Invalidity of undefined penalty clause due to lack of definite quantification and application of principle of disponibility in civil claims for contractual late-payment penalties
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff’s appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the original claim and leaving in force the order compelling the plaintiff to pay 17,739,715 lei in appellate legal costs. The dispute concerned a claim for approximately 1.4 billion lei in late-payment penalties arising from a military security service contract and its subsequent amendments, where the lower court of first instance had granted the claim but the appellate court reversed it. The Supreme Court determined that the contractual penalty clause was invalid because it failed to provide a definite, pre-agreed quantification of damages, referring only generically to applicable government regulations; consequently, under the doctrine that undefined penalty clauses are non-existent and the principle of disponibility in civil litigation, the court held that the plaintiff could not recover the specific amount claimed in the form of penalties without a valid, determinate contractual basis.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 970 C. civ, art. 978 C. civ; Invalidity of undefined penalty clause due to lack of definite quantification and application of principle of disponibility in civil claims for contractual late-payment penalties: Nefăcându-se dovada că pârâta a denunțat contractul iar din actul adițional la contract, încheiat la 12 martie 2003 rezultând existența contractului la acea dată, instanța a apreciat că se aplică art. 6 din contract care stabilește obligația de plată a penalităților.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului de față,
Reclamantul M.A.I. a solicitat obligarea pârâtei SC U.M.S.G. la plata sumei de 1.390.293.299 lei penalități de întârziere calculate de la 1 iunie 2001 și până la 1 iunie 2004, sumă ce se cere a fi actualizată în raport de rata inflației de la data plății efective.
Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta, la data de 1 iunie 1998, un contract pentru asigurarea pazei militare a uzinei, contractul a fost prelungit prin act adițional și s-au emis facturi cât și somație de plată însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată.
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 631 din 20 septembrie 2004 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.291.721.504 lei ce se va actualiza la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul din 1 iunie 1998 care, potrivit cap. III se prelungește din an în an dacă nu este denunțat sau nu se cere modificarea lui cu 60 de zile înainte de expirarea anului.
Nefăcându-se dovada că pârâta a denunțat contractul iar din actul adițional la contract, încheiat la 12 martie 2003 rezultând existența contractului la acea dată, instanța a apreciat că se aplică art. 6 din contract care stabilește obligația de plată a penalităților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că hotărârea este nelegală deoarece contractul nu mai exista, iar prin actul adițional din 12 martie 2002, U.M.T.J a fost de acord cu compensarea directă a datoriilor reprezentând pază militară efectuată dar nu s-a stabilit nimic referitor la penalitățile de întârziere.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 32 din 31 ianuarie 2005 a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința respingând acțiunea reclamantei și obligând-o la 17.739.715 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reținut că nu se cuvin penalități deoarece cuantumul acestora nu este determinat făcându-se referire doar generic la legile și hotărârile de guvern în vigoare la data producerii situației ce ar necesita a fi penalizată.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că potrivit art. V alin. (4) din contract, rezultă obligația de plată, iar contractul se completează cu reglementările în vigoare la data situației ce necesită aplicarea penalităților și că aceste acte normative sunt cele privind creanțele bugetare.
Recurenta consideră că dispozițiile din contract referitoare la penalități trebuie interpretate din perspectiva art. 970 C. civ., în sensul că prin convenție părțile se obligă nu numai la ceea ce expres este prevăzut în ele, ci la toate urmările, obiceiul și legea dă obligației, după natura sa; convenția trebuie interpretată în sensul în care produce efecte așa cum prevăd dispozițiile art. 978 C. civ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Clauza penală reprezintă un mod de cuantificare prealabilă făcută de părți a pagubelor ce s-ar produce prin întârzierea executării obligațiilor. Este de natura clauzei penale determinarea acestor daune, iar în cazul în care părțile nu fac o astfel de cuantificare, clauza este informă considerându-se ca inexistentă.
Aceasta nu înseamnă că reclamanta nu este îndreptățită la dezdăunare, însă nu în forma sau în cuantumul cerut și cum acțiunea nu a fost modificată la fond, în această fază ne mai fiind posibil, este corectă soluția instanței de apel care a apreciat că nu se datorează penalități pentru că nu au fost stabilite determinat în convenție.
Instanța nu putea da altceva decât s-a cerut având în vedere principiul disponibilității în materie civilă.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs invocate, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A.I. București, împotriva deciziei nr. 32 din 31 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2006.