Recognition of refugee status and compensatory rights under O.G. 105/1999 for displacement from temporarily occupied territories
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension house, thereby upholding the appellate court's decision that ordered the annulment of a pension denial and mandated the recognition of the claimant's status as a refugee, entitling her to compensatory rights effective from February 1, 2005. The dispute concerned a judicial review of an administrative decision refusing to acknowledge the claimant's refugee status, where the appellant argued that the claimant's place of origin remained under Romanian administration in 1941 and thus did not constitute an ethnically persecuted territory; however, the court found that the claimant was forced to flee ethnic persecution from a specific settlement on the border of temporarily occupied territories to the Romanian-administered side during the period between September 1940 and March 1945. The decisive legal basis relied on Article 1 of Government Ordinance No. 105/1999, as approved by Law No. 189/2000, which grants compensatory rights to Romanian citizens who suffered ethnic persecution or were forced to abandon their homes in temporarily occupied territories, with the court applying a teleological interpretation to confirm that the claimant's documented displacement met the statutory requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Recognition of refugee status and compensatory rights under O.G. 105/1999 for displacement from temporarily occupied territories: Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 16021 din 3 noiembrie 2005, reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16487 din 1 martie 2005, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 589 din 29 septembrie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, a dispus anularea hotărârii nr. 16487 din 1 martie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1941 - 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2005.
În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada situației sale de refugiat, fiind nevoită să se refugieze, din cauza persecuțiilor etnice, din satul Vișag, județul Cluj, în satul Rogojel, județul Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că localitatea Viișoara, județul Cluj, de unde reclamanta pretinde că s-a refugiat, se afla în luna octombrie 1941, sub administrația Statului Român, astfel că reclamanta nu a fost persecutată etnic.
Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate, în perioada arătată, din motive etnice.
Dispozițiile art. 1 lit. c) din actul normativ sunt aplicabile persoanelor care au fost nevoite să-și părăsească localitatea de domiciliu din teritoriile vremelnic ocupate și să se refugieze pe teritoriul aflat sub administrația românească, în acest sens fiind și prevederile art. 2 din Norma adoptată la 14 februarie 2002, de Guvernul României, în aplicarea O.G. nr. 105/1999.
Așadar, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta, născută la data de 23 februarie 1935, în satul Vișag, județul Cluj, are calitatea de persoană refugiată și beneficiază ca atare, de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Se reține că Primăria comunei Săcuieu (de care aparține satul Vișag) atestă în adeverința nr. 2208/2004 că locuința familiei reclamantei, în perioada 1940 - 1945 se afla în partea de nord a satului Vișag, fiind situată pe graniță, situație care rezultă și din declarațiile martorilor C.M. și P.T., beneficiari la rândul lor ai recunoașterii calității de refugiat, prin hotărâri emise de pârâta-recurentă.
În consecință, soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 589 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.