Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 503/2006 AI generated

Lack of legitimate interest to challenge identity card domicile registration in administrative litigation

Case Number Decizia nr. 503/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s decision that rejected the claim as inadmissible for lack of standing. The dispute involved a challenge to an administrative act, specifically the partial cancellation of a domicile registration in an identity card issued to a relative who served as the curator for a declared missing co-owner of a property; the appellant, who held a 50% inheritance share but lacked exclusive ownership or actual possession, argued that the registration infringed upon his property rights. The court held that under Law No. 29/1990, a plaintiff must demonstrate a violation of a legal right or a legitimate interest to initiate administrative litigation, and it established that an identity card serves solely for identification and does not carry evidentiary weight for establishing real property rights; consequently, the appellant failed to prove that the administrative act caused a justiciable harm to his legal interests.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 10 din Legea nr. 105/1996, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, art. 21 alin. (1) din Constituție; Lack of legitimate interest to challenge identity card domicile registration in administrative litigation: The dispute involved a challenge to an administrative act, specifically the partial cancellation of a domicile registration in an identity card issued to a relative who served as the curator for a declared missing co-owner of a property; the appellant, who held a 50% inheritance share but lacked exclusive ownership or actual possession, argued that the registration infringed upon his property rights. The court held that under Law No. 29/1990, a plaintiff must demonstrate a violation of a legal right or a legitimate interest to initiate administrative litigation, and it established that an identity card serves solely for identification and does not carry evidentiary weight for establishing real property rights; consequently, the appellant failed to prove that the administrative act caused a justiciable harm to his legal interests.

Keywords

AI generated
domicile registration of claims property ownership standing to appeal challenge of administrative decisions submission of identity documents

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 29/1990
967 din 23 mai 2005, a respins acțiunea reclamantului, ca fiind inadmisibilă, față de lipsa unuia din elementele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanței) - dreptul prevăzut de lege sau interesul legitim vătămat.
art. 10 din Legea nr. 105/1996
Astfel, cartea de identitate este, potrivit art. 10 din Legea nr. 105/1996, „documentul care se eliberează cetățeanului român cu domiciliul în România, la împlinirea vârstei de 14 ani și cu care se face dovada identității și a domiciliului”.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.I., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând actele și lucrările dosarului, motivul de recurs invocat de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990
967 din 23 mai 2005, a respins acțiunea reclamantului, ca fiind inadmisibilă, față de lipsa unuia din elementele prevăzute de art. 1 din Legea nr.
art. 21 alin. (1) din Constituție
În considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, iar ulterior revizuirii acesteia din 2003, și în sensul art.
art. 312 pct. 1 C. proc. civ
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 octombrie 2003, la Tribunalul București, reclamantul D.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea parțială a cărții de identitate eliberată numitului B.G., la data de 15 noiembrie 2002, în ceea ce privește mențiunea domiciliului situat în str. T., București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al defunctei D.M., care a dobândit imobil, împreună cu sora sa, S.D., declarată dispărută, iar pârâtul B.G., curator al acesteia, a obținut eliberarea cărții de identitate a cărei anulare parțială s-a solicitat, prin declarații false și prezentarea sentinței civile nr. 1057/2002, a Judecătoriei sectorului 5, pe care inspectorul fiscal a interpretat-o în mod greșit.

În apărarea sa, pârâtul a depus întâmpinare, arătând că este nepot de soră al numitei S.D., a fost declarat curator al acesteia, după declararea dispariției și a locuit în imobil din anul 1983, cu acordul proprietarelor, iar prin sentința civilă nr. 5669/2003, a Judecătoriei sectorului 6, s-a dispus reintegrarea sa în imobilul respectiv, de unde a fost îndepărtat, prin forță, de unchiul său, I.D. și fiul acestuia, M.D.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 967 din 23 mai 2005, a respins acțiunea reclamantului, ca fiind inadmisibilă, față de lipsa unuia din elementele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanței) - dreptul prevăzut de lege sau interesul legitim vătămat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Între reclamant și pârâtul B.G. există litigii privind proprietatea și posesia imobilului din str. T., litigii generate de succesiunea deschisă în urma morții și, respectiv declararea morții prezumate a proprietarelor D.M. și S.D.

Reclamantul nu are la momentul actual un drept de proprietate exclusivă asupra imobilului, fiind moștenitorul cotei de ½ ce a aparținut numitei D.M., iar succesiunea numitei S.D. nu a fost încă dezbătută; reclamantul nu locuiește în imobil, în timp ce pârâtul are o hotărâre judecătorească de reintegrare.

Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită anularea mențiunii domiciliului în cartea de identitate a nepotului său B.G., susținând că este vorba de un act administrativ nelegal, care îi vatămă dreptul de proprietate asupra imobilului.

Acțiunea este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Astfel, cartea de identitate este, potrivit art. 10 din Legea nr. 105/1996, „documentul care se eliberează cetățeanului român cu domiciliul în România, la împlinirea vârstei de 14 ani și cu care se face dovada identității și a domiciliului”.

Potrivit art. 27 „Stabilirea domiciliului (…) se face la cerere, persoanei interesate, care declară pe proprie răspundere, adresa la care are locuința asigurată”.

Conform art. 10 alin. (3) din legea menționată, cărțile de identitate se folosesc ca mijloc de legitimare și identificare în relațiile dintre cetățeni și orice alte persoane fizice sau juridice.

Se mai reține că potrivit art. 38, pentru declararea necorespunzătoare a adevărului privind domiciliul sau reședința, se instituie sancțiuni penale, iar pentru situația în care persoana, din diferite motive, locuiește la o altă adresă, este obligat, sub sancțiune contravențională, să solicite, în termen de 90 de zile, înscrierea adresei unde domiciliază efectiv.

Din economia dispozițiilor menționate rezultă că reclamantul nu are un drept propriu sau un interes legitim care să poată fi apărat prin anularea cărții de identitate a pârâtului, acest document neavând nici un rol de probă în legătură cu drepturile reale asupra unui imobil; admiterea sau respingerea unei astfel de acțiuni nu poate să consolideze sau să vatăme dreptul de proprietate al reclamantului, în contextul acțiunii de față.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.I., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că este dată cu aplicarea greșită a legii și este de natură a încuraja abuzul de drept al pârâtului, care este de natură a-l leza în drepturile sale, întrucât beneficiază de dreptul de folosință asupra imobilului, prin exercitarea unei posesii pașnice, utilă, continuă și sub nume de proprietar, plătind impozitul aferent.

Analizând actele și lucrările dosarului, motivul de recurs invocat de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării primei instanțe, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

În considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, iar ulterior revizuirii acesteia din 2003, și în sensul art. 52 alin. (1), ce primează în raport cu textul legii care circumscrie vătămarea, numai la drepturile recunoscute de lege, acțiunea în contencios administrativ poate fi întemeiată și pe afirmarea vătămării unui interes legitim propriu, vătămare ce se impune a fi dovedită pe parcursul procesului.

În speță, prima instanță a concluzionat în mod corect, în raport cu dispozițiile Legii nr. 105/1996, incidente în materie, că reclamantul nu are un drept propriu sau un interes legitim care să poată fi apărat prin anularea cărții de identitate a pârâtului, acest document neavând nici o semnificație juridică sub aspectul stabilirii drepturilor reale asupra imobilului, făcând, astfel, o corectă aplicare a legii.

Întrucât admiterea sau respingerea unei astfel de acțiuni nu poate avea ca efect consolidarea ori vătămarea dreptului de proprietate asupra imobilului invocat de reclamant, în justificarea demersului său judiciar, s-a reținut în mod corect neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii impuse de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței.

Prin urmare, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 967 din 23 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.