Validity of disciplinary sanction for successive negligence in violation of public service duties

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, la data de 6 iulie 2004, reclamanta H.A. a solicitat, în contradictoriu cu Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, anularea deciziilor nr. 61 din 21 aprilie 2004 și nr. 100 din 8 iunie 2004, prin care a fost sancționată cu mustrare scrisă.

Prin sentința civilă nr. 3335 din 13 septembrie 2004, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a trimis cauza, spre soluționare, Curții de Apel București.

Prin încheierea din 16 decembrie 2004, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea ei, spre competentă soluționare, secției de contencios administrativ a aceleiași curți de apel.

Judecând pricina pe fond, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1258 din 27 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei H.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că fapta reclamantei, funcționar public, angajat al Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, de a reface lista cu persoanele admise la selecția de recrutare a forței de muncă pentru Spania, fără a anunța conducerea instituției sau comisia și în condițiile în care lista era deja semnată de membrii comisiei româno-spaniole, reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu înscrise în fișa postului.

Instanța a apreciat, de asemenea, că dozarea sancțiunii s-a făcut în mod corect, ținându-se seama de gravitatea redusă a faptei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta H.A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța nu a ținut seama de probele din care rezulta „lipsa oricărei neglijențe repetate” și, deci, neîndeplinirea condiției cerute de art. 6 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public.

Recurenta a mai susținut că greșeala pentru care a fost sancționată, s-a datorat defectării calculatorului și condițiilor de stres în care a fost nevoită să copieze lista, în vederea trimiterii ei la Institutul de Medicină Legală, pentru a se efectua analizele celor admiși în urma selecției.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, recurenta și-a încălcat atribuțiile de serviciu, atunci când, refăcând lista cu persoanele admise la secția de recrutare a persoanelor ce urmau să lucreze în străinătate, a determinat apariția unor erori, în sensul că, în locul persoanelor admise, S.I. și O.N., au fost trecuți I.S. și O.C., persoane ce nu îndepliniseră condițiile de selecție.

Deși pretinde că a fost nevoită să lucreze pe un calculator defect, fapt ce a determinat eroarea mai sus menționată, recurenta nu a anunțat comisia sau conducerea instituției, de această deficiență.

Chiar și așa stând lucrurile, situația creată putea fi evitată, dacă aceasta verifica lista redactată; nefăcând această operațiune, în condițiile în care era vorba de rezultatele unui concurs, recurenta a declanșat, prin atitudinea ei, reacția celor înscriși în mod greșit pe lista persoanelor selecționate pentru a lucra în Spania.

În consecință, faptele de neglijență succesivă ale recurentei-reclamante au îndreptățit sancțiunea disciplinară aplicată, așa cum corect a stabilit instanța de fond, instituția angajatoare ținând seama, la stabilirea sancțiunii, de gravitatea redusă a faptei și de posibilitatea înlăturării consecințelor acesteia.

Față de considerentele de mai sus, constatând că potrivit art. 304 și 3041 nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinței civile nr. 1258 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.