Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 899/2006 AI generated

Competence for administrative litigation based on unjustified refusal to respond to public information requests

Case Number Decizia nr. 899/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant Ministry, set aside the Court of Appeal’s declination of jurisdiction, and referred the case back to the Bucharest Court of Appeal, First Instance Administrative and Fiscal Section, for substantive resolution, thereby establishing that the appellate court was the competent forum. The dispute involved a procedural negative jurisdictional conflict following the plaintiff’s claim under Law No. 544/2001 regarding the unauthorized refusal of public authorities to process requests for copies of documents related to the confiscation and alienation of property, where the plaintiff subsequently clarified the action as administrative litigation based on the unjustified refusal to respond to petitions. The court held that under Article 1 of Law No. 29/1990, an administrative lawsuit concerning the unjustified refusal of a public authority to resolve a request regarding a legal right is subject to the exclusive first-instance jurisdiction of the Courts of Appeal pursuant to Article 3(1) of the Civil Procedure Code, regardless of the plaintiff’s initial statutory reference or the lower court’s misclassification of the action.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 1 din Legea nr. 29/1990; Competence for administrative litigation based on unjustified refusal to respond to public information requests: Împotriva ultimei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, susținând că reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă, pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, precizată și prin notele scrise depuse la dosar, tot în sensul că litigiul este de contencios administrativ.

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute administrative authority procedural rights law relating to information article of civil procedure requests for information

Cited Legislation

AI generated
art. 3 pct. 1 C. proc. civ
684 din 16 februarie 2005, și-a declarat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că aceasta este competentă să soluționeze pricina, conform prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004
În notele scrise depuse la dosarul Tribunalului București, reiterează faptul că cererea sa privește refuzul nejustificat de soluționare a cererilor adresate pârâților, invocând, însă, prevederile art. 2 alin.
art. 1 din Legea nr. 29/1990
Împotriva ultimei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, susținând că reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă, pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 noiembrie 2004, la Tribunalul București, reclamanta M.T. a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Primăria comunei Sălcioara, județul Ialomița, solicitând obligarea acestora să-i soluționeze favorabil cererea adresată Primului Ministru, înregistrată sub nr. 17/4455 din 1 aprilie 2004, cererea înregistrată la nr. 3270 din 11 noiembrie 2003, la al doilea pârât și cea adresată celei de a treia pârâte, la 12 noiembrie 2003.

În motivarea acțiunii arată că a solicitat pârâților, să-i elibereze copii de pe actele prin care s-au confiscat abuziv și înstrăinat o casă și un teren, dar aceștia au refuzat să-i soluționeze favorabil și în termen legal, cererile.

Prin notele scrise depuse la dosarul nr. 9179/2004, reclamanta își precizează acțiunea, ca fiind de contencios administrativ și are ca obiect refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererile adresate acestora.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 684 din 16 februarie 2005, și-a declarat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că aceasta este competentă să soluționeze pricina, conform prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1210 din 22 iunie 2005, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal și constatând existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.

Se reține că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Împotriva ultimei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, susținând că reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă, pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, precizată și prin notele scrise depuse la dosar, tot în sensul că litigiul este de contencios administrativ.

Menționează că reiese că reclamanta a ales calea contenciosului administrativ și din faptul că anterior sesizării instanței, aceasta a făcut reclamație administrativă.

Recursul este fondat.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, obiectul acesteia reprezentându-l refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor adresate pârâților.

În notele scrise depuse la dosarul Tribunalului București, reiterează faptul că cererea sa privește refuzul nejustificat de soluționare a cererilor adresate pârâților, invocând, însă, prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu toate că în raport cu data introducerii acțiunii și cu cea a intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, aplicabilă în cauză este Legea nr. 29/1990.

Dar, această împrejurare este irelevantă, atât pentru că a invocat tot o lege a contenciosului administrativ, ca temei juridic al acțiunii sale, cât și pentru că instanța de judecată este cea care face încadrarea juridică a cauzei, în raport cu motivarea cererii de chemare în judecată.

Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege și faptul de a nu se răspunde petiționarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.”

Cum cauza de față este de contencios administrativ, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. l C. proc. civ., astfel de pricini sunt date în competența curților de apel, ca instanțe de fond, urmează să se admită recursul și să se trimită cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Văzând și prevederile art. 20, 299 și 312 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației împotriva sentinței civile nr. 1210 din data de 22 iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.