Release of mortgage after discharge of customs duties; inadmissibility of appeal based on pre-2000 cassation grounds and non-public procedural irregularity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower courts' decisions that ordered the removal of a mortgage inscription from the land registry. The dispute concerned the release of a real estate guarantee provided for the payment of customs duties in connection with a vehicle leasing contract; the plaintiff successfully argued that the underlying obligation was discharged upon payment of the taxes, causing the mortgage to extinguish. The Supreme Court held the appeal unfounded on procedural grounds, determining that the appellant's reliance on the erroneous assessment of evidence was barred by the abrogation of the relevant ground for cassation, and that the cited procedural irregularity regarding the plaintiff's corporate name change was not a matter of public order and thus could not be invoked by the appellee, who lacked standing to raise such a non-prejudicial defect.
Legislator headnote
AI generatedart. 1800 pct. 1 C. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 108 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ; Release of mortgage after discharge of customs duties; inadmissibility of appeal based on pre-2000 cassation grounds and non-public procedural irregularity: The dispute concerned the release of a real estate guarantee provided for the payment of customs duties in connection with a vehicle leasing contract; the plaintiff successfully argued that the underlying obligation was discharged upon payment of the taxes, causing the mortgage to extinguish. The Supreme Court held the appeal unfounded on procedural grounds, determining that the appellant's reliance on the erroneous assessment of evidence was barred by the abrogation of the relevant ground for cassation, and that the cited procedural irregularity regarding the plaintiff's corporate name change was not a matter of public order and thus could not be invoked by the appellee, who lacked standing to raise such a non-prejudicial defect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 646/ E, pronunțată la data de 27 aprilie 2004 în dosarul nr. 642/E/2004, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Neamț a admis acțiunea formulată de reclamanta, SC M.C. SRL împotriva pârâtei SC C.R. SRL și a dispus radierea inscripției ipotecare înregistrată în C.F. de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, instituită asupra imobilului situat în comuna Săvinești.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că taxele vamale în cuantum de 600.000.000 lei pentru a căror achitare a fost instituită garanția imobiliară prin ipotecă au fost plătite, iar în conformitate cu art. 1800 pct. 1 C. civ. odată cu stingerea obligației principale se stinge și ipoteca.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 251, pronunțată la data de 11 noiembrie 2004, în dosarul nr. 4907/2004.
Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că radierea mențiunii ipotecare a fost dispusă, în mod corect, de prima instanță, câtă vreme a încetat contractul de leasing din 30 octombrie 1996, în baza căruia reclamanta a achiziționat două mijloace de transport pentru garanția plății taxelor vamale a cărora a încheiat contractul de garanție imobiliară care a încetat la rândul său.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, SC C.R. SRL invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat în esență, că instanța de apel a evaluat, în mod eronat, toate probele administrate în cauză, apreciind că actele de procedură au fost întocmite eronat cu privire la SC M.C. SRL a cărei nouă denumire este SC T. SRL.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
Recursul este nefondat.
Astfel, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate nu mai poate fi valorificată pe calea recursului după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Este de observat că în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta vizează actele de procedură din apel în care intimata figurează cu vechea denumire: SC M.C. SRL în loc de cea nouă SC T. SRL și că această neregularitate procedurală, nefiind de ordine publică, nu poate fi invocată, conform prevederilor art. 105 alin. (2) și art. 108 alin. (2) C. proc. civ., decât de partea căreia i s-a produs o vătămare prin aceasta și care are, astfel, interes să o invoce, cerințe pe care recurenta nu le îndeplinește.
Așa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva deciziei instanței de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 251 din 11 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.