Sufficiency of extrajudicial evidence to prove historic ethnic deportation for statutory compensation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 aprilie 2005, C.G., în calitate de reclamant și Partida Rromilor Social Democrată din România, în calitate de intervenientă, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1651 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, s-a arătat că, împreună cu familia, reclamantul și alte câteva mii de țigani au fost deportați de către regimul Antonescu, cu începere din primăvara anului 1942, până în toamna anului 1944, ceea ce constituie o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea actului normativ invocat.

Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a considerat că nu are competența materială de a soluționa cauza și, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, prin sentința nr. 330 din 24 mai 2005, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 294 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, care se vor calcula începând cu data formulării cererii, la 6 octombrie 2004.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate, care fac dovada unui fapt istoric notoriu, precum și cu dispozițiile art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând modificarea hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a considerat în mod nelegal că, în speță, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000, atâta timp, cât dovada susținerilor nu s-a făcut prin documente oficiale, iar prin adresa Direcției Județene Botoșani a Arhivelor Naționale s-a comunicat faptul că intimatul-reclamant nu figurează în lista persoanelor refugiate sau deportate în Transnistria, comuna Varvaroka, sat Koronika și martorii, ale căror declarații au fost administrate în cauză, nu au dovedit cu acte că s-au aflat în aceeași situație.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimatul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declarațiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare în străinătate.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea, astfel, dacă intimatul este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinată, fără echivoc, realitatea faptului deportării în Transnistria și a existenței persecuțiilor suportate, din motive etnice, în regim de ghetou.

În concluzie, pentru stabilirea exactă a adevărului, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 294 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.