Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 771/2006 AI generated

Revision of inadmissibility based on preliminary procedure: non-applicability of exhaustive revision grounds and appeal timeliness

Case Number Decizia nr. 771/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal in its entirety, upholding the lower court’s rulings; specifically, the appeal against the original judgment was rejected as untimely, and the appeal against the revision judgment was rejected as unfounded. The dispute involved an action to annul an administrative decision regarding a name change, which the first-instance court dismissed as inadmissible due to the failure to complete the mandatory prior procedure, a determination later reaffirmed by the Court of Appeal when it rejected the appellant’s petition for revision. The Supreme Court relied on the strict fifteen-day statutory deadline for filing appeals and the exhaustive, limited nature of revision grounds under Article 322 of the Code of Civil Procedure, ruling that the appellant’s arguments regarding the legality and merit of the initial judgment were not valid grounds for revision and should have been addressed through a timely appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 2 C. proc. civ, art. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 301 C. proc. civ; Revision of inadmissibility based on preliminary procedure: non-applicability of exhaustive revision grounds and appeal timeliness: Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca tardiv, față de sentința civilă nr. 188/2004 și, respectiv, ca nefondat, în raport cu sentința civilă nr. 22/2005.

Keywords

AI generated
grounds for revision untimely grounds preliminary decision statutory deadline grounds for cassation timeliness of filing

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 11 ianuarie 2005, A.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, revizuirea sentinței civile nr. 188 din 29 noiembrie 2004, a Curții de Apel Iași, prin care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, acțiunea de anulare a deciziei nr. 1662 din 4 februarie 2004, privind schimbarea numelui.

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus, prin sentința nr. 22 din 28 februarie 2005, respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu se regăsește motivul invocat de revizuient, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., faptul că instanța a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, neînsemnând că s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, excepția a fost invocată de pârât, iar instanța, constatând că este neîntemeiată și având obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, fără a mai cerceta fondul litigiului, respectiv cererea de anulare a deciziei privind schimbarea numelui.

Prin cererea din 23 mai 2005, reclamantul a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 22/2005, cât și a celei vizând litigiul de fond nr. 188/2004, solicitând reformarea ambelor hotărâri, ca nelegale și netemeinice.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca tardiv, față de sentința civilă nr. 188/2004 și, respectiv, ca nefondat, în raport cu sentința civilă nr. 22/2005.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, sentința nr. 188 din 29 noiembrie 2004 a fost comunicată reclamantului, la 22 decembrie 2004, recursul fiind declarat mult peste termenul legal de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Cât privește hotărârea pronunțată la 28 februarie 2005, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu se regăsește nici unul dintre cazurile de revizuire enumerate expres și limitativ în art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ., criticile aduse sentinței privind legalitatea și temeinicia sentinței nr. 188/2004, putând fi analizate doar de instanța de recurs, dacă reclamantul ar fi exercitat în termen această cale de atac.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de A.C. împotriva celor două hotărâri judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de A.C. împotriva sentinței civile nr. 22/CA din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 188 din 29 noiembrie 2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2006.