1999 SC P.O.C. nu a mai efectuat operațiuni de încasări și plăți prin bancă, iar la data de 30 iulie 1999 contul societății a fost închis.

La data de 7 aprilie 1999 SC P.I. SRL a livrat SC P.O.C. 20.564 kg benzină Premium II, în valoare de 200.499.000 lei pentru care inculpatul D.P.D.F. a lăsat fila cec seria PO13 nr. 00319609, care i-a fost lăsată semnată și ștampilată în alb de L.C.F., și pe care inculpatul a completat-o.

La 22 aprilie 1999 se livrează produse petroliere în valoare de 107.084.987 lei pentru care inculpatul lasă furnizorului fila cec seria PO13 nr. 001319608.

Ambele cecuri au fost refuzate la plată de bancă pentru lipsă disponibil.

Benzina livrată de SC P.I. SRL era transportată la benzinăria din Șos. Fundeni unde avea punct de lucru societatea T. administrată de inculpat și unde SC P.O.C. SRL care era beneficiarul contractului nu mai desfășura nici un fel de activitate.

3. La data de 25 iunie 1999 SC P.O.C. SRL București a comandat la SC P. SA București, sucursala Arpechim Pitești, 23 de tone benzină Premium fără plumb.

La aceiași dată inculpatul D.P.D.F. deși nu mai avea nici o calitate a emis în numele acestei societăți, delegația de ridicare de mărfuri nr. 137. Pe baza acesteia, martorul R.Șt. , conducător auto la SC U.T. SRL a ridicat cantitatea de 21.200 kg benzină Premium fără plumb în valoare de 327.876 lei, pe care a transportat-o și descărcat-o la benzinăria din Șos. Fundeni, unde societatea beneficiară nu mai desfășura nici o activitate și unde avea punct de lucru, așa cum s-a mai arătat, societatea inculpatului.

Pentru plata acestei cantități de benzină inculpatul a lăsat furnizorului fila cec seria PO 13 nr. 119609 semnată și ștampilată de L.C.F.

Fila cec a fost refuzată la plată de bancă întrucât trăgătorul era în incidente de plată.

Instanța a reținut că, în agendele personale ale inculpatului D.P.D.F., ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, au fost găsite mențiuni referitoare la recepționarea tuturor cantităților de produse petroliere livrate de SC B.C. SRL, SC P.I. SRL Ploiești și SC Arpechim Pitești, societății SC P.O.C. SRL și valorificate prin benzinăria din Șos. Fundeni, proprietatea inculpatului T.N.

S-a mai reținut că pe parcursul cercetărilor s-a efectuat un control de fond la SC P.O.C. SRL și un control financiar fiscal.

Prin nota de constatare din 21.II.2001 D.C.F. Prahova a reținut următoarele:

- în scopul sustragerii de la plata obligațiilor față de bugetul de stat, SC P.O.C. SRL, începând cu 1 ianuarie 1999 nu a ținut evidență contabilă, nu a înregistrat veniturile obținute și nu a calculat și virat la bugetul statului impozit pe profit și TVA corespunzător tranzacțiilor comerciale desfășurate după această dată;

- inculpata F.L. nu a prezentat evidența contabilă din perioada 1 ianuarie 1998 – 30 iunie 1999 și ca atare, obligațiile față de bugetul de stat au fost stabilite pe baza documentelor primare puse la dispoziție de organele de urmărire penală.

În aceste condiții pe baza documentelor de evidență primară puse la dispoziție de organele de urmărire penală s-a stabilit că în perioada 1ianuarie1999 – 30 iunie 1999 societatea s-a aprovizionat cu cantitatea de 369.914 Kg benzină în valoare de 1.961.843.250 lei, care a fost comercializată prin stația de benzină din Șos. Fundeni obținându-se încasări în valoare de 2.704.304.596 lei.

Organele financiare au stabilit că societatea datorează bugetului de stat 445.473.619 lei din care 282.133.039 lei reprezintă impozitul pe profit și 163.340.619 TVA. La aceste sume au fost calculate și majorări de întârziere în sumă totală de 733.884.4208 lei.

S-a stabilit, de asemenea, că pentru perioada 1 ianuarie 1999 – 15 februarie 1999 când administrator era inculpata F.L., societatea datorează 88.840.580 lei impozit pe profit și 51.434.000 lei TVA plus majorări de întârziere în valoare de 232.435.013 lei.

Pentru perioada 15 februarie 1999 până la 30 iunie 1999, când administrator a fost L.C.F., s-a stabilit un impozit pe profit de 193.292.459 lei și 111.906.560 lei TVA plus majorări de 501.449.415 lei.

Instanța a mai reținut că activitatea infracțională a inculpaților T.N. și D.P.D.F. s-a desfășurat și în cadrul relațiilor comerciale derulate de SC T. SRL administrată de ultimul inculpat.

Astfel, s-a reținut, așa cum de altfel s-a mai precizat anterior, că activitatea acestei societăți s-a desfășurat în totalitate la benzinăria din Șos. Fundeni aparținând în fapt inculpatului T.N.

Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul acestui inculpat au fost găsite înscrisuri olografe sub forma unor contracte de închiriere cu privire la imobilul din Șos. Fundeni.

Astfel, prin contractul din 15 martie 1999 inculpata F.L. a închiriat inculpatului D.P.D.F. un imobil compus din parter și etaj din Șos. Fundeni.

Acest imobil fusese aparent cumpărat de inculpată de la T.N. și tot aparent era vândut încă de la 26 ianuarie 1998 soacrei aceluiași inculpat.

Tot la 15 martie 1999 este încheiată o convenție olografă între inculpatul T.N. și SC T. SRL prin inculpatul D.P.D.F., prin care primul închiria societății un teren în suprafață de 650 mp situat în Șos. Fundeni, sector 2 și 4 distribuitoare de carburanți.

În evidențele contabile ale SC T. SRL nu au fost însă înregistrate cheltuieli constând în chirii.

S-a reținut că din cercetări a rezultat că, în perioada 15 februarie 1999 – martie 1999 s-au valorificat prin benzinăria din Șos. Fundeni produse petroliere aparținând atât SC P.O.C. SRL cât și SC T. SRL. Aceste societăți comerciale în mod firesc ar fi trebuit să-și întocmească și să-și conducă evidențele contabile separate.

S-a reținut că, așa cum au constatat organele de control SC P.O.C. SRL nu a ținut evidența contabilă începând cu luna ianuarie 1999, dar produsele cu care aceasta s-a aprovizionat se regăsesc parțial în evidențele CSC T. SRL din perioada 15 februarie 1999 – martie 1999.

Intrările de produse petroliere din această perioadă au fost înregistrate pe bază de facturi fiscale ce apar ca fiind emise de SC P.O.C. SRL și sunt completate de inculpatul D.P.D.F., deși nu mai avea nici o calitate la societatea furnizoare, fiind administratorul societății beneficiare.

Mai mult de cât atât inculpatul a completat chitanțe fiscale atestând că L.C.F. ar fi primit de la societatea inculpatului sume în numerar pentru produsele din facturile respective, chitanțele provenind din chitanțierul lăsat inculpatului la 29 martie 1999 de numitul L.

Instanța a reținut că din adresa nr. 3604/2000 emisă de B.N. rezultă că SC T. SRL a fost înregistrată cu 4 incidente de plată în valoare de 338.834.233 lei, societatea fiind declarată la 9 iunie 1999 în interdicție de plată până la 4 iunie 2004.

Deși i s-a transmis inculpatului adresă scrisă în acest sens și i s-a pus în vedere să predea instrumentele de plată la unitatea emitentă, acesta a continuat să le folosească pentru plata furnizorilor.

S-a reținut că, la data de 20 mai 1999, SC T. SRL, reprezentată de inculpatul D.P.D.F. a încheiat contractul nr. 183 în baza căruia SC J.O. SRL Ploiești i-a livrat 12.900 Kg benzină Premium în valoare de 194.683.233 lei pentru care inculpatul a emis fila cec PO 13 nr. 00319952.

Potrivit contractului fila cec putea fi introdusă la plată în 10 zile de la data facturării.

La data de 31 mai 1999 inculpatul a achitat furnizorului suma de 129.000.000 lei cu ordinul de plată nr. 1.

Întrucât inculpatul a început să-i evite sistematic pe reprezentanții SC J.O. tergiversând momentul plății diferenței de 65.683.233 lei, cecul a fost completat la 9 iunie 1999 cu această sumă și depus spre decontare, dar a fost refuzat la plată de bancă pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Așa cum s-a mai arătat de la data de 9 iunie 1999 SC T. SRL a fost declarată în interdicție bancară.

Inculpatul a achitat treptat, în numerar suma datorată, până la data de 9 octombrie 1999.

Produsele petroliere achiziționate de la J.O. SRL au fost valorificate iar sumele obținute din vânzări nu au fost înregistrate în evidențele contabile și nu au fost folosite pentru alimentarea contului bancar pentru a se putea deconta cecul emis.

Din cercetările efectuate ca urmare a plângerii formulată de SC S. SA împotriva inculpatului D.P.D.F. a rezultat că, la data de 11 iunie 1999, această societate a livrat conform unei convenții scrise cantitatea de 15.000 Kg M.T.B.E. care a fost transportată la benzinăria din Șos. Fundeni cu auto condus de T.M.

Marfa a fost descărcată sub supravegherea inculpaților T.N. și D.P.D.F. după ce a fost amestecată cu alte produse petroliere fiind apoi valorificate ca benzină Premium II, iar sumele obținute au fost însușite de inculpați.

La aceiași dată a fost emisă de furnizor factura în valoare de 72.651.000 lei pentru care inculpatul a lăsat, deși știa că nu mai putea folosi acest instrument de plată, fila cec nr. 00319253, care la scadență a fost depusă la bancă dar nu a putut fi decontată și a fost restituită cu mențiunea „ trăgător în C.I.P.”, societatea F. fiind în interdicție bancară.

În luna octombrie 1999 SC D.I. SRL Galați a livrat SC T. SRL 22.275 litri benzină care a fost transportată la benzinăria din Șos. Fundeni, unde a și fost valorificată.

Inculpatul a achitat în numerar suma de 44.127.275 lei, reprezentând parte din preț, martorei S.M., reprezentanta furnizorului și când a fost căutat pentru plata diferenței a încercat să se eschiveze și a motivat că sumele trebuie plătite de inculpatul T.N. care este de fapt cel cu investiția, cel care a valorificat produsele și a încasat banii.

Martora S.M. a insistat pe lângă inculpatul T.N., căruia i-a dat o monedă din aur F.I., iar acesta l-a determinat pe celălalt inculpat să emită un bilet la ordin în valoare de 94.000.000 lei.

După ce inculpatul D.P.D.F. a completat, semnat și ștampilat biletul la ordin, aceste a fost înmânat martorei căreia ambii inculpați i-au promis că îi vor achita suma de 94.000.000 lei în termen de 20 de zile.

Martora a introdus în bancă ordinul de plată, dar B.P., sucursala Titan a refuzat să-l onoreze cu mențiunea „trăgător în C.I.P., cont închis”.

Instanța a mai reținut că, în cursul anului 1999, inculpații l-au cunoscut pe L.I. reprezentant al SC L. SRL Iași și au convenit ca societatea acesteia să le livreze benzina.

Prima livrare a fost achitată în aceiași zi cu ordin de plată împrejurare ce a fost de natură să creeze impresia că inculpații sunt reprezentanții unei societăți cu putere financiară precum și a posibilității derulării în continuare a unor operațiuni comerciale de anverguro.

În consecință, la data de 21 ianuarie 2000, SC L. SRL Iași a livrat 17.400 kg benzină Premium II în valoare de 209.667.912 lei care a fost transportată la benzinăria din Șos. Fundeni.

După descărcarea mărfii inculpatul D.P.D.F., deși știa că se află în interdicție bancară a dat reprezentanților furnizorului fila cec P 013 nr. 00319255 lăsând necompletată rubrica cu suma de plată.

S-a stabilit că a doua zi să meargă împreună la bancă și inculpatul să achite marfa cu ordin de plată.

La B.P., sucursala Titan reprezentanții SC L. SRL au aflat însă că SC T. SRL era în incident de plăți și mai mult decât atât, la 27 octombrie 1999 contul fusese blocat ca urmare a unei sentințe pronunțate de Judecătoria Onești.

S-a reușit recuperarea parțială a pagubei prin restituirea de produse petroliere în valoare de 103.000.000 lei.

Pentru diferența de 106.500.000 lei a fost totuși introdusă la plată fila cec, dar banca a refuzat decontarea.

Inculpații au valorificat benzina însușind sumele obținute.

S-a reținut că în urma verificării financiar fiscale a societății T. SRL s-a constatat că în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat nu au fost evidențiate în actele contabile toate veniturile realizate și s-au înregistrat cheltuieli pe baza unor documente nereale.

Astfel, în perioada 1 martie 1999 – 31 decembrie 1999, societatea a declarat venituri de 2.888.538.704 lei, iar în urma controlului s-a constatat că de fapt veniturile au fost cu 4.145.402.349 lei mai mari, nefiind înregistrate lună de lună toate sumele obținute din vânzarea produselor petroliere prin stația de benzină din Șos. Fundeni.

Instanța a mai reținut că pentru a se sustrage de la plata obligațiilor către bugetul de stat SC T. SRL a emis către diverși beneficiari facturi din facturiere care nu îi aparțineau sau, în unele cazuri în factură a fost factură la rubrica „furnizor” o altă societate.

Facturile au fost completate de inculpatul D.P.D.F. și nu au fost menționate în evidențele societății.

S-a mai constatat, de asemenea, că în evidența societății nu au fost înregistrate nici livrările efectuate pe baza propriilor facturi, iar sumele de bani încasate în numerar, pe bază de chitanță, nu au fost evidențiate în registrul de casă.

De asemenea, au fost majorate cheltuielile de exploatare pe baza unor documente ce provin de la societăți comerciale inexistente.

S-a mai constatat că în evidențele societății nu au fost înregistrate toate intrările de produse petroliere.

Astfel, în urma verificărilor încrucișate s-a constatat că nu au fost înregistrate în evidențele contabile următoarele produse livrate societății:

- cantitatea de 13.620 Kg benzină Premium în valoare de 132.486.139 lei livrată de SC A. SA Pitești conform facturii 1492867 din 14 mai 1999;

- 19.900 KG benzină în valoare de 194.683.233 lei livrată de SC J.O. SRL Ploiești.

- produsele petroliere în valoare totală de 175.967.540 lei livrate de SC P.E.I. SA București conform facturilor nr. 1564326 din 10 septembrie 1999; 1564332 din 10 septembrie 1999 și 1564338 din 11 octombrie 1999;

- 45.000 Kg benzen brut livrată de SC N. SA Galați (bon de cântar 3444 și 3446) și care a fost transportată la sediul benzinăriei din Șos. Fundeni.

S-a constatat că în perioada verificată societatea s-a aprovizionat efectiv cu cantitatea de 1.078.118 l produse petroliere din care:

- 763.728 l benzină Premium;

- 231.825 l benzină nafta;

- 60.810 l benzen brut;

- 20.270 l M.T.B.E și

- 1.482 Kg tetraetil de plumb.

Potrivit facturilor fiscale și bonurilor de casă, până la data de 9 decembrie 1999, societatea a valorificat numai benzină Premium II, iar cu ocazia inventarierii faptice s-a constat că în spațiile de depozitare nu mai exista nici un produs din categoriile menționate.

S-a reținut că din cercetările efectuate a rezultat că inculpații D.P.D.F. și T.N. au dat dispoziție angajaților stației de benzină din Șos. Fundeni, să amestece în rezervoarele stației produsele respective. După adăugarea de tetraetil de plumb (operațiune ce se efectua empiric, prin turnarea acestui produs în rezervoare cu găleata, deși este un produs foarte toxic, astfel încât manipularea lui impune condiții deosebite), amestecul era omogenizat cu ajutorul unui compresor.

Produsul astfel obținut a fost valorificat de inculpați en gross și en detail ca fiind benzină Premium II, în prețul de livrare fiind incluse accize și cota M.T.R. în condițiile în care parte din produsele folosite de inculpați nu erau purtătoare de accize și M.T.R.

S-a stabilit că în acest fel inculpații au încasat necuvenit 1.288.460.312 lei accize și 345.279.067 lei cotă M.T.R.

S-a mai reținut că în evidența contabilă a SC T. SRL au fost înregistrate intrări de mărfuri în valoare totală de 4.667.236.818 lei și vânzări în valoare de 2.804.773.231 rămânând un stoc scriptic de marfă de 2.180.438.611 lei.

Potrivit aceleiași evidențe profitul brut al societății a fost de 332.245.673 lei.

Pe baza documentelor ridicate de la furnizorii și beneficiarii societății dar și a documentelor găsite la domiciliul inculpaților, organele financiar contabile au stabilit că intrările de marfă au fost în valoare de 5.443.330.039 lei; valoarea vânzărilor a fost de 7.033.941.053 lei; stocul, 0 iar profitul brut a fost în realitate de 1.590.611.014 lei.

În raport de aceste constatări s-a concluzionat că impozitul pe profit datorat bugetului de stat este de 524.856.419 lei și nu de 21.751.122 lei cum rezultă din evidența contabilă a societății.

Tot astfel, s-a constat că societatea datorează bugetului de stat 242.743.201 lei TVA.

Organele financiar-fiscale au stabilit că în total datoria față de bugetul de stat se ridică la suma de 4.271.947.429 lei din care 2.401.339.199 lei reprezintă totalul accizelor, taxa M.T.R., impozit pe profit și TVA iar diferența majorări de întârziere.

În raport cu situația de fapt reținută instanța a constatat că inculpații se fac vinovați de comiterea următoarelor infracțiuni:

1. F.L. de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că în perioada ianuarie 1999 – 15 februarie 1992, în calitate de administrator al SC P.O.C. SRL București, nu a înregistrat în contabilitate intrările de marfă, sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că, în aceeași calitate, cu știință a omis să înregistreze în evidențele contabile sau să consemneze în actele primare, fapte petrecute în realitate, cu consecința denaturării rezultatelor financiare ale societății.

2. D.P.D.F. de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, a indus și menținut în eroare, cu prilejul încheierii și derulare a unor contracte comerciale, pe reprezentanții unor societăți comerciale determinându-i să livreze produse petroliere pentru care a lăsat file cec pentru care nu există disponibil în contul bancar;

- art. 13 din Legea nr. 87/1994 constând în aceea că, în calitate de administrator al SC T. SRL București nu a înregistrat în evidențele societății marfa intrată, sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor față de bugetul de stat;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991, constând în aceea că, în aceeași calitate, a omis cu știință efectuarea unor înregistrări în evidența contabilă cu consecința denaturării rezultatelor financiare;

- art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în mod repetat a vândut produse petroliere falsificate inducând în eroare beneficiarii cu privire la calitatea acestora;

- art. 290 C. pen., constând în aceea că în luna mai 1999 a completat cu date nereale factura 2324978 de livrare a unui container pentru produse petroliere către SC M.O.C. SRL Harghita.

3. T.N. de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) – (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada ianuarie 1999 – ianuarie 2000 l-a determinat pe inculpatul D.P.D.F. să inducă în eroare cu prilejul încheierii și derulării unor contracte comerciale mai multe societăți comerciale garantând cu file cec pentru care nu există provizia necesară în contul bancar;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 (două fapte), constând în aceea că a determinat pe inculpata F.L. și respectiv pe inculpatul D.P.D.F. să nu înregistreze în evidențele contabile ale societăților pe care le administrau toate intrările de mărfuri și să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 (2 fapte), constând în aceea că i-a determinat pe cei doi coinculpați să nu înregistreze, în evidențele societăților pe care le administrau, documente contabile cu consecința denaturării rezultatelor financiare.

- art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a vândut produse petroliere falsificate inducând în eroare beneficiarii cu privire la calitatea acestora;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., constând în aceea că l-a determinat pe coinculpatul D.P.D.F. să falsifice factura 2324978.

Instanța a reținut că se impune achitarea inculpatului D.P.D.F., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că, în calitate de director general al SC P.O.C. SRL București, nu a înregistrat în contabilitate toată marfa achiziționată, sustrăgându-se de la plata de taxe și impozite în valoare de 321.275.593 lei.

S-a constatat că vinovată de comiterea acestei infracțiuni se face numai inculpata F.L., care avea calitatea de administrator al societății.

S-a mai reținut că se impune achitarea inculpatului D.P.D.F. și T.N., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și respectiv pentru instigare la această infracțiune, întrucât sumele însușite de inculpați nu erau înregistrate în evidențele contabile ale societății, ele făcând obiectul infracțiunii de evaziune fiscală.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat instanța a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, unele dintre acestea de o gravitate sporită, întrucât au adus atingere relațiilor comerciale care ar trebui să se desfășoare în mod corect, iar inculpații au urmărit o îmbogățire rapidă prin inducerea în eroare a altor persoane și sustragerea de la impozitare a unor importante sume de bani.

S-a ținut seama și de împrejurarea că inculpații nu au antecedente penale, iar inculpații F.L. și D.P.D.F. au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului.

Instanța a reținut, de asemenea că, fiind dovedită vinovăția inculpaților T.N. și D.P.D.F. în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, precum și existența unei legături de cauzalitate între activitatea infracțională a inculpaților și prejudiciile produse societățile comerciale S.N.P. P. SA, sucursala Arpechim Pitești, SC B.C. SRL Ploiești, SC P.I. SRL Ploiești, SC D.I. SRL, SC A. SA Ploiești, SC L. SRL, inculpații sunt ținuți să răspundă în solidar conform art. 998 – art. 999 și 1003 C. civ., pentru acoperirea acestor pagube.

S-a mai reținut că este întemeiată și solicitarea Ministerului Finanțelor de obligare a inculpaților F.L. și T.N. la plata sumei de 321.275.593 lei reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat și majorări de întârziere și a inculpaților D.P.D.F. și T.N. la plata sumei de 4.271.974.423 lei cu același titlu.

Instanța a reținut, de asemenea, că se impune menținerea sechestrului asigurator instituit asupra imobilelor din Șos. Fundeni și Filofteia Gheorghiu pentru a se garanta plata despăgubirilor civile.

Referitor la aceste imobile s-a constatat că în realitate ele nu au ieșit din patrimoniul inculpatului T.N., împrejurare dovedită și de faptul că acestea au rămas permanent în posesia inculpatului iar actele de vânzare cumpărare încheiate cu privire la acestea au fost pur formale, fiind menite doar să sustragă imobilele de la urmărire.

În consecință, s-a apreciat că se impune anularea contractelor succesive de vânzare cumpărare.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații T.N., F.L. și D.P.D.F., intervenienta C.V. și expertul Ș.M.

În motivarea apelului declarat de inculpatul T.N. s-a arătat că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, de esența instigării fiind o rezoluțiune delictuoasă care se ia de făptuitor separat, cu ocazia fiecărui act de instigare.

S-a mai susținut că au fost ignorate probe din care rezultă implicarea numitului L.C.F. și în mod greșit faptele comise de acesta au fost atribuite inculpaților T. și D.P.D.F.

În motivarea apelului s-a mai susținut că au fost ignorate concluziile expertizei contabile care stabileau alte prejudicii decât cele reținute inițial și că o serie de activități cu caracter pur comercial au fost reținute ca fiind acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

De asemenea, s-a arătat că se impune completarea expertizei financiar contabile pentru a se stabili dacă cecurile emise constituiau mijloace de plată sau doar acte de garanție și nu s-au verificat mijloacele bănești aflate în contul firmelor.

Un alt motiv de apel invocat se referă la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 în sensul că greșit s-a reținut neplata accizelor, atâta timp cât activitatea de substituire a benzinei Premium II, se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 297 care nu este generatoare de obligații fiscale.

Sentința a fost criticată și sub aspectul individualizării pedepselor susținându-se că nu s-a ținut seama de lipsa antecedentelor penale și de faptul că inculpatul avea o sănătate precară.

Inculpatul T.N. a mai arătat în motivarea apelului că, în opinia sa, cuantumul prejudiciului trebuia stabilit pentru fiecare inculpat în parte, în funcție de gradul de participare la producerea lui și a apreciat că se impune completarea expertizei financiar contabile și sub acest aspect.

S-a mai reținut că o serie de părți civile au fost greșit citate și că nu s-a îndeplinit procedura cu SC L. SRL și SC D. SRL și că menținându-se măsura sechestrului asigurator au fost ignorate dispozițiile legii civile, iar anularea contractelor s-a dispus fără a fi introduși în cauză cumpărătorii.

Inculpatul D.P.D.F. a arătat în motivarea apelului că activitățile pe care le-a desfășurat nu aveau caracter penal și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se lămuri acest aspect.

A mai susținut inculpatul că pedepsele nu au fost just individualizate întrucât nu s-a ținut seama de circumstanțele sale personale.

Prin apelul declarat inculpata F.L. a solicitat reducerea pedepsei având în vedere contribuția sa redusă la comiterea faptelor.

Intervenienta C.V. a arătat că nu a avut nici o legătură cu activitatea inculpaților și că nu a știut că imobilul din Șos. Fundeni, pe care l-a cumpărat de la A.V.A.B. la licitație publică este sechestrat, astfel încât a solicitat înlăturarea măsurii anulării actelor succesive de vânzare cumpărare și ridicarea măsurii sechestrului.

Prin apelul declarat de expert acesta a solicitat majorarea onorariului de la 30 milioane lei la 60 milioane lei susținând că nejustificat prima instanță i-a respins cererea formulată în acest sens.

Curtea de Apel Ploiești, secția penal, prin decizia penală nr. 306 din 19 iulie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul T.N. și a desființat în parte sentința referitor la latura penală în sensul că a condamnat pe inculpat, la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25, raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedeapsa a fost recontopită cu pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a scăzut din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 14 februarie 2001 la 26 noiembrie 2003.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații F.L., D.P.D.F., de expertul Ș.M. și de C.V., apelanții fiind obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut următoarele:

Nu este întemeiată susținerea inculpatului T.N. că este greșită încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din întreg materialul probator rezultă că acesta a fost „creierul” tuturor operațiunilor ilicite ale celorlalți doi coinculpați, acționând în baza unui plan dinainte stabilit.

S-a reținut că prima instanță, în mod corect, a reținut prejudiciul așa cum a fost stabilit de expertiza contabilă efectuată în cauză, care în mare măsură a coincis și cu cele constatate anterior prin actele de control.

Instanța de apel a constatat că la stabilirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală, comisă de inculpata F.L., la instigarea inculpatului T.N., au fost avute în vedere impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată, nu și accizele, astfel încât critica formulată sub acest aspect este și ca nefondată.

S-a mai reținut că situația cecurilor este lămurită întrucât din probele administrate rezultă fără dubiu că atât la momentul emiterii cât și la momentul scadenței, acestea nu aveau acoperire în contul societăților, iar inculpații T. și D.P.D.F. și-au însușit contravaloarea produselor.

Toate aceste elemente se includ în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată comisă de inculpatul D.P.D.F. la instigarea inculpatului T.N.

S-a constatat că apelul inculpatului este fondat întrucât prima instanță a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac aplicând inculpatului T.N. cu ocazia rejudecării, o pedeapsă mai mare, pentru infracțiunea de înșelăciune, decât cea care a fost stabilită prin prima sentință care a fost desființată urmare a admiterii apelului inculpatului.

S-a reținut că pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni au fost just individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

Referitor la latura civilă instanța de apel a constatat că nici una dintre criticile formulate de inculpat nu este fondată.

S-a reținut astfel că răspunderea civilă a inculpatului a fost corect stabilită în solidar cu fiecare dintre inculpații F.L. și D.P.D.F., inculpatul fiind ținut să răspundă pentru întreg prejudiciul cauzat de fiecare dintre coinculpați prin infracțiunile la care i-a instigat.

S-a mai reținut că inculpatul nu poate invoca drept motive de apel nelegala citare a părților civile.

De asemenea, s-a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la menținerea sechestrului asigurator și la anularea actelor de vânzare cumpărare, fiind evident că în realitate nu a avut loc un transfer real de proprietate ci s-a urmărit doar ca inculpatul să nu mai apară ca deținător al acestor imobile pentru a se sustrage de la consecințele civile ale faptelor sale.

Referitor la apelul inculpatului D.P.D.F. s-a reținut că acesta este nefondat, vinovăția acestuia fiind evidențiată și de expertiza contabilă din care rezultă fără dubiu că inculpatul a achiziționat produse petroliere pentru care a lăsat garanție file cec sau ordine de plată fără a avea disponibil în cont, după care nu a mai achitat produsele petroliere însușite deși le-a valorificat ulterior. De asemenea, inculpatul, cu știință, a omis evidențierea în contabilitate a obligațiilor financiare către bugetul de stat.

S-a mai reținut că nu este fondată nici critica vizând individualizarea pedepselor, acestea reflectând gravitatea activității infracționale desfășurate alături de inculpatul T.N., determinată și de prejudiciile deosebit de importante cauzate atât unor societăți comerciale cât și bugetului de stat.

Instanța de apel a apreciat că nu este fondată nici critica formulată de inculpata F.L. cu privire la individualizarea pedepselor care au fost stabilite într-un cuantum corespunzător având în vedere tocmai împrejurarea că inculpata a fost un executant al deciziilor celorlalți doi coinculpați, dar a acceptat acest lucru cu știință pentru a obține beneficii materiale.

A fost avută în vedere și poziția procesuală a inculpatei, care nu s-a prezentat la proces nici în fața primai instanțe și nici în apel.

S-a mai reținut de către instanța de apel că nu este fondat nici apelul declarat de C.V. întrucât corect prima instanță a menținut măsura sechestrului instituit asupra imobilului din Șos. Fundeni anterior dobândirii acestui bun de către apelantă și nu a dispus în nici un fel asupra actului prin care aceasta a dobândit imobilul la licitație publică de la A.V.A.B. București.

Instanța de apel a constatat, de asemenea, că este nefondat apelul declarat de expertul Ș.M. întrucât solicitarea acesteia de a se majora onorariul stabilit inițial de prima instanță este nejustificată.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații T.N. și D.P.D.F. și intervenienta C.V.

Intervenienta a solicitat repunerea în termenul de recurs întrucât, deși nu a fost prezentă la pronunțarea deciziei, hotărârea instanței de apel nu i-a fost comunicată.

Prin încheierea din 19 aprilie 2006 cererea de repunere în termen a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că recurenta nu a făcut dovada că întârzierea a fost determinată de o cauză întemeiată de împiedicare, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 3853 alin. (2), raportat la art. 364 C. proc. pen.

Cum cererea de repunere în termen a fost respinsă, Curtea constată că recursul formulat de C.V., la data de 12 octombrie 2005, a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., care, întrucât partea a fost prezentă la dezbateri, a început să curgă la 19 iulie 2005, data pronunțării deciziei.

În consecință, recursul declarat de intervenientă va fi respins, ca tardiv, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul T.N. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 21, 17, 12 C. proc. pen. Oral a fost invocat și motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

S-a susținut în motivarea recursului că în primă instanță cauza a fost judecată fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită cu partea civilă SC L. SRL și SC D. SRL, care nu au fost citate și cu SC S. SA care a fost greșit citată S. SA în loc de S. SA.

Sub acest aspect s-a arătat că neîntemeiat instanța de apel a reținut că inculpatul nu poate invoca drept motiv de apel judecarea cauzei cu lipsă de procedură cu părțile civile.

Un alt motiv de recurs invocat de inculpat se referă la greșita încadrare juridică dată faptei.

S-a susținut astfel că, pe de o parte, greșit s-au reținut, la instigare la infracțiunea de înșelăciune, dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen., referitoare la consecințe deosebit de grave, deoarece nici uneia dintre părțile vătămate nu i s-a cauzat o pagubă mai mare de 2 miliarde lei.

S-a susținut că și din totalizarea pagubelor nu rezultă un prejudiciu mai mare de 2 miliarde lei.

Tot sub aspectul încadrării juridice s-a susținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., ci este vorba de 6 infracțiuni distincte privind pe fiecare parte civilă în parte.

În motivarea recursului inculpatului T.N. s-a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la înșelăciune și de instigare la evaziune fiscală deoarece din probe rezultă că în perioada ianuarie 1999 - februarie 1999 actele comerciale ale SC P.O.C. au fost derulate de inculpata F.L., iar ulterior de inculpatul D.P.D.F. singur sau împreună cu inculpatul L.C.F.

De asemenea, SC T. SRL a derulat activități comerciale numai prin inculpatul D.P.D.F., care avea un control strict asupra afacerii desfășurate ținând o contabilitate dublă a societății.

În concluzie s-a susținut că nu sunt întrunite, nici sub aspect obiectiv și nici sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale celor două infracțiuni, iar oral s-a susținut că nu există instigare la aceste infracțiuni astfel încât s-a comis o gravă eroare de fapt.

Inculpatul D.P.D.F. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 12, 14, 17, 171, 18 și 21 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a susținut că la judecarea cauzei în primă instanță procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu părțile civile SC D.I. SRL, L. SRL și M.T. iar instanța de apel nici nu s-a pronunțat asupra acestei critici formulate de inculpat.

S-a mai reținut că hotărârea instanței se întemeiază pe dispozițiile legale inexistente întrucât nici o dispoziție a Legii nr. 31/1990 nu prevede că administratorul este obligat să schimbe sediul societății la domiciliul său.

A mai arătat inculpatul că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa un prejudiciu de 1.600.000 lei fără a se stabili un raport de cauzalitate între acesta și faptele sale, întrucât în legătură cu această sumă nu a emis nici o factură și nu a avut nici o legătură, faptele aparținând numitului L.C.F., față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Inculpatul a pretins că expertiza contabilă nu a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanță.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpați dar și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Referitor la critica formulată de ambii recurenți inculpați cu privire la judecarea cauzei în primă instanță fără îndeplinirea legală a procedurii de citare cu unele părți civile, Curtea reține că, așa cum practica judiciară a statuat constant, aceasta nu poate fi valorificată ca motiv de recurs, în condițiile art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., de altă parte decât cea cu care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

În consecință, inculpații neavând calitatea de a invoca drept motiv de recurs lipsa de procedură cu alte părți, Curtea nu poate analiza hotărârea primei instanțe sub acest aspect.

Din aceleași considerente se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că inculpații nu pot invoca drept motiv de apel lipsa de procedură cu părțile civile.

Se impune și precizarea că în raport de considerentele de la pag. 48 a deciziei atacate, este neîntemeiată susținerea inculpatului D.P.D.F. că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii formulate cu privire la judecarea cauzei în primă instanță fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită cu toate părțile civile.

Curtea constată că este nefondată și critica formulată de inculpatul T.N. referitor la săvârșirea unei grave erori de fapt, cu consecința greșitei condamnări pentru infracțiunile de instigare la înșelăciune și instigare la evaziune fiscală, precum și cea formulată de inculpatul D.P.D.F. privind reținerea în sarcina sa a unor acte materiale pe care nu le-a comis.

Se constată că nu s-a comis nici o eroare gravă în reținerea situației de fapt de natură a determina condamnarea greșită a inculpaților.

Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără îndoială că inițiativa constituirii SC P.O. SRL și SC T. SRL a aparținut inculpatului T.N., care a stat în spatele activităților comerciale licite sau ilicite desfășurate de cele două societăți.

Rezultă, de asemenea, că deși formal, până la 15 februarie 1999, administratorul SC P.O. SRL era inculpata F.L., în realitate activitatea societății era condusă de inculpatul T.N., inculpata fiind un simplu executant al dispozițiilor acestuia.

Această împrejurare rezultă din declarațiile inculpatei F.L., inculpatului D.P.D.F. coroborate cu declarațiile martorei S.D.N., reprezentanta firmei SC D.C.S. SRL, dar și cu împrejurarea că la domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziției domiciliare, au fost găsite documente contabile aparținând societății.

Tot din inițiativa inculpatului T.N., societatea a fost cesionată numitului L.C.F., care nu cunoștea nimic din problemele acestuia și nici nu s-a implicat cu nimic în activitatea societății, de derularea relațiilor comerciale ocupându-se în continuare inculpatul T. prin intermediul coinculpatului D.P.D.F.

Din declarațiile inculpatului D.P.D.F., coroborate cu cele ale martorilor M.E., B.F., G.F., C.N., M.A., F.C., D.N., A.I., S.M., S.I., rezultă, de asemenea, că inculpatul T.N. nu a avut doar inițiativa constituirii SC T. SRL ci s-a implicat direct în activitatea acesteia, unii dintre martori având reprezentarea că inculpatul era administratorul societății.

Astfel, din probele administrate rezultă că întreaga activitate infracțională a inculpatei F.L. precum și cea a inculpatului D.P.D.F. s-au desfășurat la instigarea, sub controlul și coordonarea nemijlocită a inculpatului T.N.

Cât privește susținerea inculpatului D.P.D.F. că s-au reținut în sarcina sa acte materiale pe care nu le-a săvârșit și care în realitate au fost comise de L.C.F., Curtea constată următoarele:

Inculpatul a acționat în calitate de reprezentant al SC P.O.C. SRL și după ce această societate a fot cesionată numitului L.C.F.

Din probele administrate rezultă că instrumentele de plată eliberate de bancă acestei societăți și pe care L.C.F. le-a semnat și ștampilat în alb, au rămas în posesia inculpatului D.P.D.F. și au fost folosite de acesta pentru inducerea în eroare a SC B.C. SRL, SC P.I. SRL Ploiești, S.N.P. P., sucursala Arpechim SA Pitești.

Din materialul probator rezultă că L.C.F. nu a avut nici o implicare în derularea activității SC P.O.C. SRL, aceasta desfășurându-se în continuare de către inculpatul D.P.D.F. coordonat de inculpatul T.N.

Semnificativ în acest sens este faptul că la domiciliul inculpatului D.P.D.F. cu ocazia percheziției au fost găsită o agendă cu evidența reală a intrărilor de carburanți la SC P.O.C. SRL în care sunt menționate și operațiuni care au avut loc după ce formal L.C.F. a devenit administratorul societății.

De asemenea, este de reținut că inculpatul a utilizat facturi din facturierul eliberat de SC P.O.C. pe care le-a emis însă în numele SC T. SRL.

Cu privire la motivul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptelor de instigare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată se constată că justificat s-a reținut incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Actele dosarului atestă faptul că inculpatul T.N. a gândit în linii generale activitatea infracțională de inducere în eroare a unor societăți comerciale în care l-a atras pe inculpatul D.P.D.F.

Intenția inculpatului a început să se materializeze în momentul în care i-a solicitat coinculpatului D.P.D.F. să găsească o persoană dispusă să preia SC P.O.C. în situația în care se afla și în același timp să constituie o nouă societate comercială cu același obiect principal de activitate, care să aibă ca punct de lucru tot benzinăria din Șos. Fundeni sector 2, urmărind ca astfel să creeze confuzie și să mențină în eroare furnizorii sau beneficiarii și chiar organele de control.

În raport de acest împrejurări corect s-a reținut că rezoluția infracțională a fost unică și în consecință, fiind întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (unitate de subiect activ, pluralitate de acte materiale care fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni și care au fost comise la intervale de timp diferite, corect s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune a fost săvârșită în formă continuată).

Împrejurarea că activitatea celor două societăți comerciale nu a fost în totalitate ilicită este lipsită de relevanță sub aspectul caracterizării rezoluției infracționale ca fiind unică.

Relevant este modul în care intenția infracțională s-a exteriorizat iar identitatea modului în care inculpații au acționat și identitatea scopului urmărit confirmă unitatea rezoluției infracționale.

Este nefondată susținerea că greșit s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune a avut consecințe deosebit e grave fiind încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 146 C. pen., prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege „o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 ori alte persoane juridice sau fizice”.

În cazul infracțiunilor comise în formă continuată, care constituie potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., o unitate legală infracțională, rezultatul infracțiunii este unic și reprezintă suma urmărilor produse prin fiecare act material ce intră în conținutul infracțiunii.

Așa fiind, în speță, s-a reținut corect incidența art. 215 alin. (5) C. pen., întrucât prejudiciul total cauzat prin infracțiunea de înșelăciune depășește suma de 2.000.000.000 lei.

Este nefondată susținerea inculpatului că totalul prejudiciului se situează sub această limită întrucât împrejurarea că după săvârșirea faptelor, au fost achitate parte din sumele cu care au fost păgubite părțile vătămate prezintă relevanță numai sub aspect civil și nu și cu privire la prejudiciul efectiv cauzat prin infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că expertiza contabilă efectuată a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și nu se impune completarea acesteia așa cum susține inculpatul D.P.D.F.

Este nefondată și susținerea inculpatului D.P.D.F. că s-a făcut aplicarea unei dispoziții legale inexistente.

Se constată că s-a dispus condamnarea inculpatului în temeiul dispozițiilor C. pen. și din legile speciale (Legea nr. 87/1994 și 82/1991) care incriminează ca infracțiuni faptele comise de inculpat.

Pe de altă parte prin nici una dintre hotărâri nu s-a reținut astfel cum susține recurentul, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, sediul societății comerciale trebuie stabilit la domiciliul administratorului.

Singura inadvertență reținută de instanțe este aceea că de la momentul cesionării SC P.O.C. și-a mutat sediul în comuna Lunca, județul Bihor, la domiciliul inculpatului L.C.F.

În realitate din actele de la dosar rezultă că după cesiune societatea a fost înregistrată cu sediul în București, str. Mozart și punct de lucru în București Șos. Fundeni, iar anterior a fost înregistrată cu sediul în București B-dul Constantin Brâncoveanu.

Această inadvertență nu a fost însă de natură a determina o reținere eronată a faptelor comise de inculpat, relevant fiind faptul că acesta nu a comunicat partenerilor de afaceri nimic în legătură cu schimbarea sediului societății în numele căreia a acționat.

Reținând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile inculpaților conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.P.D.F. și T.N. împotriva deciziei penale nr. 306 din 19 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de intervenienta C.V. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 450 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenta intervenientă la plata sumei de 60 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2006.