Refugee status under Law 189/2000 for ethnic displacement during Hungarian occupation; sufficiency of witness testimony to prove displacement without official documentation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 iunie 2005, reclamantul N.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16483 din 1 martie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, întrucât în perioada august 1941 - iunie 1945, împreună cu părinții, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 519 din 12 septembrie 2005, a dispus anularea hotărârii nr. 16483 din 1 martie 2005, a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 1 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2004 și cheltuieli de judecată, în sumă de 600.000 ROL.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că din documentele depuse în probațiune la dosarul cauzei, nu rezultă calitatea de refugiat a intimatului, și că, în absența unui document oficial care să ateste această situație, declarațiile neconcordante ale martorilor nu pot constitui temei pentru stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta susține că intimatul nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că intimatul, împreună cu părinții săi, N.I. și N.A., în perioada 1 septembrie 1941 - 6 martie 1945, s-a refugiat, datorită represiunilor exercitate de către autoritățile maghiare de ocupație, din localitatea Santioana, județul Cluj, în localitatea Mociu, județul Cluj.

În concluzie, reținând corect situația de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător dispozițiile legale incidente, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motive pentru care, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 519 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.