Eligibility for post-1940 ethnic persecution compensation where relocation occurred within the same administrative jurisdiction

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 28 septembrie 2005, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare, se impune anularea acesteia, întrucât în urma Dictatului de la Viena, în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităților românești, au avut loc persecuții împotriva etnicilor maghiari din Ardealul de Sud, în urma cărora reclamanta, împreună cu familia, a fost obligată să se refugieze din localitatea Viișoara, județul Cluj, în comuna Apahida, județul Cluj.

Prin sentința civilă nr. 578/2005 din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., a dispus anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată pentru perioada 14 mai 1942 - 22 februarie 1945 și ca urmare, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2004. Totodată, obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 400 RON, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea pe declarațiile autentice ale martorilor B.A. și V.V., din care rezultă că în urma cedării Ardealului de Nord, datorită Dictatului de la Viena, reclamanta, împreună cu familia sa, în perioada 19 mai 1942 - 22 februarie 1945, s-a refugiat din comuna Viișoara, județul Cluj, în comuna Apahida, județul Cluj și apoi în localitatea Gyal, Ungaria.

Așadar, instanța de fond a apreciat că de prevederile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că reclamanta nu îndeplinește condițiile menționate în art. 1 din Legea nr. 189/2000, deoarece intimata s-a refugiat din localitatea Viișoara, județul Cluj, localitate aflată sub administrația Statului Român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

În speță, reclamanta, împreună cu familia sa, în luna iulie 1942, a părăsit localitatea Viișoara, județul Cluj, localitate care era sub administrația statului român, astfel că nu se poate reține ca motiv al schimbării domiciliului, persecuția etnică. Acesta reiese și din extrasul Lucrării Recensământul din 1941 - Transilvania, Presa Universitatea Clujeană 2002, cu privire la localitatea Viișoara.

Mai mult decât atât, din conținutul adresei emise de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că părinții reclamantei nu figurează ca fiind refugiați în acea perioadă.

Așa fiind, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și nu poate beneficia de drepturile compensatorii acordate în temeiul acestei legi.

Față de cele arătate, conform dispozițiilor art. 312 și 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința va fi modificată în tot și pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanta N.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 578/2005 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea reclamantei N.A., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.