Recognition of status as beneficiary of Law No. 189/2000 based on deportation evidence without documentary proof

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 13 aprilie 2005, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1639 din 25 februarie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 și toamna anului 1944, în care a fost deportată în Transnistria, împreună cu familia.

Cauza a fost înregistrată inițial la Tribunalul Botoșani, care a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava.

S-a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, în baza art. 51 C. proc. civ., de către Partida Rromilor Social Democrată din România.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit, cu înscrisuri, că a fost deportată în Transnistria, iar martorii care au declarat că s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta, nu au dovedit că sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 307 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România, a anulat hotărârea nr. 1639 din 25 februarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de la Casa Județeană de Pensii Botoșani, stabilind că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din declarația de martor autentificată, depusă la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a fost nevoită să-și schimbe domiciliul, din România, în Transnistria, ca urmare a presiunilor etnice exercitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamanta nu a făcut dovada, prin înscrisuri, că a fost determinată să-și schimbe domiciliul, datorită persecuției etnice.

Totodată, a fost invocată adresa nr. 1026 din 29 martie 2002, a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi Sociale, prin care se precizează că este necesar ca măcar unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin întregul material probator administrat, reclamanta a făcut dovada că întrunește cerințele Legii 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.

Declarația martorului, aflată la dosarul de fond, confirmă faptul că în perioada septembrie 1942 - septembrie 1944, reclamanta a fost deportată în Transnistria, satul Varvaroka, comuna Koronika, unde a fost supusă unui regim de exterminare.

Argumentul potrivit căruia dovedirea situațiilor reglementate prin Legea nr. 189/2000, prin declarații de martor, poate fi făcută cu condiția ca măcar unul dintre martori să fi probat cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta, nu subzistă, această condiție nefiind prevăzută de lege.

Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani, împotriva sentinței nr. 307 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.