Expropriation compensation: Motivation as a substantive condition of administrative act legality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 31 mai 2005, precizată ulterior, reclamanta N.I. a solicitat anularea Hotărârii Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în vederea realizării investiției de interes național „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sector Subcetate-Simeria”, înregistrată la Consiliul Local Sântămăria Orlea, cu nr. 1253 din 16 mai 2005, precum și a procesului-verbal pentru consemnarea rezultatului deciziei respectivei comisii și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să se stabilească valoarea reală și suprafața imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a stabilit suprafața reală a terenurilor, în raport cu extrasele de C.F., iar valoarea propusă este mult prea mică față de amplasamentul și ramul de cultură, precum și valoarea masei lemnoase existentă pe acest teren. În opinia reclamantei, valoarea pe care a propus-o pentru despăgubire, de 5 Euro/mp, indiferent de categoria terenului, este cea echitabilă.

Reclamanta a mai arătat că terenul proprietatea sa este mai ales arabil, amplasat în luncă, iar terenul de fâneață are masă lemnoasă, terenuri de folosința cărora a fost privată de SC H. SA, motiv pentru care solicită obligarea acesteia la plata unor despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 186 din 5 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele atacate cu privire la reclamantă și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre motivată, conform dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

În ce privește daunele solicitate de reclamantă, instanța de fond a reținut că din prevederile art. 15-17 ale Legii nr. 33/1994, rezultă că pârâta Comisia de soluționare a întâmpinărilor nu are o asemenea competență, astfel că nici instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța asupra acestui capăt de cerere, în baza prevederilor Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta SC H. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt și a procedurii de evaluare, recurenta susține că, deși metoda de evaluare a avut ca bază de calcul, cea mai probabilă utilizare a proprietății care este fizic posibilă, justificată legal, fezabilă financiar și care conduce la cea mai mare valoare a proprietății evaluate, totuși, instanța de fond nu a analizat această variantă propusă de expertul evaluator și validată de Comisia guvernamentală constituită prin H.G. nr. 968/2004 și nici nu s-a pronunțat asupra pretențiilor reclamantei.

În opinia recurentei, instanța de fond în mod greșit nu s-a pronunțat pe Raportul de expertiză tehnică de evaluare și nici nu a stabilit alt preț, ci interpretând greșit actul dedus judecății, s-a pronunțat pe eventuale vicii de formă ale documentației, aplicând sancțiunea anulării în baza interpretării exagerate a legii exproprierii.

Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, având în vedere caracterul de excepție conferit de Constituția României și de Codul civil, cedării, prin expropriere, a dreptului de proprietate privată, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 12-18 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru utilitate publică, măsurile premergătoare exproprierii.

Comisia instituită în baza dispozițiilor art. 15 din lege, potrivit dispozițiilor art. 18 din același act normativ, în urma deliberării, poate să accepte punctul de vedere al exproprietarului sau îl poate respinge și va consemna aceasta, într-o hotărâre motivată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Voința legiuitorului exprimată în textul de lege, este acela de a pune atât la îndemâna exproprietarului, a proprietarilor, cât și a instanței, un act al cărui conținut să confere, pe de o parte, posibilitatea de a cunoaște rațiunile pentru care a fost adoptat, iar, pe de altă parte, posibilitatea cenzurii acestuia, conform art. 20 din lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă, ci ca o condiție de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect, prin aplicarea sancțiunii anulării actului, pe motivul nemotivării acestuia.

De altfel, nici una din criticile aduse soluției instanței de fond, cu privire la faptul că aceasta nu a analizat cele invocate în acțiune și în apărare, nu pot fi reținute în raport cu faptul că instanța nu are posibilitatea de a realiza o astfel de analiză, câtă vreme actul supus cenzurii nu este motivat.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, corect motivată, iar criticile formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 și celor ale art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC H. SA București împotriva sentinței civile nr. 186 din 5 august 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.