Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 130/2006 AI generated

Shareholder lacks standing to annul assembly decision without recorded negative vote; appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 130/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the appellate court’s decision to dismiss the shareholder’s action for lack of active procedural standing. The dispute involved a shareholder's attempt to annul a general shareholders' assembly decision of a commercial company, which was initially admitted by the first instance but reversed on appeal. The decisive legal basis was Article 131(1) of Law No. 31/1990, which requires that a shareholder contesting a general assembly decision must have been absent or present and voted against the resolution; the court found that the meeting minutes contained no explicit record of a negative vote by the shareholder, thus failing to establish the requisite procedural standing to challenge the act.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 din Legea nr. 31/1990, art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 82/1991, art. 112 din Legea nr. 31/1990, art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ; Shareholder lacks standing to annul assembly decision without recorded negative vote; appeal dismissed: The dispute involved a shareholder's attempt to annul a general shareholders' assembly decision of a commercial company, which was initially admitted by the first instance but reversed on appeal. The decisive legal basis was Article 131(1) of Law No. 31/1990, which requires that a shareholder contesting a general assembly decision must have been absent or present and voted against the resolution; the court found that the meeting minutes contained no explicit record of a negative vote by the shareholder, thus failing to establish the requisite procedural standing to challenge the act.

Keywords

AI generated
lack of shareholder standing standing to appeal negative decision general meeting commercial dispute suspension of corporate voting rights

Cited Legislation

AI generated
art. 111 din Legea nr. 31/1990
În motivarea pretențiilor deduse judecății reclamantul invocă, în esență, încălcarea prevederilor art. 111 din Legea nr. 31/1990, republicată.
art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și, totodată, ale art.
art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990
de către societatea apelantă-pârâtă, pe de o parte și, pe de altă parte, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ale acțiunii în anularea hotărârii A.G.A.
art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 82/1991
penultim din statutul societății pârâte și ale art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 82/1991, republicată.
art. 112 din Legea nr. 31/1990
Totodată, recurentul a apreciat și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990 și a prevederilor art.
art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded, cited in the operative part of the decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded, cited in the operative part of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 3191/2004 disjunsă din dosarul nr. 1775/2004 la 24 mai 2004 reclamantul C.R. a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea hotărârii A.G.O.A. a societății pârâte din data de 10 martie 2004.

În motivarea pretențiilor deduse judecății reclamantul invocă, în esență, încălcarea prevederilor art. 111 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Tribunalul Bihor prin sentința nr. 2053 din 21 septembrie 2004 a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.R. cu consecința anulării hotărârii A.G.O.A. a SC F. SA din data de 10 martie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut nerespectarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și, totodată, ale art. 111 alin. (2) lit. a) din aceeași lege precum și ale prevederilor art. 11 din textul legal sus-menționat.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel pârâta SC F. SA invocând excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 11 din 5 aprilie 2005 a admis ca fondat apelul și a modificat în totalitate sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea precizată, respingând excepția prematurității formulării acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, dovedirea legalei convocări a A.G.A. de către societatea apelantă-pârâtă, pe de o parte și, pe de altă parte, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ale acțiunii în anularea hotărârii A.G.A.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul C.R. invocând, ca temei de drept al cererii sale, prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului.

Recurentul a arătat, în esență, în motivarea recursului formulat că instanța de apel a reținut greșit nulitatea relativă a hotărârii A.G.A., inadmisibilitatea acțiunii în anularea acesteia față de lipsa calității procesuale active a reclamantului, respectiv, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 117 alin. (1) coroborat cu art. 172 alin. (1) lit. c) din legea societăților comerciale și, de asemenea, ale art. 111 alin. (1) din aceeași lege, ale art. 15 alin. penultim din statutul societății pârâte și ale art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 82/1991, republicată.

Totodată, recurentul a apreciat și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990 și a prevederilor art. 125 din textul legal sus-citat.

Recursul formulat de reclamantul C.R. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, din actele dosarului și examinând, în ansamblu decizia recurată prin prisma criticilor vizând incidența art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. se constată că instanța de apel în mod corect a reținut că acțiunea în anulare a unei hotărâri A.G.A. este supusă condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, ceea ce înseamnă că o asemenea acțiune poate fi promovată de acționarul care nu a fost prezent la acea adunare sau, fiind prezent, a votat împotriva măsurilor adoptate, dovada votului contra a acționarului prezent făcându-se cu procesul-verbal de ședință care cuprinde mențiunea expresă a votului negativ al acționarului, atunci când este cazul.

Însă, în pricina de față, se constată că în procesul-verbal de ședință nu figurează nici o asemenea mențiune, ceea ce determină a se constata că reclamantul C.R. nu are calitate procesuală activă sub acest aspect în a contesta hotărârea A.G.O.A. din 10 martie 2004.

Așadar, instanța de apel a reținut în mod just că acțiunea formulată de reclamant este o acțiune formulată de o persoană fără calitate procesuală activă pe cale de consecință, apelul fiind corect soluționat prin admiterea sa și admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului cu consecința respingerii acțiunii precizate a acestei părți litigante.

Prin urmare, cum nici materialul probator administrat în susținerea cererii reclamantului nu relevă, în speță, că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și cum se constată că instanța de apel s-a pronunțat corect asupra tuturor mijloacelor de apărare și dovezilor, decizia pronunțată în apel având suport legal, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de recurs nu va putea primi criticile recurentului aduse hotărârii pronunțată în apel acestea nefiind întemeiate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., să respingă recursul declarat de reclamantul C.R., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul C.R. împotriva deciziei nr. 11 din 5 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 ianuarie 2006.