Challenge to government certification of commercial properties in public domain rejected, affirming partial annulment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 septembrie 2003, reclamanta C.C. Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, cu privire la bunurile înscrise la pozițiile 31 și 32 din Anexa nr. 28, reprezentând magazinul universal și depozitul de materiale de construcții din comuna Copalnic-Mănăștur.

Reclamanta a motivat cererea sa de anulare, arătând că este proprietatea celor două bunuri, care au fost nelegal atestate în domeniul public al comunei Copalnic-Mănăștur, cu încălcarea prevederilor art. 41 și 135 din Constituție și art. 160 din Legea nr. 109/1996, privind organizarea și funcționarea cooperației de consum.

Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, ca tardivă, prin sentința civilă nr. 1263 din 22 octombrie 2003, dar această sentință a fost casată prin decizia nr. 5803 din 21 aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a admis recursul declarat de reclamantă și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru judecarea fondului pricinii. Instanța de recurs a constatat că reclamanta a respectat termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, pentru formularea plângerii prealabile și a acțiunii în anulare, dat fiind că anexele la H.G. nr. 934/2002 au fost publicate în M. Of. nr. 665 bis/9.09.2002, dar numai în 10 exemplare, care au fost livrate Consiliului Județean Maramureș, astfel încât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000, pentru intrarea în vigoare a actelor normative și opozabilitatea lor față de terți.

În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 498 din 7 septembrie 2005, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat parțial H.G. nr. 934/2002, în ceea ce privește Anexa nr. 28, pentru magazin universal și depozit materiale de construcții, înscrise la nr. 31 și 32.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara celor două spații comerciale, înregistrate în evidența contabilă și folosite conform destinației lor. Instanța de fond a constatat vătămarea adusă acestui drept, prin includerea bunurilor respective în domeniul public al comunei Copalnic-Mănăștur, cu motivarea că nu a fost dovedită dobândirea proprietății publice într-unul din modurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998 și nici încadrarea lor în categoria bunurilor din domeniul public de interes local, enumerate expres la pct. III din lista anexă a aceleiași legi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României și a solicitat modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că instanța de fond a reținut greșit că intimata a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor construite pe terenul proprietate publică și prin aceasta, calitatea procesuală activă pentru contestarea H.G. nr. 934/2002.

Recurentul a criticat, de asemenea, concluzia instanței de fond privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 29/1990, susținând că actul administrativ contestat nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale și din acest motiv, nu produce efecte asupra proprietății private a altor persoane. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea de atestare are doar efectul de delimitare a proprietății publice, de proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, fiind adoptată în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 24/2000.

Cu referire la cele două acte normative sus-menționate, recurentul a susținut că actul pe care l-a adoptat, s-a întemeiat pe hotărârea consiliului local, cu privire la construcțiile indicate în acțiune, hotărâre care nu a fost contestată de intimată, pentru vătămarea unui drept recunoscut de lege. De altfel, și în situația dovedirii dreptului de proprietate al intimatei asupra construcțiilor, recurentul a arătat că pentru cenzurarea valabilității titlurilor trebuia sesizată instanța de drept comun.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata C. Copalnic-Mănăștur, a cărei calitate procesuală a fost preluată de S.C.C. F. Baia Mare, ca efect al fuziunii prin absorbție, este titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor cu destinație de spații comerciale, reprezentând magazin universal și depozit materiale de construcții, situate în comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș.

Proprietatea asupra celor două construcții a fost dovedită de intimată, cu înscrisurile care au fost depuse la dosar și analizate de instanța de fond, în considerentele hotărârii pronunțate în cauză.

Aceste construcții au fost înregistrate în patrimoniul intimatei, ca fonduri fixe, necesare realizării obiectului propriu de activitate și au fost supuse regimului juridic al proprietății cooperatiste.

Recurentul a contestat neîntemeiat legitimarea procesuală a intimatei, în condițiile în care aceasta a deținut construcțiile în calitate de proprietar și cu începere din anul 1981 a plătit impozitul asupra clădirilor. Pentru aceleași considerente, se va respinge, ca nefondată, și susținerea recurentului privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, constatându-se că intimata a dovedit existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate, care a fost vătămat prin actul administrativ dedus judecății.

Acțiunea pentru anularea acestui act nu este condiționată de contestarea în prealabil a hotărârii prin care consiliul local, ca autoritate deliberativă, și-a însușit inventarul bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale respective.

În H.G. nr. 934/2002, la Anexa nr. 28, a fost indicată Hotărârea nr. 42/2001, prin care Consiliul Local al comunei Copalnic-Mănăștur a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, dar la dosar nu a fost depusă această hotărâre și nici nu s-a dovedit dacă a fost publicată sau adusă la cunoștința persoanelor interesate.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, însușirea inventarului bunurilor din domeniul public de interes local este un act prealabil adoptării de către Guvern, a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public. În consecință, un asemenea act nu produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, astfel încât este lipsită de temei susținerea din recurs că acțiunea trebuia formulată de intimată pentru anularea hotărârii adoptată de Consiliul Local al comunei Copalnic-Mănăștur.

Această apărare este nefondată și față de atribuția recurentului de a verifica documentația prezentată în procedura de defalcare și de clasare a bunurilor din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

O asemenea verificare nu a fost efectuată de recurent, cu privire la cele două construcții, care au fost atestate în proprietatea publică a comunei Copalnic-Mănăștur în baza pct. III din anexa Legii nr. 213/1998 și Anexa nr. 3 la Normele tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999, indicate ca temei juridic în nota de fundamentare a actului contestat, deși bunurile respective nu au fost prevăzute expres în cele două acte normative și prin natura și destinația lor, nu aparțin domeniului public de interes local. Nefiind îndeplinite aceste cerințe legale, recurentul a atestat nelegal cele două construcții în domeniul public al comunei Copalnic-Mănăștur, care nu a dovedit modul de dobândire a lor și nici titlul în baza căruia le-a înscris în inventarul bunurilor din patrimoniul său.

Curtea va respinge și criticile formulate în recurs cu privire la natura juridică a actului contestat și la posibilitatea pentru partea interesată, de a formula acțiune în revendicare.

H.G. nr. 934/2002 este un act de delimitare a domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor, pentru care în Legea nr. 213/1998 a fost prevăzut în art. 23 controlul judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ.

Față de această reglementare expresă, nu este relevant în cauză dacă actul respectiv are efect declarativ sau constitutiv de drepturi. De asemenea, acțiunea în anulare, formulată în procedura menționată anterior, nu este condiționată de exercitarea acțiunii în revendicare, pentru că are un alt obiect și o altă cauză juridică.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 498 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.