Tolerance for foreign national based on objective impediment to departure due to unregistered child and Article 8 ECHR family life protection
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal filed by the National Authority for Foreigners, thereby affirming the lower court's judgment that ordered the authority to grant the foreign national a six-month tolerance to remain in Romania. The dispute centered on whether the applicant, whose family life was established in the country including an unregistered child and a spouse in asylum proceedings, met the objective conditions for residence tolerance, with the state arguing the applicant had created the situation by failing to leave the country or register the birth under then-applicable rules. The Court ruled in favor of the applicant, determining that the lack of a birth certificate for a child born without medical assistance constituted an objective impediment to departure that the law did not address, and held that denying the tolerance violated the right to respect for private and family life. The decision was based on Article 8 of the European Convention on Human Rights, in conjunction with Article 99 of Decree No. 194/1992 (as amended by Law No. 357/2003), establishing that public authority interference in family life is inadmissible when not strictly necessary and provided by law.
Legislator headnote
Keywords
Placeholder
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1272/2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei - Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. A obligat pârâta, să aprobe reclamantei, cererea de acordare a tolerării pe teritoriul României, pe o perioadă de 6 luni.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, prima instanță a reținut că lipsa documentului de identitate al copilului este o împrejurare obiectivă, de natură să o împiedice pe reclamantă să părăsească România. S-a apreciat că nu poate fi avută în vedere susținerea pârâtei, în sensul că reclamanta cu rea credință și-a creat această situație, atâta vreme, cât reglementările în vigoare nu prevăd eliberarea unui certificat constatator în situația de fapt a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a apreciat greșit probele administrate și dispozițiile O.U.G. nr. 194/1992, apreciind că prevederile art. 98 și 99 C. proc. civ., nu îi pot fi aplicate reclamantei-intimate, atât timp, cât nu există motive obiective care s-o împiedice să părăsească teritoriul României. De asemenea, recurentul arată că intimata-reclamantă nu a fost de bună credință, întrucât înainte de nașterea copilului, ar fi putut pleca din țară, cu atât mai mult, cu cât, timp de 2 ani a stat în România, ilegal.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Intimata-reclamantă își are viața de familie în România, fapt necontestat, împreună cu soțul său, care se află în procedură de recunoaștere a statutului de refugiat și cu copilul lor născut la 25 ianuarie 2003.
Corect a apreciat curtea de apel că intimata nu poate părăsi teritoriul țării, întrucât copilului nu i-a fost înregistrată nașterea, neavând act de identitate, împrejurare de natură obiectivă care o împiedică pe aceasta să plece din România.
Tot din acte rezultă că intimata a formulat în acest scop, acțiunea în justiție, pentru înregistrarea tardivă a nașterii copilului, acțiune care se află pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București.
Nu poate fi primită argumentarea din recurs a Ministerului de Interne, în sensul că intimata și-ar fi creat singură situația de fapt în care se află, atâta vreme, cât legislația în vigoare nu prevede eliberarea unui certificat constatator pentru nașterile neasistate de medici.
Desigur că, în speță sunt operabile pe deplin dispozițiile art. 99 din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 357/2003 și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a fost încălcat principiul conform căruia în situația în care celula de familie este constituită pe teritoriul țării gazdă, protecția conferită de acest text de lege, este totală.
Tot art. 8 prevede că este neadmis amestecul vreunei autorități publice în exercitarea acestui drept care privește viața privată și de familie, decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională și apărarea ordinii publice.
Or, în speță, ne aflăm clar sub incidența dispozițiilor art. 8 din Convenție, și nu a excepțiilor prevăzute de aceasta, textul de lege protejând drepturi care semnifică respectul social datorat individului.
Față de toate aceste considerente, se apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de C.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva sentinței civile nr. 1272 din 17 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.