Nullity of share transfer versus real estate alienation in privatization under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1014 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Constanța, secția comercială, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă privind inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea ei și lipsa calității procesuale a pârâților, iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamanților B.I., F.V.G.A. și F.M., prin care solicitase în contradictoriu cu SC M. SA Constanța, M.C. prin P. și C.L.M.C. să se constate nulitatea procesului de privatizare a societății pârâte, în ceea ce privește imobilele din Constanța, repunerea părților în situația anterioară în sensul revenirii celor două imobile în patrimoniul M.C. și obligarea acesteia și a C.L.M.C. să restituie reclamanților cele două imobile.

În esență, s-a reținut că actele de privatizare a căror nulitate a fost invocată de către reclamanți nu sunt supuse controlului jurisdicțional din perspectiva dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece aceste acte n-au vizat înstrăinarea celor două imobile ci înstrăinarea de acțiuni, care sunt fracțiuni din capitalul social care conferă titularilor anumite drepturi și nu un drept de proprietate asupra activelor societății.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 369/ COM din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut că acțiunea reclamanților, întemeiată – generic de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, a fost precizată la 27 noiembrie 2002 în sensul că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor săvârșite de cadrul procesului de privatizate a SC M. SA, respectiv actele prin care cele două imobile au ajuns în proprietatea acesteia: hotărârea de completare a patrimoniului și capitalului SC R.O. SA dar și actul de vânzare – cumpărare acțiuni din 12 aprilie 1996.

Aceste acte însă nu privesc imobile, avute în vedere de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, ci acțiuni, așa încât respectivele acte nu intră sub incidența acestor dispoziții legale.

Mai mult, s-a reținut că reclamanții au parcurs deja un alt ciclu procesual, sentința civilă nr. 203/2003 a Tribunalului Constanța și decizia nr. 63/2003 a Curții de Apel Constanța, în care au fost analizate actele prin care cele două imobile au trecut în proprietatea pârâtei, așa încât nejustificat apelanții impută instanței de fond restrângerea incidenței dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Nemulțumiți de această decizie reclamanții au declarat recurs solicitând modificarea ei pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în virtutea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. instanțele erau datoare să solicite pârâtei să-și dovedească titlul de proprietate asupra celor două imobile și să analizeze legalitatea acestui titlu, în virtutea principiului aflării adevărului.

De asemenea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că nu au analizat actele incluse în procesul verbal de privatizare, respectiv decizia nr. 124/1991 a Prefecturii Constanța, actele constitutive ale SC M. SA și actele de transformare a acestei societăți comerciale.

Prin cea de-a doua critică recurenții apreciază că din moment ce s-a reținut că actele invocate de ea nu se încadrează în art. 46 din Legea nr. 10/2001, acțiunea lor ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă și nu ca nefondată, așa încât soluția este contradictorie atât sub acest aspect cât și prin faptul că se recunoaște că prin actul de vânzare – cumpărare acțiuni nu se transferă proprietatea asupra imobilelor, ceea ce înseamnă că SC M. SA nu e proprietara lor.

Prin nota de concluzii depusă la termenul din 16 iunie 2005 intimata SC M. SA a solicitat respingerea recursului și a depus ulterior copiile hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile dintre părți, susținând că recurenții nu mai au interes în susținerea acțiunii.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica privind greșita interpretare și aplicare a legii respectiv a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) este nefondată deoarece, din actele dosarului, rezultă că părțile au fost asistate de apărători aleși atât la fond, cât și în apel, iar acestea și-au administrat toate probele pe care le-au considerat necesare și utile cauzei, suplimentate în apel prin luarea interogatoriului.

În mod eronat consideră recurenții că instanța nu a cerut probe, deoarece această obligație incumbă părților în conformitate cu art. 1169 C. civ., iar în speță, din încheierea de la termenul din 11 noiembrie 2004 rezultă că apelanții au solicitat doar interogatoriul pârâtei, probă admisă și administrată în această fază procesuală.

Neîntemeiată este și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece instanța s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, astfel cum a fost ea precizată.

De altfel, prin actele nou depuse în recurs de intimată, copiile hotărârilor judecătorești, rezultă că actele a căror necercetare o invocă în recurs reclamanții, au format obiectul unor litigii în contencios administrativ (sentința nr. 98/1999 a Curții de Apel Constanța, decizia nr. 3567/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ) ocazie cu care s-a statuat asupra legalității deciziei Prefecturii nr. 124/1991; în civil (sentința civilă nr. 7929/2000 a Judecătoriei Constanța, decizia civilă nr. 2384/2001 a Tribunalului Constanța și decizia civilă nr. 485/2002 a Curții de Apel Constanța) privitoare la trecerea imobilelor în patrimoniul societății SC R.O. SA; decizia civilă nr. 640/2004 a Curții de Apel Constanța prin care recurenții de față au atacat vânzarea – cumpărarea acestor imobile, acțiune respinsă pentru lipsa calității lor procesuale.

De altfel, în recurs tot intimata a făcut dovada că cele două hotărâri civile reținute de instanța de apel au rămas irevocabile prin decizia nr. 1348 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, decizie prin care a rămas irevocabilă soluția de respingere a acțiunii reclamanților, recurenții de față, în restituirea imobilelor, acțiunea formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În speța de față, reclamanții au invocat nulitatea absolută a actelor de privatizare, inclusiv a unui transfer în patrimoniul SC R.O. SA, societate pe care nu au acționat-o în judecată, nefiind parte în proces, acte care, în mod temeinic și legal instanța de apel, cât și cea de fond au reținut, că nu privesc înstrăinarea celor două imobile, ci acțiuni, și că nu se încadrează în actele pe care legiuitorul le-a avut în vedere în cele stipulate în art. 46 Legea nr. 10/2001.

Motivarea instanței de apel, nu cuprinde elemente contradictorii sub acest aspect așa încât neîntemeiat recurenții invocă contradictorialitatea motivării.

În consecință, Curtea apreciază că recursul este nefondat urmând a-l respinge.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC M. SA, suma reprezentând onorariul avocatului ales, dovedit în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F.M., F.V.G.A. și B.I., împotriva deciziei civile nr. 369/ COM din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții – reclamanți la plata sumei de 8.000.000 lei ROL reprezentând cheltuieli de judecată către SC M. SA Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.