Recognition of ethnic persecution status under Law No. 189/2000 for forced labor performed during the 1940-1945 regime

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Alba, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este cetățean român de naționalitate maghiară și în luna octombrie 1944, din motive etnice, a fost transportat, împreună cu alți bărbați de naționalitate maghiară și germană, la detașamentul de muncă forțată din localitatea Roșiori de Vede, unde a lucrat până la sfârșitul lunii decembrie 1944.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 214 din 9 septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 714 din 11 martie 2005 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie - 31 decembrie 1944.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din declarația celor doi martori rezultă că reclamantul face parte din categoria persoanelor persecutate de către regimurile instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1944 și a avut de suferit persecuții din motive etnice, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că reclamantul a fost dus la muncă forțată, întrucât în realitate obligațiile acestor cetățeni erau instituite prin legi și acte normative în baza cărora prestau muncă de folos obștesc, respectiv muncă obligatorie pentru care erau retribuiți.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile martorilor H.I. și T.G., date în fața notarului public și prin urmare, autentificate, reiese că atât ei, cât și reclamantul, precum și alte persoane de etnie maghiară și germană, în toamna anului 1944 (octombrie), au fost transportați din localitatea de domiciliu, la detașamentele de muncă forțată, din motive etnice, în localitatea Roșiori de Vede, lucrând pe parcursul a trei luni de zile la refacerea liniilor de cale ferată distruse în urma bombardamentelor anglo-americane.

Dat fiind caracterul forțat al muncii, rezultă că măsura luată a fost fără doar și poate una abuzivă, reclamantul făcând parte din categoria persoanelor persecutate etnic de către regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, beneficiind, așadar, de prevederile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamant, reținând că această măsură se impune, cu atât mai mult „față de împrejurarea că, deși de la 1 septembrie 1944 au fost abrogate legile cu caracter discriminatoriu, totuși după această dată, reclamantul a fost supus la muncă forțată”.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Alba urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 214 din 9 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.