Passport suspension upheld as mandatory five-year ban for border fraud conviction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that rejected the action challenging the administrative suspension of the claimant's passport-use right for five years. The dispute arose from an administrative law claim against the passport authority, where the claimant, convicted for fraudulent border crossing, contested the suspension measure because the criminal sentence did not mention it and the start date was allegedly miscalculated. The Court held that under Article 5 of Government Emergency Ordinance No. 112/2001, as approved by Law No. 252/2002, the administrative authority is obligated to apply the mandatory five-year passport restriction upon learning of a conviction, regardless of whether the criminal judgment's operative part references it, and that the suspension period correctly began once the criminal sentence became final. The lower court's ruling remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din O.U.G. nr. 112/2001; Passport suspension upheld as mandatory five-year ban for border fraud conviction: The dispute arose from an administrative law claim against the passport authority, where the claimant, convicted for fraudulent border crossing, contested the suspension measure because the criminal sentence did not mention it and the start date was allegedly miscalculated. The Court held that under Article 5 of Government Emergency Ordinance No. 112/2001, as approved by Law No. 252/2002, the administrative authority is obligated to apply the mandatory five-year passport restriction upon learning of a conviction, regardless of whether the criminal judgment's operative part references it, and that the suspension period correctly began once the criminal sentence became final. The lower court's ruling remains in force.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 16 august 2005, reclamantul V.A.N. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Hunedoara, solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu 21 ianuarie 2005.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că măsura a fost dispusă de pârâtă, deși în sentința penală nr. 184/2004 a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, nu s-a făcut referire la suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, după cum și data de 21 ianuarie 2005 a fost dispusă eronat.
Prin sentința civilă nr. 232 din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, în condițiile în care reclamantul a fost condamnat pentru intrarea într-un stat străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul V.A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a reiterat motivele expuse în acțiunea introductivă, în sensul că organul administrativ nu putea dispune o asemenea măsură, nefiind prevăzută în dispozitivul hotărârii penale.
Oricum, durata măsurii a fost greșit calculată și comunicată după 11 luni la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, măsura aplicată de pârâtă a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002, potrivit cărora cetățeanul român condamnat pentru intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin, prin trecere frauduloasă a frontierei, i se refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a actului pe o perioadă de 5 ani.
Așadar, este lipsit de relevanță faptul că în dispozitivul sentinței penale nu se face referire la acest text de lege, autoritatea publică administrativă luând cunoștință de condamnare, având obligația de a aplica restricția potrivit dreptului de folosire a pașaportului.
Referitor la data începerii perioadei de suspendare, aceasta a fost corect stabilită, față de momentul rămânerii definitive a sentinței, după epuizarea căilor ordinare de atac.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul V.A.N., împotriva sentinței civile nr. 232 din 23 septembrie 2005, a Curții de Apel Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.