Eligibility for post-war ethnic persecution compensation based on forced relocation of a dependent family member during Hungarian occupation of Northern Transylvania

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2005, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11978 din 22 iulie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii prevăzute de legea menționată, cu toate că a dovedit faptul că, în perioada octombrie 1940 - octombrie 1944, a fost nevoită să-și schime domiciliul, din motive etnice, urmare a ocupării Ardealului de Nord și transferării cu serviciul a tatălui său, lucrător la Poșta maghiară, ceea ce reprezintă o modalitate de persecuție în accepțiunea legii.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 256/CA/2005-PI din 10 octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada octombrie 1940 - octombrie 1944, cu începere de la 16 mai 2005.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că schimbarea domiciliului reclamantei și al familiei sale într-o localitate din Ungaria, ca urmare a transferului în interesul serviciului al tatălui reclamantei, angajat al Poștei din Ungaria, nu poate fi considerat o modalitate de persecuție din motive etnice, în lipsa privațiunilor și suferințelor unui regim de refugiu.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În mod eronat, recurenta susține că intimata nu s-ar afla în această situație.

Astfel, coroborând datele rezultate din actele depuse la dosar și adresa nr. 234 din 27 ianuarie 2005, emisă de Direcția Regională de Poștă Cluj - Oficiul Județean de Poștă Bihor, cu declarația autentică a martorilor M.G. și B.P., reiese că familia tatălui reclamantei a fost mutată forțat din localitatea Inand, județul Bihor, în localitatea Mezõtur din Ungaria, unde acesta a lucrat la Poșta maghiară, din motive etnice.

Este evident că măsura schimbării locului de muncă nu s-a făcut de bună voie, așa cum susține recurenta, acest act trebuind interpretat în raport și cu conjunctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendințele de deznaționalizare forțată a populației române din teritoriile ocupate după Dictatul de la Viena.

Ca atare, prin probele administrate, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din Normele aprobate din H.G. nr. 127/2002, că strămutarea familiei reclamantei, în perioada octombrie 1940 - octombrie 1944, a fost concretizarea unei persecuții pe criterii etnice, ceea ce o îndreptățește pe aceasta la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu luna următoare depunerii cererii sale la Casa Județeană de Pensii Bihor.

Analizând corect situația de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător prevederile legale incidente, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 256/CA/2005-PI din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.