Compensatory rights for ethnic refugees: sufficiency of witness declarations and archival records to prove 1940–1945 refuge without official acts

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 1926/2005 (urmare a declinării competenței de către Tribunalul Botoșni), reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii acestei, nr. 1505 din 14 ianuarie 2005 și recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, ale sale și ale soțului său decedat, înscrisul intitulat „Extras din borderoul cu cererile intrate și înregistrate la Prefectura județului Dorohoi pe anul 1945 a unor locuitori care cer repatrierea familiilor aflate în teritoriul U.R.S.S.”, precum și declarațiile notariale ale unor martori, arătând că soțul său decedat, B.C., s-a refugiat, din U.R.S.S., în România, în perioadele martie 1940 - iunie 1941 și martie 1944 - martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 321 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că soțul decedat al reclamantei, B.C., s-a refugiat, împreună cu fratele său N., din motive etnice, din localitatea Pilpăuți - U.R.S.S., în localitatea Ibănești, județul Botoșani, de două ori succesiv, în perioadele martie 1940 - iunie 1941 și, respectiv, martie 1944 - martie 1945. Drept urmare, în calitate de soție supraviețuitoare, în temeiul art. 1 lit. c), raportat la art. 3 din Legea nr. 189/2000, reclamanta beneficiază de drepturile compensatorii acordate de acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, susținând că este netemeinică și nelegală, față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada refugiului soțului reclamantei, acesta venind pe teritoriul României abia în anul 1945, în calitate de repatriat, așa cum rezultă și din extrasul eliberat de Arhivele Naționale.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu toate criticile aduse de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarațiile autentificate ale martorilor C.L. și V.V., rezultă, într-adevăr, că soțul intimatei-reclamante, B.C., s-a refugiat, din motive etnice, din localitatea Pilpăuți - U.R.S.S., în localitatea Ibănești, județul Botoșani, de două ori succesiv, în perioadele martie 1940 - iunie 1941 și, respectiv, martie 1944 - martie 1945.

Mai mult decât atât, declarațiile celor doi martori se coroborează cu înscrisul intitulat „Extras din borderoul cu cererile intrate și înregistrate la Prefectura județului Dorohoi pe anul 1945 a unor locuitori care cer repatrierea familiilor aflate în teritoriul U.R.S.S.”, eliberat de Arhivele Naționale cu nr. 2233 din 19 decembrie 2004, care atestă prezența pe teritoriul României, la data de 18 aprilie 1945, a soțului intimatei-reclamante, iar nu că acesta ar fi fost repatriat la acea dată, așa cum, în mod greșit, arată recurenta-pârâtă, în susținerea recursului.

În cauză, dovada refugiului soțului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, drepturile prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 105/1999.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se, ca fiind temeinică și legală, sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 321 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.