Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 966/2006 AI generated

Tortious liability for authorized asset distribution offset by contractual compensation

Case Number Decizia nr. 966/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the financial prosecutor’s action regarding a liability claim of 151,904,640 lei against the defendant employee, admitting his appeal and partially vacating the prior decisions of the Court of Audits and the Brașov Jurisdictional College, thereby extinguishing this specific portion of the civil liability. The dispute arose from a contractual exchange where the defendant, an engineer at a state-owned entity, distributed 51,880 kg of potatoes to employees for planting under management authorization, with an obligation to return identical quantities later; when fortuitous weather conditions prevented in-kind recovery, the parties settled by compensating the cost of the potatoes against the value of a potato harvester purchased from the supplier. The court ruled that the lower instances erroneously established tortious civil liability because the elements of an illicit act and resulting damage were not met, given that the distribution was authorized by company leadership and trade union approval, and the subsequent financial settlement via offset was a valid resolution of the contractual obligation.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ; Tortious liability for authorized asset distribution offset by contractual compensation: Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea parțială a celor două hotărâri ale instanțelor Curții de Conturi și, pe fond, respingerea actului de sesizare privindu-l pe recurentul B.O., pentru suma de 151.904.640 lei.

Keywords

AI generated
civil liability claims settlement asset recovery state compensation value in dispute state obligation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 38 din 1 octombrie 2002, Colegiul jurisdicțional Brașov a admis în parte sesizarea Procurorului financiar și a dispus obligarea SC A. SA Prejmer să plătească bugetului de stat, sumele de 47.842.139 lei T.V.A. și 6.191.931 lei, majorări de întârziere.

S-a dispus, de asemenea, obligarea pârâților C.G. și T.D., la 194.485.481 lei despăgubiri civile, iar a pârâtului B.O., la 151.904.640 lei, cu același titlu, către SC A. SA Prejmer, plus dobânda aferentă.

Prin decizia nr. 277 din 6 mai 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a admis recursul jurisdicțional declarat de C.G. și T.D. și a casat parțial sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, privind obligarea acestora la despăgubiri civile.

Recursul jurisdicțional declarat de B.O. împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat. S-a reținut că pârâtul a ridicat cantitatea de 51.880 kg cartofi de la SC A.B. SA Codlea, pe care nu a înregistrat-o în gestiunea societății și pe care a distribuit-o angajaților centrului de profit Hărman, ulterior SC A. SA Prejmer compensând factura primită de la societatea furnizoare, cu o alta, emisă la 16 iunie 2000.

Secția jurisdicțională a constatat că această compensare s-a făcut pentru o marfă neprimită, cartofii livrați nefiind folosiți în activitatea unității, astfel încât în mod corect s-a reținut răspunderea civilă delictuală a pârâtului B.O.

În același sens, s-au avut în vedere neînregistrarea cartofilor în evidențele contabile și faptul că nu a existat o dispoziție a conducerii societății, care să avizeze ca angajații centrului Hărman, să primească alimente în schimbul salariilor restante.

Împotriva deciziei a declarat recurs, B.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurentul a invocat faptul că instanțele Curții de Conturi nu au luat în considerare împrejurarea că obligația născută din contractul de schimb încheiat între SC A. SA Prejmer și SC A.B. SA Codlea s-a stins prin compensare cu factura nr. 961303 în valoare de 151.899.795 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de recoltat cereale cu combina.

Cât privește cantitatea de cartofi livrată, recurentul a arătat că a distribuit-o salariaților, în baza unei dispoziții a organelor de conducere ale unității, în condițiile asumării de către beneficiari a obligației de restituire a unei cantități identice, ceea ce nu a fost posibil, din cauza condițiilor meteorologice, recolta fiind compromisă, ceea ce a impus soluția compensării prin darea în plată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea parțială a celor două hotărâri ale instanțelor Curții de Conturi și, pe fond, respingerea actului de sesizare privindu-l pe recurentul B.O., pentru suma de 151.904.640 lei.

Astfel, Curtea reține că într-adevăr, recurentul, în calitatea sa de inginer la SC A. SA Prejmer, a dispus distribuirea cantității de 51.880 kg, cartofi achiziționați de la SC A.B. SA Codlea, către angajații Centrului de profit Hărman, pentru a fi plantați pe loturile personale.

Aceștia urmau ca, toamna, să restituie cantități identice de cartofi de consum, pentru a constitui cele 51.880 kg, necesare predării, în baza contractului de schimb către SC A.B. SA Codlea.

Recuperarea cartofilor nemaifiind posibilă, societatea a compensat factura emisă către SC A. SA Prejmer, în valoare de 151.904.640 lei, cu factura nr. 3961303 din 16 iunie 2000, în valoare de 151.899.975 lei, reprezentând contravaloarea unei combine de recoltat cartofi cumpărate de către unitatea furnizoare.

Din actele dosarului rezultă că a existat acordul conducerii SC A. SA Prejmer, pentru distribuirea către angajați, cu avizul sindicatului, a cartofilor, cu obligația recuperării lor. Această recuperare nu a mai fost posibilă în natură, din cauze fortuite, astfel încât s-a acceptat ca acele cantități de cartofi să fie primite cu titlu de drepturi salariale restante și prime în produse, fabricate în cadrul societății, recurgându-se apoi la soluția compensării contravalorii cartofilor livrați cu prețul combinei de recoltat cartofi.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea constată că în mod greșit a fost angajată răspunderea civilă delictuală a recurentului B.O., nefiind întrunite elementele acesteia, respectiv fapta ilicită și existența pagubei.

În consecință, admițând recursul, Curtea va casa parțial cele două hotărâri pronunțate de instanțele Curții de Conturi și va respinge actul de sesizare al Procurorului financiar, pentru suma de 151.904.640 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.O. împotriva deciziei civile nr. 277 din 6 mai 2005 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi a României.

Casează decizia nr. 277 din 6 mai 2005 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, precum și sentința nr. 38 din 1 octombrie 2002 a Colegiului jurisdicțional Brașov și pe fond, respinge actul de sesizare nr. 150/50D din 18 iulie 2000 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Brașov, pentru suma de 151.904.640 lei (ROL).

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2006.