Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4/2006 AI generated

Suspension of administrative act in transit license dispute: failure to prove imminent harm under Article 9 of Law 29/1990

Case Number Decizia nr. 4/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the administrative agency's appeal, modified the lower court’s interim decision, and dismissed the company’s request to suspend the enforcement of the contested administrative act, ruling that the claimant failed to meet the cumulative statutory requirements for such a provisional measure. The dispute arose from a commercial entity’s attempt to stay a three-month suspension of its transport license issued by the administrative authority, alleging imminent financial harm due to ongoing leasing contracts, while the authority argued the legal conditions for suspension were not met. Relying on Article 9 of Law No. 29/1990, the court held that the applicant did not demonstrate a "well-justified case" or "imminent harm," noting that the cited financial difficulties stemmed from pre-existing obligations and unnotified activity suspensions, and further observed the director's status as an untrustworthy person, which evidenced a lack of diligence in the company's organization.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 29/1990; Suspension of administrative act in transit license dispute: failure to prove imminent harm under Article 9 of Law 29/1990: În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate solicita suspendarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

Keywords

AI generated
administrative dismissal transport law provisional suspension enforcement decision commercial dispute imminent harm

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 29/1990
În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate solicita suspendarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, reclamanta SC M. SRL Galați a chemat în judecată A.R.R., pentru ca instanța să dispună anularea actului administrativ emis de pârâtă, prin care s-a suspendat licența de transport a societății pentru o perioadă de 3 luni.

Ulterior, printr-o cerere separată, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea pe fond a cauzei, motivat de faptul că această suspendare a licenței de transport provoacă societății, pagube iminente, întrucât are contracte de leasing în desfășurare și va fi pusă în situația unei incapacități de plată a acestora.

Prin încheierea de ședință din data de 4 februarie 2005, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a aceleași curți.

Prin încheierea de ședință din data de 15 martie 2005, a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 180/CAF/2005, a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ atacat, pe considerentul unei pagube iminente la care este expusă reclamanta, ca urmare a existenței actului atacat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, A.R.R., criticând, în esență, hotărârea pronunțată, întrucât nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de dispoziția legală invocată.

Recursul este fondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu hotărârea pronunțată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat fondat, recursul formulat și urmează să-l admită, să modifice hotărârea pronunțată și să respingă cererea de suspendare formulată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate solicita suspendarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

Din materialul probator existent la dosarul cauzei nu rezultă cazul bine justificat și nici paguba ce s-ar crea societății, astfel încât Curtea constată că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de dispoziția legală incidentă în cauză.

Măsura provizorie a suspendării actului administrativ, a cărui anulare se solicită, nu poate fi dispusă, atâta timp, cât reclamanta nu prezintă cazul bine justificat și paguba iminentă ce amenință societatea.

Motivele invocate în apărare sunt fără relevanță, întrucât suspendarea activității pe o perioadă anume a fost solicitată de reclamantă și înregistrată la Registrul Comerțului, fapt neadus la cunoștința pârâtei-intimate, iar incapacitatea de plată ce ar putea apărea, datorită creditelor acumulate, nu reprezintă motive întemeiate în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Totodată, Curtea reține și faptul că administratorul societății reclamante a fost declarat persoană neonorabilă, astfel încât se poate aprecia lipsa de diligență a acționarilor societății reclamante în organizarea activității acesteia.

Față de aceste considerente, recursul formulat urmează a fi admis, modificată încheierea, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva încheierii de ședință din data de 15 martie 2005, a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 180/CAF/2005.

Modifică hotărârea atacată și respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2006.