Law No. 189/2000 eligibility: ethnic persecution proof via intra-territorial refuge from Hungarian-occupied to Romanian-administered areas

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 539 din 19 septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 16230 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit cu probele administrate în cauză, refugiul său, împreună cu familia, urmare a Dictatului de la Viena, din satul Vlaha, comuna Săvădisla, județul Cluj, în orașul Cluj, precum și persecuția etnică ce a determinat schimbarea domiciliului.

A reținut, de asemenea, instanța, că sintagma „persoană, cetățean român”, din textul legii, are în vedere și cetățenii români de naționalitate maghiară care au suferit persecuții etnice din partea guvernelor instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1995, indiferent că este vorba de teritorii cedate temporar sau păstrate în continuare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru greșita aplicare a legii.

S-a susținut în acest sens că atâta vreme, cât reclamanta s-a refugiat dintr-o localitate aflată în administrarea Statului Român, în alta, aflată sub ocupație străină, respectiv maghiară, nu este dovedită persecuția etnică și prin urmare, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

S-a susținut, de asemenea, greșita interpretare a legii care a permis calificarea drept refugiu, în accepțiunea actului normativ menționat, a oricărei schimbări de domiciliu și s-a invocat lipsa unei practici unitare, raportat la speța dedusă judecății.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Intimata-reclamantă a făcut dovada persecuției etnice suferite, cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile autentificate ale lui C.M. și F.A., martori oculari ai evenimentelor relatate, refugiați în aceiași perioadă, în același împrejurări și din aceiași localitate, ca și reclamanta și, unul dintre ei, beneficiar al Legii nr. 189/2000, așa cum rezultă din hotărârea depusă la dosar.

Întrucât rezultă cu evidență că este vorba de persecuția din motive etnice suferită de un cetățean român, din partea unuia din guvernele instalate în România, în perioada menționată de lege, este lipsită de relevanță etnia acestuia sau care anume dintre guvernele astfel instaurate a exercitat persecuția.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 539 din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.