Legislator Swiss Legal AI Agent Case Law & Legislation
Decizia nr. 1206/2006 Dismissed AI generated

Decizia nr. 1206/2006 · County Council prevails as annulment of state inventory listing upheld on appeal

Case Number Decizia nr. 1206/2006
Court / Authority
Decision Date
Outcome Dismissed
Jurisdiction Romania · Case Law (RO)

Summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Public Finance and the Romanian Government, upholding the lower court's decision in favor of the county council. The first-instance judgment, which partially annulled Government Decision No. 2060/2004 regarding the inclusion of a specific administrative building in the state's public domain inventory, remains in force. The dispute arose when the county council challenged the government's listing of the building, arguing it violated the county's property rights. The court found the inclusion unlawful because the building's ownership by the county had been previously attested by Government Decision No. 1352/2001 and recognized by a final court ruling; moreover, the earlier Government Decision No. 733/1994 cited by the appellants only concerned administration, not ownership, and predated Law No. 213/1998 on public property. The court thus rejected the appellants' arguments that the contested act merely inventoried assets without altering their legal status.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full Text of the Judgment · Decizia nr. 1206/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul Consiliul Județean Hunedoara a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 2060/2004, respectiv a poziției nr. MF 17729 din Anexa nr. 9, obligarea pârâților de a nu cuprinde imobilul în litigiu în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, în urma reactualizării anuale, până la soluționarea acțiunii, suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea acțiunii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 201 din 26 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de Consiliul Județean Hunedoara și a anulat în parte H.G. nr. 2060/2004, respectiv poziția nr. MF 17729 din Anexa nr. 9. A obligat pârâții să nu cuprindă imobilul în litigiu, în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii reclamantului la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ atacat și a obligat pârâții să plătească reclamantului, suma de 40.000 lei ROL cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că includerea de către Ministerul Finanțelor Publice, a imobilului Palat administrativ situat în municipiul Deva, str. D., în inventarul care aparține domeniului public al statului și aprobarea acestuia prin H.G. nr. 2060/2004, este nelegală, încălcând dreptul de proprietate al județului Hunedoara asupra imobilului, așa cum este intabulat în C.F. nr. 80 Deva.

Împotriva sentinței civile sus menționate au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și Guvernul României, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de Consiliul Județean Hunedoara.

Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a învederat, prin motivele de recurs că hotărârea dată în cauză este lipsită de fundament juridic, fiind pronunțată în exclusivitate, pe baza unor considerente străine de natura pricinii și că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv H.G. nr. 2060/2004, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, care a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

S-a precizat că imobilul situat în Deva, str. D., județul Hunedoara, a fost inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, atestat prin H.G. nr. 2060/2004, dat fiind faptul că a figurat și în hotărârile de guvern anterioare, prin care a fost aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al statului și că baza legală a includerii acestui imobil în inventarul bunurilor din domeniul public al statului este H.G. nr. 733/1994, privind transmiterea unui imobil situat în județul Hunedoara, în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în M. Of. nr. 309/4.11.2004.

Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a mai arătat că prima instanță a aplicat greșit Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, H.G. nr. 1031/1999 privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și H.G. nr. 1045/2000, pentru aprobarea inventarierii bunurilor din domeniul public al statului, întrucât în mod eronat imobilul situat în str. D. (sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara) a fost înregistrat împreună cu imobilul de la nr. 28 (sediul Prefecturii), în domeniul public al județului Hunedoara, atâta timp, cât acest imobil a fost dat în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, prin H.G. nr. 733/1994.

Cât privește recurentul Guvernul României, acesta a criticat hotărârea primei instanțe, tot pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind evidentă împrejurarea adoptării actului administrativ atacat în temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României și a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a H.G. nr. 733/1994, privind transmiterea unui imobil situat în județul Hunedoara, în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, aflată în vigoare.

S-a mai menționat, de către același recurent, că prin emiterea hotărârii de guvern atacate nu a fost reglementat un alt regim juridic al bunurilor, diferit de cel avut anterior, ci s-a realizat o operațiune de determinare, de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public al statului, prin care nu s-au creat drepturi noi și nici nu s-a modificat regimul juridic al bunurilor respective, și că dreptul de proprietate aparținând județului Hunedoara, invocat de intimatul-reclamant, poate fi apărat în condițiile dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate, respectiv prin cenzurarea valabilității titlului cu care statul deține imobilul.

Recursurile sunt nefondate.

Este neîndoielnic că prin H.G. nr. 1352/2001 (M. Of. nr. 634/28.08.2002) și apoi, împreună cu anexele, în Monitorul Oficial al României nr. 634 bis din aceeași dată, s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Hunedoara, potrivit Anexei nr. II A poziția 12, a clădirii administrative situate în municipiul Deva, str. D., având structura S, P și 4 etaje, fundație și planșee din beton, o suprafață construită de 1207 mp și o suprafață desfășurată de 4750 mp.

Ulterior adoptării actului administrativ sus menționat, în temeiul căruia s-a înscris în C.F. nr. 80 Deva A+6 nr. top 863, 864 și 862/1/2/1/1/a, dreptul de proprietate publică asupra imobilului sus menționat în favoarea județului Hunedoara, s-a pronunțat decizia civilă nr. 1141 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, irevocabilă, prin care s-a constatat că statul nu poate fi proprietarul imobilului în discuție care întotdeauna a avut ca destinație administrația publică județeană, a făcut parte din domeniul public de interes județean și a avut ca proprietar tabular, încă din anul 1910, județul Hunedoara.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță a stabilit că includerea de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a imobilului din localitatea Deva, str. D., în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al statului și aprobarea acestuia prin H.G. nr. 2060/2004 s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale, cu încălcarea dreptului de proprietate al județului Hunedoara, atestat prin H.G. nr. 1352/2001 și recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Includerea bunului imobil precizat, în inventarul bunurilor din domeniul public al statului nu poate avea ca bază legală H.G. nr. 733/1994, privind transmiterea unui imobil, situat în județul Hunedoara, în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în M. Of. nr. 309/4.11.1994, întrucât acest act, pe de o parte, se referă la administrarea imobilului, și nu la dreptul de proprietate asupra acestuia, iar pe de altă parte, el a fost emis anterior apariției Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Așa fiind, cum în mod just instanța de fond a dispus anularea H.G. nr. 2060/2004, în partea privitoare la imobilul trecut la poziția nr. MF 17729 din Anexa nr. 9, urmează ca recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 201 din 26 august 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și de Guvernul României, să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 201 din 26 august 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.